China pune piciorul în Irak
Sinopec, compania petrolieră de stat a R.P. Chineze, a anunţat semnarea unei înţelegeri pentru achiziţionarea Addax Petroleum, o companie petrolieră înregistrată în Elveţia, care deţine active petroliere în Africa şi Orientul Mijlociu. În scopul ajungerii la o înţelegere, Sinopec a fost de acord să plătească aproape 50% mai mult per acţiune Addax faţă de preţul de piaţă.
Aceasta este a doua tranzacţie care implică industria petrolieră din zona ocupată de kurzi a Irakului, care a început luna trecută să exporte petrol, şi este o primă mişcare foarte importantă pentru China. Autorităţile chineze sunt deosebit de interesate să achiziţioneze rezerve de petrol care să acopere consumul în creştere al ţării.
Rusia investeşte în Venzuela
Rusia şi Venezuela au anunţat ieri, 23 iunie, semnarea unui acord pentru înfiinţarea unei noi bănci, al cărei capital iniţial va fi de 2,9 miliarde EUR. Partea rusă va deţine 51% din noua bancă, iar restul va fi împărţit între diverşi parteneri din Venezuela. Capitalul băncii va fi folosit pentru finaţarea a diverse proiecte.
Având în vedere că relaţiile comerciale dintre Federaţia Rusă şi Venezuela se axează pe armament şi petrol, e destul de clar în ce direcţie se va îndrepta banca. Rămâne de văzut reacţia SUA.