Hai, repede, acum-acum
Ma gândeam acum cateva zile la diversele biografii pe care le-am vazut pe Discovery sau la cele pe care le-am citit pe Wikipedia. Cu foarte puține excepții, se pare că marii oameni, cei care au ajuns acolo unde au vrut, nu erau nici extraordinar de deștepți și nici deosebit de cinstiți.
Aveau in comun o altă calitate: își urmăreau scopul cu orice preț. Chiar dacă în unele cazuri era vorba de ani sau zeci de ani.
Mă gândeam la mine, la deciziile pe care le-am luat, la viața mea în general, la viața cunoscuților mei și se poate spune că noi nu urmărim nimic. Chiar mai mult decât atât - noi trăim într-un continuu prezent care ne solicită la maximum capacitatea de decizie. Ne-o solicită atât de mult, că nu ne mai rămâne nici o secundă să ne gândim la viitor. Planurile celor mai mulți dintre noi abia de sunt niște schițe scrijelite pe genunchi.
Și cred ca în lumea de azi este extrem de ușor să reușești! Tot ce-ți trebuie e să te concentrezi un pic mai mult decât amețiții de lângă tine! Pentru că toată societatea este într-o asemenea harababură, încât un pic de concentrare pe termen mediu îți dă acel avantaj decisiv asupra restului lumii.
Știu care e secretul succesului! L-am bănuit de ceva timp și mi l-am demonstrat de curând, dar am inceput să-mi pun în aplicare metoda? A, nu, nu aș face asta niciodată!
Pentru că m-am obșnuit și mi-e bine cu viața mea. Cu toate deciziile pe care le iau pe moment acum-acum, repede-repede, hai să vedem ce cârpim să meargă treaba in continuare. De fapt, ca să fiu complet cinstită, ceva-ceva tot am schimbat. Am un plan pe termen lung legat de copil. E mai ușor să fac ceva pentru el, decât pentru mine. Mie mi-e bine așa cum sunt. Dar, cu un pic de noroc, s-ar putea ca planul pe termen lung pentru el să mă ajute și pe mine.
Și toată iluminarea mea bruscă a pornit de la tema palmelor pedagogice. Îi dai sau nu palme copilului? Ce este palma? Îi dai sau nu ciocolată dacă stă cuminte și te lasă în pace vreo câteva ore sau măcar câteva minute? Ce este ciocolata?
Toată viața noastră e alcătuită din palme și ciocolată. Și una și alta sunt soluții de moment, lipsite de conținut etic, care până la urmă nu-l ajută cu nimic pe copil. Sau îl ajută să învețe repede-repede cum să fenteze palma, să primească ciocolata și totuși să facă ce vrea el, nu ce cred eu că ar fi mai bine, mai etic, mai...
Pentru Cristi şi mulţi alţii ca el
"Ce putem face?" este întrebarea pe care ne-o punem cu toţii, însă nu există decât un singur răspuns: Implică-te acolo unde contează! Democraţia tinde să degenereze în dictatură sau în oligarhie (cum este cazul României) pentru că cetăţenii îşi închipuie că democraţia este un sistem care merge de la sine. Un sistem care nu are nevoie decât de un impuls electoral din patru în patru ani pentru a rezolva toate problemele. Dar este clar că s-a ajuns unde s-a ajuns din cauză că noi, cetăţenii, am permis acest lucru. Atunci când puterea este în mâna poporului, cam tot acolo e şi răspunderea.
Ce se poate face? Soluţii există, însă nu sunt nici simple, nici rapide. Dacă idealul tău este să rezolvi problemele guvernării societăţii între o bere cu prietenii şi un comentariu pe un blog, atunci mai bine uită de toată chestia asta. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine este necesar ca întreg sistemul de relaţii dintre alegători şi aleşi să se schimbe. Alegătorii trebuie să aibă o plajă mai mare de candidaţi dintre care să aleagă (adică nişte alternative reale la obosiţii de partid şi de stat).
De asemenea, alegătorii trebuie să aibă la dispoziţie o procedură rapidă de îndepărtare din funcţie a unui ales prea corupt sau incompetent. Influenţa nefastă şi exagerată a partidelor şi a finanţatorilor partidelor trebuie atenuată sau eliminată. Dacă sistemul cu care ne luptăm este prea mare, trebuie spart în bucăţi care pot fi izolate şi modificate.
Corupţia nu o să dispară niciodată de tot, dar un anumit nivel de corupţie discretă poate fi tolerat, atâta vreme cât guvernul îşi face treaba. Pentru incompetenţă nu există scuze. Partea mai grea o sa fie găsirea de oameni civilizaţi şi de bun simţ dispuşi să treacă prin circul electoral pentru a ajunge în funcţii în care pot face treabă. Însă, pe măsură ce circul este adus sub control, se vor găsi şi asemenea oameni.
Dar nimic din toate astea nu o să se întâmple de la sine. Your call.
Poţi să începi de aici.
