Smells like WWI
Vă mai aduceţi aminte de la ora de istorie (sau, mai nou, din documentarele de pe Descopery) acea veche politică de alianţe care se presupunea la începutul anilor 1900 că va împiedica un nou război? Vă aduceţi aminte că, de fapt, politica de alianţe şi de garanţii nu a făcut altceva decât să transforme o ceartă dintre Franţa şi Germania într-un ditamai războiul?
Dacă vă aduceţi aminte, atunci o să vă placă recenta declaraţie a Primului Ministru al R.P. Chineză, Wen Jiabao. Conform presei chineze şi pakistaneze, Jiabao a avertizat S.U.A. că orice atac asupra Pakistanului va fi interpretat ca un atac asupra R.P. Chineză. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri dintre premierii celor două ţări, iar Ministrul de Externe al Chinei a ţinut să o aducă la cunoştinţa autorităţilor S.U.A.
De asemenea, Primul Ministru Jiabao a anunţat că R.P. Chineză va acorda tot sprijinul de care Pakistanul are nevoie. Mai exact, sprijinul respectiv înseamnă avioane de vânătoare (inclusiv tehnologie stealth) şi accelerarea programului de construcţie a unui satelit pakistanez în China. Drept răspuns, partea pakistaneză a declarat că intenţionează să îşi revizuiască programul de colaborare cu S.U.A. în domeniul anti-terorismului.
Let's party like it's 1914!
Un salt înapoi de 60 de ani
Ca orice om care stă înafară, se uită înăuntru şi critică ceea ce vede nu pot să nu remarc faptul că tandemul Băsescu-Boc a ajuns să subordoneze politica economică a României deciziilor organizaţiilor internaţionale: FMI, UE, Banca Mondială. Din punct de vedere politic putem spune că România a făcut un salt înapoi în timp cale de 60 de ani.
Guvernul comunist care a condus ţara în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial era un guvern a cărui bază de putere nu era o parte a populaţiei, ci o putere străină. Armata Roşie a menţinut la putere un guvern pe care localnicii nu îl doreau. Astăzi istoria se repetă în mod neplăcut deoarece baza de putere a versiunii contemporane a cuplului Traian-Decebal nu este populaţia, ci organizaţiile străine ai căror bani menţin guvernul la putere.
O să fie interesant de văzut dacă guvernul actual va supravieţui următoarelor alegeri şi ce fel de joc va face următorul guvern.
Cică ar fi murit Bin Laden
Din câte spune presa internaţională, Bin Laden ar fi sărbătorit finalul zilei de 1 mai şi începutul zilei de 2 mai cu o petrecere cu artificii la vila sa somptuoasă de lângă Islamabad. Printre invitaţi s-au aflat diverşi luptători pentru libertate şi trupe speciale, cu toţii bine dotaţi cu artificii. Trei elicoptere militare au oferit un spectacol acrobatic, unul dintre ele fiind chiar nevoit să aterizeze pe nepregătite într-un câmp. Către finalul petrecerii, Bin Laden a trecut în paradisul lui Allah, unde îl aşteaptă fie fecioare, fie stafide, în funcţie de interpretarea textului original.
Nu am nici o îndoială că ştirea morţii lui Bin Laden, în caz că se dovedeşte a fi adevărată, a fost primită cu nespusă uşurare şi încântare de către membrii Partidului Democrat din S.U.A. deoarece acum au o armă excelentă cu care să îşi zdrobească rivalii în campania electorală care se apropie. Obama se poate declara de pe acum Pakistanicus sau Terroristicus şi îşi poate organiza un triumf pe Pennsylvania Avenue. Ar fi interesant să îl vedem defilând într-un car de luptă, de care a fost agăţată cu o pungă conţinând rămăşiţele lui Bin Laden, şi strigând: „Sunt mai bun decât Bush, măi! Yeeeeeeah!”
