Trista campanie electorală
Arunc din când în când un ochi la campania electorală. Nu foarte des şi nu pentru mult timp odată pentru că expunerea prelungită la stupiditatea, parţialitatea şi meschinăria dezbaterilor de la televizor dăunează grav intelectului. Dar ceea ce mă frapează în mod neplăcut este punctul în care a ajuns politica naţională. Totul se reduce acum la o cafteală între nişte persoane. Partidele păreau pe vremuri destul de importante. Parcă. Se discuta despre corupţie, administraţie publică, privatizare, integrare, economie. Este adevărat că nu erau nişte discuţii serioase pentru că nu ţinea nimeni cont de ele, dar dădeau un anumit aer campaniei. Parcă.
Astăzi nu mai este nimic de discutat. Nu a mai rămas decât poziţionarea. Eşti pro-Băsescu sau anti-Băsescu? Eşti pro-Geoana sau anti-Geoana? Eşti pro-Antonescu sau anti-oportunism penibil... vreau să spun anti-Antonescu? Ţii cu Mitrea sau cu Hrebe? După 20 de ani în care nici un partid nu a reuşit să dezvolte o ideologie clară dincolo de furtul banului public, nu e de mirare că s-a ajuns la această situaţie. Dar trebuie spus că o mare parte de vină o are Traian Băsescu, de departe cel mai asiduu utilizator al laudei de sine şi promotor al noului stil de campanie centrat exclusiv pe persoana sa. So it goes.
Ernu reloaded, capitalismul şi comunismul
Cartea lui Vasile Ernu, "Ultimii eretici ai imperiului", începe să facă deja valuri pe Internet, lucru foarte bun deoarece o consider deja ca fiind una dintre cele mai interesante cărţi pe care le-am citit în ultimul timp.
M-am gândit mult la Capitolul XIII, în care Ernu explică diferenţa fundamentală dintre capitalism şi comunism şi de ce capitalismul este mai periculos decât comunismul dintr-un anumit punct de vedere.
The Good Book
Mai întâi, când vorbim despre proiectul comunist, trebuie să pornim de la ideea că scopul lui este să subordoneze economicul politicului. Într-un astfel de sistem, politicul este suveran, şi nicidecum economicul. În al doilea rând, susţine el, trebuie ştiut că sistemul politic are ca mediu limba, în timp ce sistemul economic are ca mediu banii. Prin urmare, politicul se bazează pe cuvinte, fraze, decrete, argumente, programe, adică pe limbaj, pe când economicul se bazează pe cifre, pe bani. Ce a fost Revoluţia din Octombrie ? se întreabă amicul nostru. Din această perspectivă a fost un fel de linguistic turn unde a avut loc transferul societăţii din mediul banilor în mediul limbajului. Din acest fapt decurg toate consecinţele.
Atunci când ideologia bate bunul simţ…
Congressman Perlmutter rânjind. Ştie el de ce.
... e clar că sistemul respectiv a luat-o razna complet. Site-ul de ştiri Huffington Post (considerat de obicei o ramură a Partidului Democrat din S.U.A.) anunţă unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-am citit în ultimul timp. Un anume Ed Perlmutter, Congressman Democrat din Colorado, intenţionează să introducă în U.S. Congress o serie de amendamente la "the Financial Stability Improvement Act of 2009", una dintre seturile de legi care guvernează piaţa de capital.
Prin aceste amendamente este înfiinţat o chestie denumită "Systemic Risk Oversight Council", al cărei scop este protejarea sistemului financiar al S.U.A. şi a companiilor americane. Sună OK, nu? Ceea ce nu sună OK este faptul că unul dintre amendamentele care delimitează puterile noului consiliu conţine următoarea bucată de text:
SEC. 1103. PRUDENTIAL OVERSIGHT OF ACCOUNTING PRINCIPLES AND STANDARDS THAT POSE SYSTEMIC RISKS. (a) IN GENERAL.--In the event that any member of the Council believes that an accounting principle, standard or procedure threatens the stability of the United States financial system or companies, as a whole, then the Council shall investigate and by a majority vote, determine whether any corrective action, emergency or otherwise, is necessary to prevent or mitigate any adverse effects from such principle, standard or procedure.
În traducere liberă, această prevedere spune că, dacă o firmă sau o companie a făcut nişte investiţii care fie au fost de la bun început proaste, fie au devenit proaste din cauza climatului economic, atunci Consiliul poate decide suspendarea unor/tuturor principiilor, standardelor sau procedurilor contabile pentru această companie. Sau pentru între sistemul financiar al S.U.A.. Adică, dacă ai investit ca prostul şi ai pierdut o mulţime de bani, atunci ai voie să minţi în situaţiile financiare ca să îţi salvezi fundul. Bineînţeles, dacă firma ta este destul de mare sau ai destule relaţii unde trebuie. Consiliul nu va fi accesibil chiar pentru toată lumea. Mai exact va fi foarte accesibil pentru bănci.
Practic, bancherii din S.U.A. consideră că problema principală nu o constituie calitatea investiţiilor pe care ei le-au făcut, precum miile de împrumuturi ipotecare acordate unor oameni care nu şi le permiteau, ci faptul că valoarea acestor investiţii a scăzut odată cu prăbuşirea pieţei subprime şi că, dacă aceste valoarea acestor investiţii în registrele băncilor este actualizată la valoarea lor de piaţă actuală (mark to market), băncile pierd bani. Şi care este soluţia? Păi , soluţia este să suspenzi regulile care impun băncilor să prezinte situaţii financiare cât de cât oneste.
Şi atunci cum rămâne cu vestita economie de piaţă pe care Washington-ul o predică? Mai e valabilă sau ultimul stinge lumina?
De la conţinut la formă… for dummies
Dacă omul-manager de astăzi este echivalentul politrucului de ieri, atunci expertul în comunicare de astăzi este echivalentul intelectualului de pe vremea Împuşcatului (da, citesc în continuare cartea lui Ernu). Experţii în comunicare sunt cei care legitimează noul sistem Atât ei, cât şi intelectualii din ţările comuniste se ocupă cu exprimarea unui mesaj Diferenţa este că experţii în comunicare se ocupă doar de exprimare. Mesajul nu contează pentru ei.
În noul sistem, predominant economic-financiar, mesajul în sine a devenit o marfă şi, aşa cum un advertiser deştept contează mai mult decât un produs bun, la fel şi un expert în comunicare deştept contează mai mult decât un mesaj bun. We are so fucked.