Netanyahu aprobă ideea unui lagăr de concentrare independent în Palestina
Binyamin Netanyahu, Primul Ministru al Israelului, a ţinut un discurs duminică, 14 iunie, în cursul căruia i-a dat replica Preşedintelui SUA, Barack Obama, susţinând ideea înfiinţării unui "stat palestinian independent", vecin cu Israelul. Singura concesie pe care Netanyahu a făcut-o palestinienilor a fost să recunoască în public că actualul guvern israelian sprijină ideea unui stat. Restul discursului lui Netanyahu a a fost o reiterare a poziţiei clasice a Israelului.
Respectivul "stat" palestinian urmează să fie o serie de lagăre de concentrare de diverse dimensiuni, care vor forma o entitate politică cu o suveranitate îndoielnică. Conform declaraţiilor lui Netanyahu, viitorul "stat" va fi complet demilitarizat şi nu va avea dreptul să îşi controleze spaţiul aerian. De asemenea, locuitorilor nu li se va permite vreo modalitate de a introduce ilegal arme în noul "stat", ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că Israelul intenţionează să păstreze controlul asupra graniţelor "statului" palestinian şi asupra şoselelor care leagă actualele şi viitoarele enclave.
Practic, discursul lui Netanyahu este un mesaj pentru Preşedintele Obama că politica actuală a Israelului va continua ca şi până acum şi că tot ceea ce Netanyahu este dispus să accepte sunt câteva schimbări cu efect cosmetic. Mai mult, Netanyahu a anunţat că extinderea coloniilor israeliene va continua, ceea ce trimite mingia înapoi în terenul Preşedintelui Obama, care va trebui să demonstreze dacă are de gând să forţeze Israelul să ajungă la un compromis sau dacă discursul de la Cairo a reprezentat doar un şir de vorbe goale.
Aşa cum era de aşteptat, "oferta" lui Netanyahu a fost respinsă de liderii palestinieni, precum şi de Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak. Rămâne de văzut dacă Obama este dispus să folosească vreo pârghie pentru a aduce Israelul la masa tratativelor. Până una alta, Casa Albă şi Ministrul de Externe francez, Bernard Kouchner, au calificat discursul lui Netanyahu drept un "pas înainte".
Coreea de Nord face valuri
Coreea de Nord a anunţat că intenţionează să îşi extindă programul de înarmare nucleară dacă Naţiunile Unite vor trece la punerea în practică a unei propuse blocade navale în nordul peninsulei Coreene. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a decis ca navele Coreene suspectate că transportă materiale destinate programului de construire a armamentului nuclear să fie oprite şi inspectate.
În replică, cea mai nouă putere nucleară a lumii a anunţat că va modifica întreaga cantitate de plutoniu pe care o deţine pentru a o aduce la puterea necesară armelor nucleare. Rămâne de văzut cât timp o să se mai poată baza Coreea de Nord pe şantajul nuclear şi ce vor face China şi SUA în această privinţă.
Noul şef al GM declară că nu ştie nimic despre maşini
În efortul său de a salva industria auto a SUA, Preşedintele Obama l-a pus la cârma GM pe un om care a declarat că... nu se pricepe la maşini. Deloc. Edward Whitacre este un fost şef al AT&T, care a reorganizat cu succes filiala din Dallas a operatorului de telefonie. Ce legătură are telefonia cu autoturismele? Păi, nici una, dar presupunem că domnul Whitacre o să se descurce cumva.
Pe de altă parte, domnul Whitacre consideră că "o afacere este o afacere" şi că aceleaşi principii se aplică şi la producţia de maşini şi la oferta de servicii de telefonie. Poate că are dreptate.
Joaca în nisipul din deşert
Ceea ce părea o nouă idee în cadrul politicii externe a SUA, adică recunoaşterea dreptului Iranului de a dezvolta un program civil de producere a energiei nucleare, începe să capete din ce în ce mai tare forma unei direcţii complet noi şi nemaivăzute. Practic, administraţia de la Casa Albă pare să fi decis să rezolve conflictul etern din Orientul Mijlociu prin forţarea Israelului (şi, foarte probabil, a palestinienilor) să ajungă la un compromis care să ducă la un acord de pace.
Spre deosebire de predecesorii săi, care au dat Israelului mână liberă în conflictul cu palestinienii şi au folosit puterea SUA pentru a proteja Israelul de represalii în cadrul Naţiunilor Unite, Preşedintele Obama pare decis să treacă la o politică de rapprochement cu unele state musulmane (Iranul), folosind rezolvarea conflictului Israel-palestinieni ca pârghie pentru schimbarea imaginii SUA în rândul comunităţii musulmane. În acelaşi timp, procesul de pace va duce şi la normalizarea relaţiilor Israelului cu vecinii săi din regiunea Orientului Mijlociu.
Faptul că Preşedintele Obama a abordat această problemă de politică externă în primele luni ale mandatului său dă de înţeles că administraţia SUA nu se aşteaptă ca cele două părţi să cadă de acord prea curând. În cazul în care această nouă direcţie a politicii externe SUA este reală şi nu doar o simplă încercare de a distrage atenţia de la problemele interne ale ţării, atunci este foarte probabil ca Obama să încerce să rezolve conflictul Israel-palestinieni înainte de următoarele alegeri pentru a se folosi de acest succes şi de creşterea popularităţii sale în timpul campaniei electorale.
