Despre partide
Teoretic, în sistemul democratic de guvernare, puterea stă în mâinile poporului, iar rolul partidelor este de a identifica şi promova persoane capabile de a administra banul public şi de a lua decizii care privesc modul de desfăşurare a vieţii politice, economice şi sociale a ţării. Practic, ştim cu toţii că acest lucru nu se întâmplă, deoarece partidele sunt interesate, în primul rând, de supravieţuirea şi bunăstarea proprie şi, în acest scop, vor promova candidaţi dispuşi să se ocupe de aceste lucruri. Aşa cum se poate vedea în fiecare zi, partidele sunt mai mult decât dispuse să încurajeze corupţia şi iresponsabilitatea diverşilor demnitari.
Este în interesul partidelor să limiteze dezbaterea subiectelor de interes public şi tragerea la răspundere a demnitarilor. Este în interesul partidelor să limiteze înţelegerea modului în care ţara este condusă. Este în interesul partidelor să limiteze participarea la vot prin încurajarea apatiei şi prin concentrarea eforturilor lor asupra părţii needucate, naive sau corupte a electoratului. Într-un cuvânt, este în interesul partidelor să limiteze sau să interzică accesul cetăţenilor la putere.
Spre ghinionul nostru, partidele deţin monopolul asupra vieţii politice din ţară, lucru care le permite să se constituie într-o a doua bază de putere, diferită de cetăţeni, dar mult mai puternică. Un ales trebuie să se supună judecăţii alegătorilor doar o dată la patru ani, însă are de a face cu partidul în fiecare zi. Mai mult, alegătorii pot fi prostiţi, cumpăraţi sau furaţi, însă e mult mai greu să faci aşa ceva partidului. Iar partidul are la dispoziţie mai multe metode decât masa cetăţenilor de a-şi ţine aleşii la respect sau de a neutraliza rebelii sau adversarii. Este de ajuns să ne aducem aminte de faptul că lucrările de modernizare a Bucureştiului au întârziat ani de zile deoarece un partid a decis să lupte cu toate forţele împotriva primarului oraşului.
Sursa puterii partidelor este exact monopolul lor asupra puterii politice. Cetăţenii pot să meargă de la un partid la altul, dar nu pot să evite sistemul pentru că nu există alternative. Monopolul este încurajat de stat şi de magnaţii din mediul de afaceri, care se pot ridica deasupra taxelor impuse de stat şi care preferă să discute direct cu reprezentanţii unui sistem centralizat, şi de liderii confederaţiilor sindicale, care îşi trag puterea din protecţia acordată de stat sistemului sindical. Sistemul de troc bani contra protecţie legislativă este cel în care se află acum România, iar rezultatul său este centralizarea puterii de decizie în mâinile unui grup restrâns de politicieni şi oameni de afaceri.
De asemenea, putem spune că este în interesul partidelor să blocheze orice încercare de reformă a vieţii politice, economice sau sociale. Reformele tind să introducă factori aleatori, lucru care deranjează pe cei ce preferă un sistem predictibil. Lor li se alătură magnaţii care şi-au creat averile în moduri nu foarte cinstite şi care preferă să aibă cât mai puţină competiţie. Mai mult, o mişcare de reformă încununată de succes într-un anumit domeniu poate da cetăţenilor ideea de a extinde reforma şi către alte domenii. Iar mişcările de reformă tind să atragă exact genul de oameni pe care partidele îl evită: oameni inteligenţi şi entuziaşti, care nu sunt interesaţi de păstrarea în viaţă a unui sistem corupt.
Astfel, este în interesul oamenilor corupţi şi nu foarte competenţi, care ajung să populeze partidele, să promoveze oameni la fel de corupţi şi de incompetenţi, dar care au în comun acelaşi lucru: înţeleg sistemul şi se pricep să îl facă să meargă.