Omul-manager şi limba lui de lemn
Citesc în acest moment "Ultimii eretici ai imperiului", de Vasile Ernu. Îmi place o carte care îţi dă un şut în fund încă de la primele pagini, iar cartea lui Ernu este exact acest gen. Mi-e chiar greu să mă decid asupra unui citat pentru ca aş vrea să citez pagină cu pagină. Dar uite:
Vasile Ernu
Acum avem cu totul altceva, avem o lume în care modelul managerului, politrukul prin excelenţă al noii lumi, reuşeşte nu doar să îşi impună modelul, ci să devină eroul. El este producătorul acestei lumi prin înseşi postura şi mesajul său.
Zilele trecute mă întrebam şi îi întrebam pe prietenii mei: care este domeniul muncii acestor oameni? Care e în definitiv domeniul de activitate al acestei armate de tineri care duce şi aduce hârtii, care milioane de prezentări pe diverse suporturi, aceşti băieţi isteţi, angajaţi pe sume fabuloase, care poartă costume scumpe şi comunică spectaculos în noul limbaj de lemn? Părerea mea este că nu există un domeniu de activitate al managerului. Sau mai degrabă domeniul de muncă al managerului a căpătat o putere şi o semnificaţie pe care nu le avea până de curând. Este exact fenomenul care se întâmplă şi în sfera economicului: economia a început să semnifica mai mult decât ceea ce este ea ca atare, a cucerit spaţii care nu i-au aparţinut niciodată.
Managerul nu este un specialist în ceva. El este mai degrabă specialist în nimic. Managerul nu produce nimic în termeni clasici, iar pentru a simula producţia apelează la un truc foarte simplu: schimbă semnificaţia conceptului de muncă.
Civilizaţia, barbarii şi dezastrul previzibil
Karl Marx a spus la un moment dat că Hegel considera că istoria se repetă, dar că ar fi trebuit să adauge că istoria se repetă întâi ca tragedie şi apoi ca farsă. Acest citat mi-a venit în minte atunci când mi-am aruncat ochii peste ştirile din Afganistan. Evident, este deja passé să vorbeşti despre Afganistan. La aproape 9 ani de la începutul acţiunii de distrugere a teroriştilor, teroriştii o duc din ce în ce mai bine, iar campania din Afganistan s-a transformat monstruos în "teatrul de operaţiuni Af-Pak". Cu alte cuvinte, jocul de-a bomb-ascunselea cu Talibanii s-a revărsat de-a binelea peste graniţă, în Pakistan. În mod sigur victoria e pe-aproape.
Democraţia înfloreşte deja în Afganistan, având în vedere că Hamid Karzai, Preşedintele Kabulului, a reuşit să fure alegerile într-un mod destul de bătător la ochi. Pentru că presa şi rivalii săi au făcut destul scandal, S.U.A. a decis că este cazul ca alegerile să fie repetate pentru că ar fi groaznic dacă cetăţenii Afganistanului şi-ar pierde încrederea în regimul corupt care îi conduce. Din păcate pentru S.U.A., cetăţenii respectivi s-au prins deja cam care este treaba cu democraţia locală şi au absentat masiv de la alegerile prezidenţiale, motiv pentru care frauda a devenit mult prea evidentă.
Devalorizarea revoluţiei
Discutam astăzi cu un amic despre schimbările de mentalitate care au loc de la o generaţie la alta şi deplângeam împreună (okay, nu mai ţin minte dacă el deplângea, dar eu sigur am făcut asta) faptul că "tineretului din ziua de azi" (adicătelea cei sub 25 de ani) îi este vândută idea de revoltă, de rebeliune, fără cauză şi fără scop. O fi sunat bine pentru James Dean să fie rebel fără cauză, dar este o idee foarte proastă.
În primul rând că o asemenea atitudine devalorizează idea de revoluţie. Cum să mai faci o revoluţie pe bune? Cum să le mai explici oamenilor că e nevoie de schimbare când e de ajuns să îţi tragi un tricou pe cap şi să îţi laşi blugii mai jos ca să fi... rebel. Revoluţia este un mijloc, nu un scop.
În al doilea rând, acest soi de revoluţie trendy, la mişto, a reuşit să înlocuiască conformitatea pozitivă (să-i zicem), cu un soi de conformitate negativă (să-i zicem). Practic, în loc să avem o masă de tineri care zic "Da, mamă." sau "Da, tată" pentru că "aşa trebuie", avem o masă de tineri care zic "NU, &X#%(=!" tot pentru că "aşa trebuie." Rebeliunea şi nonconformismul nu sunt pentru toată lumea.
Sunt un rebel elitist.
Bătrânul şi marea schimbare
Revista The Nation a decis să marcheze aniversarea căderii Zidului Berlinului prin publicarea unui interviu cu Mihai Gorbaciov, liderul U.R.S.S. care a decis în 1986 că "enough is enough" şi că Uniunea nu are cum să supravieţuiască fără o serie de reforme. Bătrânul politician (78 de ani) are o mulţime lucruri interesante de spus despre evenimentele şi personajele de la sfârşitul anilor '80, începutul anilor '90.
Despre Germania de Est şi căderea Zidului.
I think if the East German leader Erich Honecker had not been so stubborn--we all suffer from this illness, including the person you are interviewing--he would have introduced democratic changes. But the East German leaders did not initiate their own perestroika. Thus a struggle broke out in their country. [...]
On October 7, 1989, I was reviewing a parade in East Germany with Honecker and other representatives of the Warsaw Pact countries. Groups from twenty-eight different regions of East Germany were marching by with torches, slogans on banners, shouts and songs. The former prime minister of Poland, Mieczyslaw Rakowski, asked me if I understood German. "Enough to read what's written on the banners. They're talking about perestroika. They're talking about democracy and change. They're saying, 'Gorbachev, stay in our country!'" Then Rakowski remarked, "If it's true that these are representatives of people from twenty-eight regions of the country, it means the end." I said, "I think you're right."