Până în momentul de faţă, Preşedintele Obama a acţionat deschis în două direcţii. Prima direcţie a constat în exprimarea sprijinului său pentru poziţia statelor arabe în discursul de la Cairo, iar cea de-a doua direcţie a constat într-una dintre cele mai interesante mişcări de pe scena politică americană din ultimii ani: refuzul administraţiei SUA de a recunoaşte existenţa unor înţelegeri verbale încheiate de către Israel şi preşedinţi ai SUA cu privire la extinderea coloniilor israeliene din jurul Ierusalimului şi de pe Malul de Vest.
Unul dintre lucrurile pe care Preşedintele Obama le-a cerut Primului Ministru Binyamin Netanyahu a fost încetarea completă a extinderii respectivelor colonii, lucru pe care Netanyahu l-a refuzat. Mai mult, Netanyahu pare să fi încercat să forţeze mâna preşedintelui SUA, ridicând subiectul înţelegerilor în public şi contând pe faptul că Obama va evita repudierea oficială a politicilor faţă de Israel construite de predecesorii săi. Însă, de data asta, cacealmaua nu a ţinut.
În cursul unui interviu acordat ABC, Secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat că nu există nici o "înregistrare" oficială a respectivelor înţelegeri. Cu alte cuvinte, Casa Albă a decis că va ignora respectivele înţelegeri, fie că înregistrările oficiale există, fie că nu. Importanţa înţelegerilor sta în faptul că ele permiteau Israelului şi SUA să se prefacă în public că anexările de teritorii palestiniene au încetat, deşi nu a fost nici un moment cazul.
Clinton a declarat, în cadrul aceluiaşi interviu, că Israelul şi palestinienii trebuie să respecte prevederile aprobate de comun acord ale vestitei "Road Map", care obligă ambele părţi la anumite concesii, precum şi la o modificare a atitudinilor şi politicilor bilaterale. Evident, Israelul are cel mai mult de pierdut într-o asemenea situaţie, având în vedere că este greu de crezut că vreun guvern israelian ar fi acceptat să semneze respectivul document dacă ar fi trebuit să îl şi respecte.
Din nefericire, guvernul israelian nu doreşte să facă pace cu palestinienii în termenii "Road Map", după cum nici palestinienii nu sunt foarte entuziaşti în această privinţă. Punerea în practică a acordului ar duce la crearea unui stat palestinian în condiţii care nu pot duce decât la instabilitate pe termen lung. Noul stat va avea o populaţie cu o medie de vârstă scazută, adică o masă de tineri fără locuri de muncă, fără educaţie, fără pregătirea necesară pentru obţinerea unui loc de muncă în cazul în care s-ar ivi şi trăind în sărăcie, de pe urma donaţiilor comunităţii internaţionale. Radicalismul anti-israelian, alimentat şi de 60 de ani de resentimente, va fi inevitabil pentru o lungă perioadă de timp.
De partea cealaltă, pacea ar pune Israelul faţă în faţă cu o serie de conflicte sociale amânate prea mult timp. Coloniile care acum au devenit mărul discordiei între Israel şi SUA sunt locul unde guvern după guvern a ademenit emigranţii mai puţin civilizaţi din fosta Uniune Sovietică şi grupurile ultra-ortodoxe locale. Dacă aceste colonii sunt desfiinţate, respectivele grupuri se vor întoarce în masă în marile oraşe, unde fricţiunile puternice cu populaţia europenizată/americanizată şi seculară vor deveni inevitabile.
Trecând peste considerentele de moment, pacea va forţa ambele tabere să treacă prin schimbări profunde, care vor dura decenii. Rămâne de văzut dacă rezultatele vor fi bune sau nu.
Problema absenteismului
Alegerile pentru Parlamentul European, ţinute duminică de-a lungul şi de-a latul României, au fost caracterizate de un absenteism masiv , lucru nu foarte surprinzător. Românilor nu prea le pasă de Parlamentul propriu, ale cărui decizii exercită o influenţă importantă asupra vieţilor lor. Cu atât mai puţin le pasă de un Parlament îndepărtat, despre care ştiu foarte puţine lucruri.
Este foarte probabil ca, la nivel de popor, românii să nu înţeleaga sistemul de guvernare al ţării şi, în consecinţă, să nu înţeleagă rolul şi scopul Parlamentului. Pe de altă parte, nici Parlamentul nu pare să înţeleagă bine ce se întâmplă sau, poate, parlamentarii se mulţumesc să lase Guvernul să le uzurpe prerogativele şi să conducă ţara prin ordonanţe şi să dea vina pe Guvern pentru tot ce se întâmplă.
Însă absenteismul nu a fost doar o problemă locală, de data asta, ci la una la nivel european, lucru care ar trebui să ridice nişte semne de întrebare. Situaţia actuală, la nivel european, este o combinaţie de criză economică şi apatie/insatisfacţie politică. Din acest vid de oopţiuni politice care a determinat peste 40% din populaţia Uniunii Europene să stea acasă în ziua alegerilor, poate să apară orice.
Atât Partidul Naţional-Socialist, cât şi bolşevicii din Rusia s-au ridicat la putere pe fondul unor probleme politice şi economice. Este adevărat că situaţiile nu sunt identice, însă această apatie electorală poate să aibă consecinţe neplăcute. În cel mai rău caz, Europa o să aibă parte de un nou lider harismatic, ceea ce prezintă întotdeauna un risc. O altă alternativă este transformarea absenteismului într-o tendinţă pe termen lung care va duce la ieşirea din politică a aproape jumătate din cetăţenii Europei.