nePOLITICos Despre viaţa cetăţii şi a lumii

12Nov/094

Terorism, piraterie, corupţie ca forme de dialog

În capitolul 29 al cărţii sale, Vasile Ernu vorbeşte despre terorism ca un mesaj radical trimis Vestului de către o altă parte a lumii. Capitolul este dedicat unei analize succinte a terorismului, cauzelor sale şi ţintelor sale şi mi-a dat o uşoară senzaţie de déjà vu pentru că am luat parte la nenumărate discuţii pe această temă pe un anumit forum. În dezbaterile de acolo grupul americanilor susţine cu tărie exact varianta realităţii identificată şi de Ernu ca fiind cea fabricată de experţii care mănâncă o pâine de urma întreţinerii unui conflict mai mult sau mai puţin artificial.

Am stat să mă gândesc şi eu la acest subiect, mai ales după ce am citit ce avea de spus Ernu, cu toate că nu erau lucruri noi. Ideea terorismului ca răspuns la acţiunile Vestului am mai auzit-o şi subscriu la ea întrucâtva. Dar mi-am dat seama brusc că este posibil să nu fi înţeles pe deplin anvergura acestui fenomen. Nici acum nu îl înţeleg pe deplin, însă am o nouă teorie. O minoritate de oameni din Vest (şi nu numai), o minoritate de oameni care au putere, construiesc şi întreţin o anume relaţie cu restul omenirii. Principalele caracteristici ale acestei relaţii sunt economice-financiare-comerciale.

Dialogul, care trece în mare parte neobservat, se poartă în termeni de bani, locuri de muncă, produse, servicii, împrumuturi, profituri, drepturi de autor, drepturi de exploatare, cifre de afaceri şi ezotericul termen "plywood" (prietenii din State ştiu de ce). Terorismul este, în parte, o reacţie la acest dialog a unor oameni care nu îl înţeleg şi nu îl acceptă (nu voi discuta aici despre adrenalină, dorinţa de putere, dogmatismul religios, plăcerea vieţii de infiltrator sau alte motive de acest gen).