Realitatea nu foarte plăcută a fostei puteri
BBC publică un articol în care analizează superficial relaţia specială dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, care nu prea mai este specială de ceva vreme. Articolul este scris fără ranchiună, dând mai curând impresia că autorul doreşte să bată obrazul S.U.A. ştiind foarte bine că situaţia Marii Britanii nu se va schimba.
Partea amuzantă este că autorul citează declaraţiile lui Sir Christopher Meyer, fost ambasador al Regatului Unit la Washington, care se plânge că ţara sa a cerut anumite concesii comerciale din partea S.U.A., drept condiţie pentru participarea la războiul din Irak, şi că S.U.A. a ignorat cererea. Şi eu care credeam că Irakul a fost invadat ca să scăpăm lumea de un dictator. Presupun că guvernul Marii Britanii este dezamăgit de faptul că a pierdut nişte soldaţi, şi a cheltuit o mulţime de bani fără să primească în schimb modificările taxelor pe oţel şi acordului privind serviciile aeriene.
Dar nu cred că englezii ar trebui să se supere prea tare. O mare putere care nu îşi mai permite să acorde favoruri aliaţilor nu are cum să rămână mare putere mult timp. Cu toate astea, autorul remarcă, cu o uşoară notă de regret, faptul că:
Britain has declined from being the master, to being a rival, to being a partner and now to being perhaps simply useful.
Sic transit...
----
Sursa:
BBC, US and UK 'special relationship' not so special anymore
Trecutul sună exact ca prezentul
O tăbliţă Asiriană scrisă cu 2.800 de ani înainte de Cristos constituie dovada că repetăm mereu aceleaşi lucruri, cu mici variaţii de la caz la caz.
“Our Earth is degenerate in these later days; there are signs that the world is speedily coming to an end; bribery and corruption are common; children no longer obey their parents; every man wants to write a book and the end of the world is evidently approaching.”
Dacă înlocuim cartea cu blog/messenger/social networking, sună exact ca lumea modernă.
----
Sursa:
Smithsonian, Ten Notable Aplocalypses That (Obviously) Didn't Happen
She’s like a rock star of the conservative movement
Un reporter de la New Left Media (caveat emptor) a realizat un interviu cu câţiva dintre suporterii fostei candidate pentru postul de Vice-Preşedinte al S.U.A. din partea partidului Republican, Sarah Palin. Oamenii care stau la coadă pentru semnătura doamnei Palin sunt nişte alegători tipici, ceea ce înseamnă că singura lor legătură cu persoana pe care ar dori să o vadă la Casa Albă este faptul că s-au lăsat furaţi de imaginea ei. Desigur că editorii interviului au selectat exact persoanele care nu au nici cea mai vagă idee despre ideile politice ale doamnei Palin, dar merită văzut.
Mi se pare surprinzător să văd o doamnă în vârstă afirmând că Sarah Palin „is like a rock star of the Conservative movement.” La vârsta ei ar trebui să fie mai puţin susceptibilă la „rock stars”. Dar mi se pare că această descriere surprinde, în mare, esenţa mişcării care se formează în jurul doamnei Palin şi a posibilei ei candidaturi în 2012. Un alt citat absolut delicios este: „You don’t have to compromise if you’re right. Compromises are for people that are wrong.” Priceless.
Peak oil is back
Dezbaterea pe tema „Peak oil” (atingerea punctului maxim de producţie pentru industria extractoare de petrol) a primit un nou impuls după publicarea de către The Guardian a declaraţiilor unor membri ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). Conform acestor declaraţii, cantitatea de petrol ne-exploatată este mai mică decât cea înscrisă în rapoartele oficiale ale IEA, ceea ce înseamnă că timpul rămas până când puţurile de petrol devin neviabile este mai scurt.
Pământul bălăcindu-se în petrol
Mai mult de atât, sursele au declarat că rapoartele au fost măsluite la cererea S.U.A., iar explicaţia vehiculată la şedinţele IEA este că rapoartele trebuie măsluite pentru a nu tulbura pieţele internaţionale. Se pare că reprezentanţii S.U.A. s-ar teme de fenomenul de „panic buying” şi de creşterea bruscă şi puternică a preţului petrolului. Însă o asemenea explicaţie nu este completă.
O creştere bruscă şi puternică a preţului petrolului va face economiile ţărilor dezvoltate să se oprească, moment în care populaţiile vor cere guvernelor să ia măsuri. Singura măsură logică din punct de vedere politic, la nivel internaţional, este împărţirea echitabilă a resurselor. Având în vedere că S.U.A. ocupă o parte a Orientului Mijlociu (partea cu petrolul) şi că a investiţi de-a lungul timpului mult timp şi mulţi bani în această ocupaţie (ca să nu mai vorbim de o mulţime de soldaţi căzuţi la... datorie), aveţi trei încercări la dispoziţie să ghiciţi dacă administraţia S.U.A. este dispusă să împartă petrolul cu alte ţări.
Dacă nu se ajunge la nici o înţelegere, cel mai probabil că situaţia se va rezolva în maniera tradiţională: război. De altfel, Sun Bigan, fost trimis special al R.P. Chineză în Orientul Mijlociu, a declarat recent că:
Obama’s new Middle East policy is only a strategic change. Yet America’s global goals and hegemonic complex cannot change. America always tries to hold the world’s main oil ‘switch’. There is thus competition and cooperation between China and America. In particular, America views China as a strategic competitor. And bilateral discord and clashes are unavoidable. China must not drop its guard in the Middle East over its oil interests and security.
-----------------
Surse:
The Guardian, Key oil figures were distorted by the US, says whistleblower
Silk Road Economy, Sun Bigan's unavoidable clashes comment
Reformarea sistemului dinăuntrul său
Reformarea sistemului din interiorul său este o idee... bună, dar nepractică din punctul meu de vedere. Ofer două motive principale:
1 - consumul de energie este prea mare. Reformarea sistemului din interior, presupunând că eşti implicat în el, îmi sună ca o încercare de a devia cursul unui râu începând săpăturile în mijlocul râului. Se consumă energie, în acelaşi timp, pentru a participa la sistem şi pentru a-l modifica încet-încet. Schimbarea în sine oferă o serie mare de factori de care trebuie ţinut cont fără să mai adaugi şi factorii existenţi în interiorul sistemului. În plus, ai toate şansele ca eforturile tale să fie subminate de la un capăt la altul.
2 - validarea sistemului. Vasile Ernu observa excelent că intelectualii care au încercat să schimbe comunismul din interior nu au schimbat nimic. Sistemul s-a folosit de ei pentru a se legitima, i-a mituit cu funcţii şi avantaje şi i-a ţinut departe de puterea reală. Capitalismul a făcut exact acelaşi lucru cu ei. Părerea mea este că e inutil să continuăm în stilul ăsta. Singurul care are de câştigat este sistemul în sine, care are nevoie de o opoziţie oficială, civilizată şi cuminte.