Singura problemă este că, de fapt, Bin Laden a câştigat în felul său. Dacă Osama ar fi fost capturat sau omorât la scurt timp după evenimentele din 11 septembrie 2001, asta ar fi reprezentat un triumf pentru S.U.A. Acum, la 10 ani de la aceste evenimente, după ce au murit mii de soldaţi în Afganistan şi Irak, după ce au murit mult mai multe mii de civili în cele două ţări şi după ce au fost aruncate miliarde pe apa sâmbetei, nu prea mai este atât de important faptul că a murit un om a cărui valoare este mai mult simbolică.
Mai mult, moartea lui Bin Laden nu rezolvă nimic. S.U.A. şi aliaţii săi continuă să fie implicaţi într-o campanie lungă şi grea într-o zonă a globului care se duce naibii pe zi ce trece. Faptul că Bin Laden a fost omorât într-o vilă construită la comandă în 2005, aflată lângă o academie militară pakistaneză, la două ore cu maşina de Islamabad nu o să fie trecut cu vederea de către puterile internaţionale. India a reacţionat imediat, aşa cum era de aşteptat, subliniind faptul că Pakistanul joacă de partea teroriştilor. Cererile autorităţilor pakistaneze ca S.U.A. să limiteze operaţiunile trupelor speciale şi a aparatelor de vânătoare fără pilot vor fi interpretate ca o încercare de a proteja terorişti (lucru care poate fi foarte adevărat).
Pakistanul este acum veriga slabă. Guvernul său este discreditat în ochii S.U.A. & co., iar situaţia din ţară este deosebit de fragilă. Nu cred ca are rost să mai spun că este în interesul Talibanilor şi al grupărilor pakistaneze anti-S.U.A./anti-India ca ţara să intre în haos decât să intre pe mâna unei facţiuni pro-S.U.A., iar S.U.A. nu pare să îşi permită în momentul acesta să jongleze şi cu un Pakistan în război civil sau în curs de dezintegrare. În fine. Să vedem ce urmează.
Discursul meu de preşedinte
Chiar dacă o să mai treacă ceva timp până la o posibilă administraţie Flavius Iulianus, am decis astă seară să scriu discursul meu de preşedinte proaspăt ales, evident după ce am terminat de ţopăit pe scenă ca un prostănac. Acesta este discursul pe care mi-ar plăcea să îl ţin naţiunii, eventual transmis în direct în Piaţa Universităţii pentru a mă putea bucura de reacţiile fanilor mei adunaţi acolo.
Stimaţi români, drag popor,
Vin în faţa voastră în această seară pentru a vă explica situaţia ţării şi pentru a vă cere să faceţi o alegere care va decide viitorul României şi care va face mult mai uşoară munca viitorului guvern.
În cursul campaniei electorale am promis să fim cinstiţi şi să luptăm împotriva corupţiei, dar acum că am ajuns la putere (lucru pentru care ţin să vă mulţumesc) am decis să dăm cărţile pe faţă şi să avem o discuţie serioasă pe această temă. Bine, e mai curând un monolog serios, dar asta e viaţa.
Situaţia ţării în momentul de faţă este următoarea: suntem o ţară de mâna a treia pe care nu o respectă nimeni, dar de care unii încearcă să se folosească în diverse moduri şi pentru diverse scopuri. Investitorii care vin în România nu vin aici în ciuda faptului că suntem săraci, corupţi şi înapoiaţi, ci tocmai pentru că suntem săraci, corupţi şi înapoiaţi. Unii vor să se folosească de noi pentru că suntem ieftini, aţii pentru că suntem gata să vindem aurul din casă pentru tinicheaua lor, iar alţii vin să ne păcălească pentru că suntem proşti. Marile puteri din Vest şi din Est ne privesc cu dispreţ şi cu cât încercăm să îi imităm mai tare, în stilul nostru levantin, cu atât le e mai scârbă de noi.
