Un nou bloc pare să ia naştere în răsărit
Situaţia economică internaţională a convins trei ţări vecine, dar nu foarte prietene, sa facă un efort de a lăsa deoparte diferenţele şi a încerca să îşi unească forţele pentru a supravieţui şi a deveni mai puternice. Reprezentanţi ai Chinei, Japoniei şi Coreei de Sud au anunţat, la finalul unei întâlniri organizate la Beijing, că cele trei ţări vor acţiona pentru a pune în mişcare planurile pentru o uniune care să le reducă dependenţa de S.U.A. şi U.E. ca pieţe de desfacere.
Primele ştiri în acest sens menţionau doar o posibilă alianţă între China şi Japonia, dar, se pare, că Coreea de Sud a decis că nu doreşte să rămână pe dinafară. Premierii Wen Jiabao, Yukio Hatoyama şi Lee Myung-bak şi-au exprimat dorinţa de a construi o comunitate a Asiei de Est pe modelul Uniunii Europene. Cel mai probabil, uniunea Asiei de Est va include în viitor şi Taiwanul şi Coreea de Nord (în cazul în care vecinii micii puteri nuclear vor reuşi să convingă, într-un fel sau altul, regimul nord coreean să coopereze).
Banca HSBC a sărbătorit ştirea anunţând că va îşi va muta directorul executiv de la Londra la Hong Kong. Drumurile încep să ducă din nou către Asia.
Un alt lucru interesant de urmărit va fi reacţia Indiei la acest anunţ. Formarea unei uniuni a Asiei de Est şi atitudinea mai puţin caldă a noului guvern japonez faţă de S.U.A., pun India în faţa unei dileme. Pe de-o parte, India pare să se îndrepte spre statutul de cel mai important partener al S.U.A. în zona sa, ceea ce poate aduce diverse avanzaje pe plan politic (sprijinul S.U.A. în disputa cu Pakistanul şi în eventualele dispute cu noua uniune), economic (acces la piaţa S.U.A., tehnică nucleară şi militară americană) şi social. Pe de altă parte, dacă S.U.A. continuă să se afunde, iar noua uniune se dovedeşte afi un succes, atunci India va fi pariat pe jucătorul pierzător. Iar Pakistanul este deja favoritul Chinei.
Ziua când Robert Fisk a făcut pieţele financiare să tremure
Acum câteva zile, jurnalistul Robert Fisk, un reporter cu multă experienţă în Orientul Mijlociu, a publicat o ştire conform căreia reprezentanţi ai unor ţări producătoare de petrol (ţări arabe, Brazilia şi Rusia) s-au întâlnit cu reprezentanţii unor mari consumatori de petrol (China, Japonia şi, surprinzător, Franţa) pentru a discuta încetarea tranzacţionării petrolului în dolari americani şi înlocuirea dolarului cu un coş de valute, care va include yenul japonez, yuanul chinez, euro, aur şi o monedă nouă, pe care ţările arabe doresc să o introducă de ceva timp, şi care va fi echivalentul euro în zona Golfului Persic.
Piaţa financiară americană a avut un recul brusc la aflarea veştii, care a fost, bineînţeles, dezminţită de către părţile implicate. Însă Fisk susţine că informaţiile sale provin chiar din ţările din Golf, precum şi din surse chineze din Hong Kong. William Engdahl, autorul cărţii A Century of War: Anglo-American Oil Politics and the New World Order, afirmă că sursele sale din Golf au confirmat faptul că întâlnirea a avut loc şi că s-a discutat încetarea denominării tranzacţiilor în dolari S.U.A..
Şi iată că, aşa cum spun americanii, "the chickens are coming home to roost". Deprecierea masivă a dolarului şi deficitele bugetare imense ale S.U.A. încep să aibă efecte majore în mandatul unui preşedinte care nu pare să fie dispus să folosească forţa pentru a ţine la respect vechii "aliaţi" ai ţării sale. Pe de altă parte, este posibil ca proaspăt câştigătorul unui premiu Nobel pentru pace să nu îşi mai permită această opţiune. Creditorii au şi ei drepturile lor.
Sursele chineze ale lui Fisk consideră că Rusia va aduce, până la urmă, rubla în coşul de valute şi că Marea Britanie nu va avea de ales şi va trebui să accepte moneda unică europeană. Vremuri interesante, oameni buni.
Un diplomat de modă veche
Timpul, istoria şi minţile oamenilor sunt lucruri tare ciudate. În urechile mele sună muzica unor oameni (aproape toţi morţi) dintr-un alt timp şi loc, iar eu încerc să îmi dau seama ce aş putea scrie despre modul în care un intelectual şi fost diplomat din ceea ce pare perioada de glorie a României priveşte înapoi, prin paginile unei cărţi surprinzătoare, spre veacul pe care l-a trăit.
Cartea cu pricina
Ştiindu-mi înclinaţiile, o prietenă mi-a făcut cadou cartea "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane", de Neagu Djuvara, licenţiat în litere la Sorbona, doctor în drept, elev-ofiţer în rezervă în primele luni ale participării României în cel de-al Doilea Război Mondial, curier diplomatic şi secretar de legaţie la Stockholm între 1944 şi 1947. Am primit cartea cu plăcere, deşi titlul mă îngrijora uşor, şi mi-am zis că o explorare a premiselor hegemoniei americane de către domnul Djuvara trebuie să fie interesantă.
Am citit jumătate de carte în Bucureşti, iar cea de-a doua jumătate în timpul unui zbor către Germania şi m-am dat jos din avion întrebându-mă dacă domnul Djuvara nu a făcut cumva o greşeală publicând-o. Pe scurt, cartea constă în expunerea unor teorii şi o lungă bucată de istorie care presupun că are ca scop integrarea şi susţinerea teoriilor, precum şi explicarea modului în care un stat periferic sferei europene a ajuns să domine o bună bucată din lume, inclusiv grupul de ţări cunoscute drept "Vestul".
China şi Japonia discută o alianţă
Noul guvern venit la putere în Japonia pare să se mişte deja în direcţii surprinzătoare, trimiţându-şi reprezentanţii să înceapă discuţiile cu privire la o alianţă economică între Japonia şi China. Primele subiecte negociate for fi suspendarea vizelor pentru cetăţenii celor două ţări şi cooperarea în domeniile energiei şi protecţiei mediului.
Scopul final pare integrarea, pe cât posibil, a economiilor celor două ţări pentru ca Japonia să aibă o piaţă mare de desfacere, iar China să beneficieze de know-how-ul japonez în diverse domenii. Se vorbeşte şi despre o eventuală monedă comună şi crearea unei "Comunităţi a Asiei de Est", după modelul Uniunii Europene.
Ahmadinejad has a secret
Cotidianul britanic The Telegraph publică o ştire care ar merita să intre în categoria "Ironia sorţii". Din investigaţia efectuată de reprezentanţii ziarului asupra unei fotografii, în care se poate vedea buletinul Preşedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, se pare că numele iniţial al familiei din care face parte acesta este Sabourijan. Care Sabourijan înseamnă "ţesător". În evreieşte.
Dacă povestea este adevărată, Ahmadinejad devine brusc un personaj tragi-comic. Evident că oamenii care îl susţin şi care l-au ajutat să ajungă preşedinte ştiu foarte bine că Ahmadinejad se trage dintr-o familie de evrei convertiţi la Islam şi că acest lucru este folosit împotriva lui. Discursurile sale împotriva Israelului apar, în acelaşi timp, ridicole şi tragice. Pe de altă parte, nimeni nu l-a împins către putere.
EDIT: Yahoo! News publică un articol care dezminte ştirea din The Telegraph.