Banii, Talibanii şi americanii
După opt ani de campanie împotriva Talibanilor, administraţia S.U.A. a început să se întrebe de unde au duşmanii lor bani de aruncat pe armament, solde, operaţiuni de recrutare. Din câte se pare, profiturile obţinute de pe urma vânzării opiului afgan şi din alte activităţi ilegale nu sunt suficiente pentru a finanţa toate operaţiunile Talibanilor. Aşa că acum a ieşit la lumină un fapt care nu îi surprinde foarte tare pe oficialii S.U.A. aflaţi la post în Afganistan.
S.U.A. şi alţi donatori internaţionali au investit câteva miliarde de dolari în Afganistan. O parte din aceşti bani a ajuns în mâinile Talibanilor sub forma taxelor de protecţie pe care contractorii trebuie să le plătească. Practic, dacă doreşti să faci parte din programul de reconstrucţie al Afganistanului şi să duci la bun sfârşit un contract de infrastructură, trebuie să plăteşti taxa de protecţie. Dacă nu plăteşti, muncitorii angajaţi vor fi atacaţi, inginerii pot fi împuşcaţi, iar construcţiile pot fi sabotate sau aruncate în aer.
“Everyone knows this is going on,” said one U.S. Embassy official, speaking privately.
Viţelul de aur se întoarce
Istoria are un mod ciudat de a se repeta în cele mai neaşteptate moduri. Acum vre0 două mii de ani, cetăţeanul Cristos Iisus a decis să viziteze Templul din Ierusalim, un loc faimos la nivel local, dar de care puţini oameni auziseră în rest. Pe vremea aceea existau multe temple sau locuri sacre mai faimoase, iar Ierusalimul era cam la fel de popular pentru lumea civilizată cum este Bucureştiul în zilele noastre. Spre neplăcerea lui, Iisus a dat la poarta templului peste nişte cetăţeni descurcăreţi care îşi amplasaseră tarabele cu monede de aur şi argint aproape de intrare, ei fiind echivalentul birourilor de schimb valutar de astăzi. Posibil să fi oferit şi servicii de "retail banking" sau "consumer finance".
Cert este că lui Iisus nu i-a plăcut faptul că aceştia se aflau în apropierea Templului. Nu i-a plăcut nici ceea ce prezenţa lor în acel loc sugera, ştiut fiind chiar şi de personajul care mai târziu a fost denumit fiul domnului că nimeni nu putea să îşi pună taraba la uşa Templului dacă nu sprijinea financiar, dar neoficial, gloria lui dumnezeu. Enervat pe apropierea făţişă dintre lumea spirituală şi cea materială, Iisus a decis că e momentul să facă nişte curăţenie. Asta se întâmpla înainte ca religia pe care Iisus nu a apucat să o vadă l-a transformat pe el şi rămăşiţele sale pământeşti într-o industrie foarte profitabilă.
Mişcarea de centralizare a anilor 1930
Henry C.K. Liu, analist independent din Asia, publică pe site-ul său o serie de articole sub titlul "The Socialist Revolution Started 90 Years Ago in China". Câteva paragrafe interesante mi-au atras atenţia deoarece nu m-am gândit până acum să privesc sistemele economice folosite de către S.U.A., Germania şi U.R.S.S. (principalii actori ai celui de-al Doilea Război Mondial) în anii '30 ai secolului trecut ca fiind foarte similare în anumite privinţe:
Starting from 1928, the Soviet economy was put under a system of central planning whereby all modes of production were socialized and foreign trade de-emphasized in favor of a largely autarkic system of domestic demand and supply. The success of the autarkic approach in the USSR induced the Third Reich to adopt it in 1933 for Germany.
The irony was that both Soviet and Nazi central planning adopted much of the effective techniques of successful US experience in corporate planning in the era of big trusts. By 1904, 318 trusts controlled about two-fifths of US manufacturing output, not counting powerful trusts in non-manufacturing sectors such as railroads, local transit, and banking [...]
Shit happens and it will cost you
Am impresia că atunci când dumnezeu i-a zis miticului Avram să îşi omoare copilul pentru gloria divină, Avram a dat din umeri şi a purces la îndeplinirea poruncii gândindu-se că sistemul e sistem şi că doar ascultarea oarbă a celui de la vârf, de la care vine tot binele şi tot răul, dă roade pe termen lung. Asta e o atitudine înţeleaptă din partea unui om pentru care un fiu în plus sau în minus nu se compară cu prestigiul de a fi primul patriarh al tribului de ciobani aleşi de unica fiinţă mitică adevărată ca să fie poporul ales. Merită ţinut minte că cuvântul cioban a fost sinonim cu hoţ vreme de multe secole.
Dar atitudinea lui Avram s-a păstrat mai mult sau mai puţin intactă de-a lungul timpului, pe măsură ce oamenii au inventat alte sisteme şi au modelat societăţile lor în alte forme. Dacă minoritatea care impune forma are destulă forţă pe care să se bazeze, o mare parte a societăţii respective va ajunge până la urmă la concluzia că se poate schimba după sistem, oricât de absurd este sistemul.
Însă orice sistem are preţul său, pe care cea mai mare parte a societăţii îl plăteşte cu vârf şi îndesat. Preţul comunismului s-a măsurat în banii pe care nu i-am avut, în prosperitatea de care nu am avut parte, în mâncarea proastă pe care a trebui să o îndurăm. Preţul capitalismului se măsoară în principiile aruncate la coş, în dispariţia valorii ideilor, lucrurilor şi persoanelor şi înlocuirea lor cu preţuri. Iar marea masă a societăţii este gata din nou să îl plătească, la fel ca amicul Avram. Fără să se întrebe de ce.
Terorism, piraterie, corupţie ca forme de dialog
În capitolul 29 al cărţii sale, Vasile Ernu vorbeşte despre terorism ca un mesaj radical trimis Vestului de către o altă parte a lumii. Capitolul este dedicat unei analize succinte a terorismului, cauzelor sale şi ţintelor sale şi mi-a dat o uşoară senzaţie de déjà vu pentru că am luat parte la nenumărate discuţii pe această temă pe un anumit forum. În dezbaterile de acolo grupul americanilor susţine cu tărie exact varianta realităţii identificată şi de Ernu ca fiind cea fabricată de experţii care mănâncă o pâine de urma întreţinerii unui conflict mai mult sau mai puţin artificial.
Am stat să mă gândesc şi eu la acest subiect, mai ales după ce am citit ce avea de spus Ernu, cu toate că nu erau lucruri noi. Ideea terorismului ca răspuns la acţiunile Vestului am mai auzit-o şi subscriu la ea întrucâtva. Dar mi-am dat seama brusc că este posibil să nu fi înţeles pe deplin anvergura acestui fenomen. Nici acum nu îl înţeleg pe deplin, însă am o nouă teorie. O minoritate de oameni din Vest (şi nu numai), o minoritate de oameni care au putere, construiesc şi întreţin o anume relaţie cu restul omenirii. Principalele caracteristici ale acestei relaţii sunt economice-financiare-comerciale.
Dialogul, care trece în mare parte neobservat, se poartă în termeni de bani, locuri de muncă, produse, servicii, împrumuturi, profituri, drepturi de autor, drepturi de exploatare, cifre de afaceri şi ezotericul termen "plywood" (prietenii din State ştiu de ce). Terorismul este, în parte, o reacţie la acest dialog a unor oameni care nu îl înţeleg şi nu îl acceptă (nu voi discuta aici despre adrenalină, dorinţa de putere, dogmatismul religios, plăcerea vieţii de infiltrator sau alte motive de acest gen).