Prosperitatea de la mijlocul deceniului trecut s-a datorat în mare parte prostiei şi corupţiei noastre. Băncile comerciale au dat credite oricui, deşi atât bancherii, cât şi autorităţile (inclusiv guvernatorul Băncii Naţionale) ştiau unde va duce acest lucru. Iar noi, românii, am luat aceste credite şi am acceptat un nivel de trai ridicat, dar imposibil de susţinut pe termen mediu, crezând că în fine ne-am ajuns şi că suntem mai bogaţi pentru că merităm acest lucru. Evident, investitorii care au fost atât de drăguţi cu noi au prezentat şi nota de plată. Mare parte din această notă a fost secretă, dar multe dintre efectele ei sunt publice. Sper că vă place noul Cod al Muncii, pentru că şi el este parte din notă.
Aşa cum am spus mai devreme, am promis în campanie să fim cinstiţi şi să stârpim corupţia în România. Dar şi acest lucru presupune o notă de plată. Toţi investitorii care au venit aici pentru a profita de pe urma noastră o să plece în alte ţări. Un guvern care nu ia şpagă pentru a risipi banii voştri sub forma contractelor publice nu are cum să fie pe placul celor care s-au aciuat aici pentru a jefui bugetul. Un guvern care apără interesele poporului care l-a ales nu va mulţumi investitorii străini care consideră că interesele lor au prioritate. Nici nu mai vorbesc de impactul pe care un asemenea guvern îl va avea asupra oamenilor de afaceri români. Nu ştiu câţi o să mai rămână în libertate după ce terminăm de investigat corupţia. Probabil destul de puţini.
Dar primul efect al unui asemenea guvern va fi sărăcia lucie. Investitorii corupţi vor sfârşi în puşcărie sau vor fugi. Mii de firme se vor închide, sute de mii de locuri de muncă vor dispărea rapid. Nivelul de trai se va prăbuşi atât de mult încât o să vi se pară că ne-am întors pe vremea lui Ceauşescu. Cum o parte a populaţiei va fugi din ţară, iar alta poate că se va răscula, este posibil ca România însăşi să nu supravieţuiască acestui acces de cinste.
Aşa că am venit în această seară în faţa voastră pentru a vă spune că peste două săptămâni veţi fi chemaţi la urme pentru cel mai important referendum din 1989 încoace. Buletinele de vot vor avea pe ele două opţiuni: „Bogat, corupt şi sclav” şi „Sărac, cinstit şi liber”. Mi-ar plăcea să vă pot oferi opţiunea „Bogat, cinstit şi liber”, dar nu este posibil. Nu acum, nu aici. Prin acest referendum veţi decide viitorul ţării în deplină cunoştinţă de cauză. Mărturisesc că sunt foarte curios care va fi rezultatul.
O seară bună tuturor.
Facem parte dintr-o mafie
În numele petrolului, popularităţii politice şi altor interese militar-industriale un grup de ţări s-au adunat şi au decis că este cazul ca Muammar Gaddafi să se întoarcă la tribul de unde a venit. În locul lui va veni la putere o gaşcă pestriţă de „rebeli”. Evident, gaşca va fi condusă de cine trebuie, nu de cine se nimereşte. Un bun exemplu în acest sens este unul dintre liderii ei, un anume Khalifa Hifter, fost ofiţer libian, care şi-a petrecut ultimii 20 de ani în S.U.A., locuind la câţia kilometi de sediul C.I.A. din Langley, Virginia. Ar fi putut măcar să fie mai subtili.
Intervenţia N.A.T.O. în Libia este acoperită din punct de vedere legal de decizia Ligii Arabe de a cere impunerea unei zone de interdicţie aeriană. Practic, aşa cum scrie ziaristul Pepe Escobar, Arabia Saudită şi amicii ei din GCC, au făcut o înţelegere cu S.U.A. prin care „Vestul” poate să invadeze Libia şi să ocupe câmpurile petroliere, iar Arabia Saudită poate să reprime în linişte revolta şiită din Bahrain (şi orice posibilă revoltă asemănătoare în propriul teritoriu).
Putem spune că am intrat într-o nouă eră, cea în care N.A.T.O. găseşte de cuviinţă să garanteze orice guvern prieten împotriva propriei sale populaţii şi să înlăture orice regim neprieten. Adică un fel de mafie internaţională care cere taxă de protecţie.