27May/090
Iran şi Pakistan semnează acordul pentru un gazoduct
Reprezentanţii Iranului şi ai Pakistanului au semnat acordul pentru construirea unui gazoduct care să lege cele două ţări. Proiectul iniţial, conceput la startul negocierilor, acum nu mai puţin de 14 ani, prevedea ca gazoductul să se întindă din Iran până în India. Oficialii indieni s-au retras din proiect anul trecut, însă China şi-a exprimat interesul pentru importul a 1 miliard de metri cubi de gaz pe zi din Iran. Având în vedere că SUA s-a opus mereu acestui acord, se pare că guvernul din Pakistan a reuşit totuşi să convingă autorităţile de la Washington de nevoia ţării de gaze naturale, de oriunde ar veni ele.