Feb
7
2010

Revoluţia ascunsă – mic ghid practic – partea a V-a

Principalele scopuri ale unui sistem economic construit pentru a deservi o comunitate care se doreşte independentă ar trebui să fie supravieţuirea comunităţii în caz de criză, asigurarea nivelului minim de trai civilizat (NMTC), atât în vreme de criză cât şi în timpuri normale, şi facilitarea saltului către prosperitate, atunci când timpurile o permit. Din acest motiv, consider că economia comunităţii ar trebui împărţită în două: un strat de bază şi o suprastructură. Fiecare dintre cele două straturi joacă un rol specific în viaţa comunităţii.

Sistemul economic mondial nu are cum să evite repetarea periodică a crizelor de tipul celei în care ne aflăm acum. Chiar dacă o criză duce la implementarea unor reglementări dure, chiar dacă un set de lideri jură că vor avea grijă ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple, aşa cum face Sarkozy, timpul şterge amintirile crizei.  Dorinţa de câştiguri din ce în ce mai mari duce la relaxarea, abrogarea sau încălcarea reglementărilor cu permisiunea organelor de control, iar noii lideri vor declara că este important ca oamenii de afaceri să aibă mână liberă pentru a produce prosperitate. Şi totul se va repeta pentru că omenirea are un talent aparte de a nu învăţa nimic din greşelile sale.

Plan al unei comunităţi (de pe blogul Sandy Bar Ranch)

Pornind de la aceste idei, am ajuns la concluzia că sistemul economic al comunităţii independente trebuie construit în aşa fel încât să ferească comunitatea de efectele crizelor fără a o împiedica să profite de perioadele de prosperitate. De vreme ce avem de a face cu două scopuri diferite, am considerat necesar să împart sistemul economic în două straturi care să se adreseze fiecărui scop în parte.

Stratul de bază al comunităţii este format din activităţile descrise în articolul „Revoluţia ascunsă – mic ghid practic – partea a III-a”. Scopul său este de a asigura un nivel minim de trai civilizat (NMTC) pentru toţi membrii comunităţii, indiferent de starea economiei mondiale. Deoarece crizele sistemului economic internaţional tind să aibă cauze financiare, stratul economic de bază al comunităţii nu are o componentă financiară, nu are ca scop generarea de profit şi se bazează strict pe producerea unor bunuri şi asigurarea unor servicii la nivel local, cu mijloace locale. Acest strat este sub controlul comunităţii şi implică efortul fiecărui membru.

Cel de-al doilea strat economic este cel privat, în cadrul căruia fiecare membru al comunităţii care doreşte să desfăşoare o activitate aducătoare de profit este liber să o facă. Presupun că majoritatea membrilor comunităţii nu se vor mulţumi cu NMTC şi nici cu cantitatea relativ redusă de activitate pe care acesta o implică, motiv pentru care vor dori să îşi deschidă propriile afaceri sau să se angajeze. Activitatea pe care o desfăşoară şi veniturile pe care le obţin nu privesc comunitatea.

O problemă a acestui sistem este nevoia de a întreţine un sistem non-financiar şi non-profit, adică infrastructura care face posibil nivelul minim de trai civilizat. În general, infrastructura se întreţine din taxe, însă membrii comunităţii  care aleg să se mulţumească cu NMTC nu vor avea bani să plătească taxe. Posibilele soluţii la această problemă sunt crearea unui al treilea strat economic, al cărui scop să fie acoperirea cheltuielilor comunităţii, sau implementarea unei taxe locale în bani şi/sau muncă.

Partea I-a, Partea a II-a, Partea a III-a, Partea a IV-a

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook

Feb
5
2010

Avem scut, avem valoare

România a înghiţit găluşca anti-rachetă a S.U.A. şi a acceptat oferta generoasă a Preşedintelui Obama. De acum putem răsufla uşuraţi pentru că suntem protejaţi de ameninţarea iraniană. Producătorii de armament din S.U.A. ne transmit felicitările lor, iar geostrategii de la Washington sunt încântaţi. Şi nimic din toate aceste lucruri nu are vreo legătură cu Rusia. Hmmm.

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook

Feb
4
2010

Problema demografică

The Guardian sună goarna pentru a avertiza în privinţa pericolului care paşte Europa: scăderea natalităţii.

Across the rest of Germany, Hoyerswerda is regarded as a feral wasteland – complete with wolves. Slinking in from Poland and the Czech Republic, they are finding empty spaces where once there were apartment blocks and mines. And the wolves, at least, are staying. A few kilometres down the road, near the tiny town of Spreewitz, wolf enthusiast Ilka Reinhardt can’t believe his luck: “We have more wolves than we have had in 200 years.” The badlands of former East Germany are going “back to nature”. And Europeans should be worried, for some fear that eastern Germany is, as it was back in the 1960s, a trailblazer for the demographic future of the continent.

Europe’s population is, right now, peaking, after more than six centuries of continuous growth. With each generation reproducing only half its number, this looks like the start of a ­continent-wide collapse in numbers. Some predict wipeout by 2100.

In Germany, where fertility has been low for more than a generation, demographers report a large decline in the desired family size. “Today, 48% of German men under 40 agree that you can have a happy life without children. When their fathers were asked the same question at the same age, only 15% agreed,” says Europe’s top demographer, Wolfgang Lutz of the Vienna ­Institute of Demography. Thirty per cent of German women today say they don’t intend to have children at all.

