Un sfat pentru locuitorii din Roşia Montană
Cel mai des invocat argument împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană este cel legat de protecţia mediului. Distrugerea unui munte şi înlocuirea lui cu un lac de cianuri este o perspectivă care a îngrozit sau dezgustat mulţi români. Însă o parte dintre localnicii de la Roşia Montana sunt de acord chiar şi cu acest act de distrugere a naturii. Sărăcia şi iluzia unui câştig nesperat au dus la acceptare, nepăsare sau resemnare.
Deşi nu pot să fiu de acord cu decizia lor, nici nu pot să îi condamn pe localnici. Însă aş vrea să le atrag atenţia asupra a două argumente:
1) Dintr-un anume punct de vedere, locuitorii zonei sunt asemenea unei familii foarte sărace, dar care are în casă un obiect de mare valoarea. Mai exact, un obiect care nu valorează cine ştie ce pentru familie, dar valorează mult pentru altcineva. Familia poate să vândă obiectul şi să pună mâna pe o sumă de bani sau să rămână săracă. Dar, din nefericire, banii nu o să ajungă decât pentru vreo 10-15 ani (zice persoana care vrea să cumpere obiectul), iar, după aceea, familia va redeveni săracă.
Astfel primul argument este: puteţi accepta exploatarea aurului aşa cum a propus-o investitorul străin, dar ce veţi face peste 10-15 ani când aurul se va termina şi investitorul va pleca?
O mică parte dintre localnici vor face destui bani în acest timp. Majoritatea va trăi un pic mai bine pentru o scurtă perioadă de timp. La sfârşitul acestei perioade nu va mai exista nimic de vândut. Roşia Montană va fi complet şi definitiv săracă.
2) Banii plătiţi de investitorul străin pentru drepturile de exploatare nu se duc la bugetul local, ci la Bucureşti, la bugetul central. Într-un moment în care guvernul României are foarte mare nevoie de bani pentru a acoperi salarii şi pensii, domnii Boc şi Videanu de-abia aşteaptă ca banii de la Roşia Montană să ajungă în bugetul de stat.
Al doilea argument este: cât credeţi că o să primiţi din banii ăştia?
Eu aş zice că absolut nimic. Localnicii vor fi nevoiţi să se mulţumească cu salariile pe care le va plăti RMGC. La finalul perioadei de exploatare, ultimul localnic să stingă lumina.
Sfatul meu pentru localnicii zonei este următorul: dacă vreţi să salvaţi zona din sărăcie, apucaţi-vă să faceţi ceva fără să contaţi pe RMGC. Adunaţi-vă, organizaţi-vă angajaţi consultanţi şi căutaţi să obţineţi fonduri europene. Dacă nu se poate altfel, deveniţi independenţi (vezi aici) sau părăsiţi zona. Sună neplăcut, dar nu prea există alte opţiuni.
Roşia Montană, vara lui 2030