South Stream vs. Nabucco
Surlele au trâmbiţat, tobele au sunat şi, iată, că de la Moscova veni o ofertă care bătu de trei ori în poartă şi se aşeză cuminte pe masă. Foştii noştri vecini de la răsărit doresc să ştie dacă suntem dispuşi să ne alăturăm proiectului South Stream, adică proiectului de construire a unei conducte de gaze marca Gazprom. Şi vor răspunsul repede, că sunt grăbiţi şi mai sunt şi alţi doritori dacă noi nu ne băgăm.
Evident, românul de rând care este la curent cu problema gazelor natural şi cu proiectele de aprovizionare South Stream şi Nabucco îşi dă seama din prima că, dacă România reuşeşte să intre în ambele proiecte, ar fi ca şi cum l-am apuca pe dumnezeu de un picior în timp ce el ne pune mâna în cap. Din păcate, acest lucru este aproape imposibil. Scopul proiectului South Stream este moartea proiectului Nabucco, iar oferta ruşilor este un pum de praf în ochi. Deocamdată, nu există nici un fel de gaze care să aprovizioneze conducta South Stream, lucru care nu îi deranjează pe ruşi deoarece principalul lor scop este să îi vadă pe partenerii Nabucco abandonându-şi proiectul.
Cât despre graba cu care trebuie să dăm răspunsul ca nu cumva să ne-o ia bulgarii înainte, asta face parte din strategia de negociere. Dacă bulgarii semnează primii, bravo lor. Ar fi indicat ca noi să stăm şi să ne mai gândim. Eventual să le transmitem ruşilor un mesaj care să expire mai civilizat expresia populară „lasă vrăjeala”.
Yes, we can (fuck you over)!
După ce a câştigat alegerile dând impresia că este un fel de pacifist şi reformist de stânga, Barack Obama a reuşit să se distingă prin faptul că sistemul politic, economic şi social al S.U.A. continuă să meargă la fel ca înainte. La fel ca mulţi alţii înaintea lui, Candidatul Reformator s-a transformat în Preşedintele „Business as usual”. Este surprinzător că electoratul ţării mai crede încă în asemenea lucruri. Nu că ar fi singurii, dar...
Mai nou, administraţia Obama intenţionează să ceară Congresului un mizilic de 33 de miliarde USD pentru războaiele din Afganistan şi Irak, precum şi pentru... prevenirea altor războaie. Ce înseamnă prevenirea altor războaie? Pai, depinde de ce va fi nevoie să însemne. Este o expresie vagă, cu acoperire largă în teritoriu şi cu mare potenţial. E de viitor.
Evident, cele 33 de miliarde vor fi cerute separat de bugetul Department of Defense (sic!), care va fi anul ăsta de 708 miliarde USD. Change we can believe in and all that. Din bugetul DoD, 128 de miliarde USD vor fi aruncaţi în gropile din Afganistan-Pakistan şi Irak, sumă care se va ridica la 159 de miliarde în 2011. După 2011, administraţia estimează că cheltuielile pe cele două teatre de operaţiuni vor scădea puternic deoarece trupele S.U.A. se vor retrage din Irak şi războiul din Afganistan-Pakistan va pierrde din intensitate.
Se poate pune întrebarea de unde şi până unde a ajuns administraţia de la Casa Albă la asemenea concluzii. Şi se poate răspunde că administraţia respectivă încearcă pur şi simplu să prostească poporul. Cei de la Casa Albă nu au de unde să ştie ce se va întâmpla în Afganistan-Pakistan în 2011, iar cei de pe Capitol Hill ştiu că nu ştiu. Dar, având în vedere modul în care este guvernată ţara, nu există vreo şansă ca Obama să nu îşi primească banii. Republicanii şi Democraţii îşi vor da mâna, ca de obicei, şi vor vota finanţarea războiului.
House Speaker Nancy Pelosi a declarat că Obama va fi nevoit să apară în faţa reprezentanţilor poporului şi să îi convingă că este nevoie să dea banii. Cu alte cuvinte, Obama trebuie să ţină un discurs ca să primească banii. Pentru că nu se îndoieşte nimeni că îi va primi.