Once a country has very low fertility for a generation, it begins to run out of young women able to gestate future generations. Germany is there already: it has only half as many children under 10 as adults in their 40s. Demographer Peter McDonald calculates that if Italy gets stuck with recent fertility levels, and fails to top up with foreign migrants, it will lose 86% of its population by the end of the century, falling to 8 million compared with today’s 56 million. Spain will lose 85%, Germany 83% and Greece 74%.

Se pare că în viitor o să fie destul loc pentru toată lumea. Chiar prea mult loc.

—-

Sursa:

The Guardian, The population crash

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook

Feb
2
2010

O altă explicaţie pentru reforma bancară a lui Obama

Ellen Brown oferă pe site-ul Global Research o explicaţie alternativă pentru decizia lui Obama de a sprijini cu jumătate de gură reforma bancară în S.U.A.:

Today the battling banking titans are JPMorgan Chase and Goldman Sachs, an investment bank that gained notoriety for its speculative practices in the 1920s. [...] Former Treasury Secretaries Henry Paulson, Robert Rubin, and Larry Summers all came from Goldman, and current Treasury Secretary Timothy Geithner rose through the ranks of government as a Summers/Rubin protégé. One commentator called the U.S. Treasury “Goldman Sachs South.”

But Goldman Sachs has been caught in this blatant market manipulation so often that the JPMorgan faction of the banking empire has finally had enough.

Goldman’s crimes, says Chapman, were that it “got caught stealing. First in naked shorts, then front-running the market, both of which they are still doing, as the SEC looks the other way, and then selling MBS-CDOs to their best clients and simultaneously shorting them.”

Volcker’s proposal would rein in these abuses, either by ending the risky “proprietary trading” (trading for their own accounts) engaged in by the too-big-to-fail banks, or by forcing them to downsize by selling off those portions of their businesses engaging in it. Until recently, President Obama has declined to support Volcker’s plan, but on January 21 he finally endorsed it.

The immediate reaction of the market was to drop – and drop, day after day. At least, that appeared to be the reaction of “the market.” Financial analyst Max Keiser suggests a more sinister possibility. Goldman, which has the power to manipulate markets with its high-speed program trades, may be engaging in a Mexican standoff. The veiled threat is, “Back off on the banking reforms, or stand by and watch us continue to crash your markets.”

—-

Sursa:

Global Research, The Battle of the Titans: JP Morgan Versus Goldman Sachs

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook

Jan
29
2010

Un sfat pentru locuitorii din Roşia Montană

Cel mai des invocat argument împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană este cel legat de protecţia mediului. Distrugerea unui munte şi înlocuirea lui cu un lac de cianuri este o perspectivă care a îngrozit sau dezgustat mulţi români. Însă o parte dintre localnicii de la Roşia Montana sunt de acord chiar şi cu acest act de distrugere a naturii. Sărăcia şi iluzia unui câştig nesperat au dus la acceptare, nepăsare sau resemnare.

Deşi nu pot să fiu de acord cu decizia lor, nici nu pot să îi condamn pe localnici. Însă aş vrea să le atrag atenţia asupra a două argumente:

1) Dintr-un anume punct de vedere, locuitorii zonei sunt asemenea unei familii foarte sărace, dar care are în casă un obiect de mare valoarea. Mai exact, un obiect care nu valorează cine ştie ce pentru familie, dar valorează mult pentru altcineva. Familia poate să vândă obiectul şi să pună mâna pe o sumă de bani sau să rămână săracă. Dar, din nefericire, banii nu o să ajungă decât pentru vreo 10-15 ani (zice persoana care vrea să cumpere obiectul), iar, după aceea, familia va redeveni săracă.

Astfel primul argument este: puteţi accepta exploatarea aurului aşa cum a propus-o investitorul străin, dar ce veţi face peste 10-15 ani când aurul se va termina şi investitorul va pleca?

O mică parte dintre localnici vor face destui bani în acest timp. Majoritatea va trăi un pic mai bine pentru o scurtă perioadă de timp. La sfârşitul acestei perioade nu va mai exista nimic de vândut. Roşia Montană va fi complet şi definitiv săracă.

2) Banii plătiţi de investitorul străin pentru drepturile de exploatare nu se duc la bugetul local, ci la Bucureşti, la bugetul central. Într-un moment în care guvernul României are foarte mare nevoie de bani pentru a acoperi salarii şi pensii, domnii Boc şi Videanu de-abia aşteaptă ca banii de la Roşia Montană să ajungă în bugetul de stat.

Al doilea argument este: cât credeţi că o să primiţi din banii ăştia?

Eu aş zice că absolut nimic. Localnicii vor fi nevoiţi să se mulţumească cu salariile pe care le va plăti RMGC. La finalul perioadei de exploatare, ultimul localnic să stingă lumina.

Sfatul meu pentru localnicii zonei este următorul: dacă vreţi să salvaţi zona din sărăcie, apucaţi-vă să faceţi ceva fără să contaţi pe RMGC. Adunaţi-vă, organizaţi-vă angajaţi consultanţi şi căutaţi să obţineţi fonduri europene. Dacă nu se poate altfel, deveniţi independenţi (vezi aici) sau părăsiţi zona. Sună neplăcut, dar nu prea există alte opţiuni.

Roşia Montană, vara lui 2030

Post to Twitter Post to Delicious Post to Digg Post to Facebook