Note şi observaţii – partea I
Citind jurnalul ziaristului american H. L. Mencken:
"11 mai, 1940
Înmulţirea peste măsură a agenţiilor guvernamentale a pus o povară atât grea pe umerii jurnalismului încât acesta a cedat pur şi simplu. Este imposibil pentru un ziar, oricât de mare, să prezinte dezbaterile care au loc în fiecare zi. Numai National Labor Relations Board (Comitetul Naţional pentru Relaţii de Muncă) are, uneori, cincizeci sau şaizeci într-o singură zi - nu toate în Washington, desigur, ci împrăştiate prin toată ţara. La începutul acestei nebunii, ziarele au încercat să trateze cazurile principale, dar au descoperit, în scurt timp, că este imposibil şi, în ziua de azi, se ocupă doar de câteva mai importante. Acelaşi lucru se întâmplă şi în multe alte direcţii. Pentru corespondenţii din Washington a devenit imposibil să mai acopere departamentele - a devenit chiar imposibil să se mai ocupe dezbaterile Congresului, cu nenumăratele sale comisii de investigare. Atunci când un comitet este pe prima pagină a ziarelor, celelalte sunt date uitării, deşi este posibil să dezbată lucruri importante între timp. Pe scurt, publicul nu mai poate să îşi dea seama ce se întâmplă. Măsuri extrem de importante sunt adoptate fără nici un fel de dezbateri prealabile şi aplicate fără o critică raţională. Astfel, puterea birocraţiei creşte continuu şi nu există nici un plan bun de a o reduce. Ce va fi, numai Dumnezeu ştie. În momentul de faţă este clar că guvernul a fost scăpat de sub control şi că nu mai putem pune speranţă în vechile măsuri de a-l ţine în frâu."
Vă sună cunoscut?
China şi Brazilia mai dau un brânci dolarului
China şi Brazilia au decis să încerce ajungă la un acord privind folosirea propriilor monede în cadrul schimburilor comerciale bilaterale. Practic, dacă acest acord este conceput, semnat şi pus în aplicare, China o sa plătească mărfurile braziliene în renminbi, iar Brazilia o să plătească în reali.
Ambele ţări sunt interesate de eliminarea dolarului american din comerţul bilateral şi înlocuirea lui cu monede naţionale, lucru care oferă mai mult control guvernelor naţionale, mai ales în perspectiva devalorizării masive a dolarului datorată ratei la care SUA tipăreşte dolari pentru a-şi finanţa deficitul.
Brazilia a semnat deja un acord de acest tip cu Argentina şi este de presupus că alte ţări din America de Sud, care nu au relaţii foarte bune cu Marele Vecin de la Nord, o să dorească să întărească această tendinţă. Pe de altă parte, China a devenit cel mai mare partener comercial al Braziliei şi continuă să îşi extindă influenţa economică în America de Sud, fostul domeniu exlusiv al SUA. Se pare că Doctrina Monroe nu se aplică şi la vest de Washington.
Merkel, Sarkozy, Turcia şi … Nabucco
Spre (oarecum) surpriza şi (în mod sigur) nemulţumirea Primului Ministru Tayyip Erdogan, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au anunţat duminică, 10 mai, că admiterea Turciei în Uniunea Europeană nu este indicată şi că celui mai estic membru al NATO ar trebui să i se ofere un "parteneriat privilegiat". Adică un premiu de consolare.
Joi, 14 mai, Erdogan a tras o salvă de răspuns, acuzându-i pe Merkel şi pe Sarkozy că se folosesc de subiectul aderării Turciei pentru a câştiga voturi pentru partidele lor în alegerile pentru Parlamentul European, ceea ce este parţial adevărat. Din nefericire pentru Erdogan, alegeri sau nu, părerea negativă a liderilor german şi francez referitor la aderarea Turciei este prea bine cunoscută.
Însă Erdogan nu vine la masa negocierilor chiar cu mâna goală. Pe lângă faptul că o parte din membrii mai mici ai UE sprijină aderarea Turciei, mai poate fi pusă în discuţie şi soarta proiectului Nabucco. Care trece prin Turcia. Reprezentanţi ai companiei norvegiene StatoilHydro au declarat public că guvernul de la Ankara încearcă să tragă de timp în negocierile privind tranzitul către Europa a gazelor extrase din câmpul Shah Deniz, în Azerbaijan.
Shah Deniz este exact zăcământul de gaze naturale pe care consorţiul aflat la cârma proiectului Nabucco contează pentru aprovizionare. Fără gazele naturale din Azerbaijan, proiectul Nabucco este complet mort, deoarece alt furnizor de gaze nu mai există. În afară de Rusia şi prietenii Rusiei, evident. Însă Rusia nu are nici un interes în susţinerea proiectului Nabucoo şi promovează intens propriul său proiect, South Stream.
Rămâne de văzut dacă turcii vor reuşi să profite de poziţia lor strategică fără a distruge proiectul Nabucco, mai ales că norvegienii de la StatoilHydro se declară dispuşi să ia în considerare o rută a gazelor naturale prin Rusia.