Revoluţia bolivaristă faţă cu inflaţiunea
Bereta roşie
Criza financiară a cam pus pe butuci glorioasa revoluţie bolivaristă a flamboaiantului fost ofiţer de paraşutişti Hugo Chávez, speranţa Americii Latine în lupta oratorică cu diavolul del Norte. Pentru că veniturile care ţin în picioare serviciile publice şi, foarte probabil, corupţia statului socialist Venezuela, Chávez a aprobat o depreciere cu 50% a monedei naţionale (care este denumită, evident, bolivar) în ceea ce pare o încercare nu foarte calmă de a opri consumul de produse din import şi de a stimula exportul de produse locale.
Nu sunt sigur ce poate exporta Venezuela în afară de petrol şi gaze naturale, însă e destul de clar că exporturile de cacao şi cafea nu prea o să ajute ţara să iasă din criză. Având în vedere că liniştea socială din Venezuela şi sprijinul unei părţi a populaţiei a fost cumpărat de către Chávez cu bani şi servicii, lipsa bruscă a banilor ar putea însemna sfârşitul revoluţiei şi, eventual, al amicului Chávez. Banii cu care guvernul lui Chávez va stimula economia o să ducă la inflaţie. Rămâne de văzut dacă guvernul va lăsa populaţia să suporte inflaţia sau dacă va mai adăuga o tură de subvenţii pentru a-şi anula propria inflaţie.
Cel mai probabil că, dacă planul de salvare a economiei nu va funcţiona şi dacă preţul petrolului nu revine la vârful atins în perioada de glorie a speculaţiei, Chávez se va vedea în postura neplăcută de a-şi investi banii în forţele armate, sperând că îi vor rămâne loiale şi că va putea să supravieţuiască unei contra-revoluţii. Însă duşmanii lui Chávez sunt mulţi, dornici să pună mâna pe putere şi au sprijin din S.U.A. Is this the end for our hero? Stay tuned.
Avantajul de fi islandez
Acum câteva zile, Preşedintele Islandei a decis să refuze să semneze un proiect de lege care a fost aprobat, cu greu, de Parlamentul local. De ce este acest lucru relevant? Este relevant pentru că proiectul de lege respectiv stipulează că cetăţenii Islandei trebuie să returneze 5 miliarde de euro pierdute de către deponenţii englezi şi olandezi atunci când băncile islandeze s-au prăbuşit.
Un grup de cetăţeni islandezi a scris o petiţie prin care declară că refuză să plătească banii pierduţi de deponenţii străini şi a strâns destule semnături pentru ca Preşedintele să refuze să semneze legea, care va fi acum supusă unui referendum. Contrar voinţei Parlamentului, populaţia ţării nu are chef să plătească imensa datorie deoarece consideră că banii au fost pierduţi de bancheri şi că cetăţenii de rând nu sunt responsabili pentru deciziile băncilor.
Poate fi eşecul mai bun decât reuşita?
Mă gândeam la teroristul amator care a încercat să arunce în aer un avion de Crăciun, însă nu l-a ţinut ce avea în pantaloni şi a sfârşit la spitalul puşcăriei. Prima reacţie a fost să râd de acest individ şi de cei care l-au pregătit şi s-au chinuit să îl ajute să ajungă în avion cu explozibil la el. Eşecul său părea atât evident, cât şi amuzant. Ce poate fi mai penibil decât să ajungi în puşcărie cu o zonă sensibilă arsă şi cu conştiinţa faptului că ţi-ai ratat singura şansă de a reuşi?
Dar, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că amicul din Nigeria nu a eşuat chiar atât de rău. Sigur, avionul e întreg şi pasagerii sunt în viaţă. Dar a reuşit să sperie o mulţime de oameni. A reuşit să forţeze nişte guverne speriate să instaureze o serie de măsuri noi, mai aberante decât cele deja existente. Scanner-e corporale, inspecţii mai amănunţite, restricţii de călătorie pentru cetăţenii din diverse ţări şi reguli neplăcute pentru bagaje. Canadienii au anunţat că pasagerii care zboară către S.U.A. nu mai au voie cu bagaje de mână mai mari decât o poşetă.
Dacă un terorist ar reuşi să arunce în aer un avion undeva peste ocean sau chiar în apropierea unui oraş, nu prea se alege cu nimic. Autorităţile pot oricând să pretindă că a fost vorba de o eroare de pilotaj sau de o defecţiune a echipamentelor şi majoritatea oamenilor vor accepta explicaţia. Dar o ştire de genul „am fost la un pas de moarte”, reluată de mai toată presa are mai mult efect. Cu alte cuvinte, un eşec bine mediatizat este mai bun decât o reuşită ignorată.