Am un sentiment de déjà vu
Bomba a explodat cu un sunet asurzitor. Site-ul Wikileaks a primit un teanc de documente şi rapoarte din partea unei (unor?) surse din Armata S.U.A. care oferă civililor de rând posibilitatea de a arunca o privire în culisele războiului din Afganistan. Şi nimănui nu-i place ce se vede în culisele pline până la refuz de mizeria unei campanii haotice care s-a întins pe nouă ani de zile. Merită remarcat faptul că o anumită parte a Armatei S.U.A. este îndeajuns de dezgustată de conducerea civilă pentru ca să dea unui site ca Wikileaks o cantitate impresionantă de documente (zeci de mii).
Faptul că Armata S.U.A. a omorât mai mulţi civili în Afganistan decât este dispusă să recunoască reprezintă doar lucioasa bomboană care tronează în vârful colivei. Până la urmă localnicii sunt „collateral damage”, cu ţara lor cu tot. Iar corespondenţa dintre forturile construite de armata S.U.A. departe de oraşe şi comandamentele lor este doar glazura. E neplăcut să citeşti rapoarte care arată cum talibanii sau alţi actori locali strângeau laţurile în jurul grupurilor mici de soldaţi americani, izolaţi în forturile lor.
Dar blatul tortului, care pute de la o poştă, este dovada negru pe alb că mai toată lumea implicată în campania din Afganistan ştia că serviciile secrete din Pakistan i-au susţinut pe talibani de la bun început şi că nu au încetat niciodată să lucreze mână în mână cu ei. Şi e destul de probabil ca sprijinul să nu se limiteze la serviciile secrete. Membrii ai comunităţii de afaceri, elemente ale armatei, politicieni, este foarte posibil că toţi aceşti actori să fie implicaţi în legătura dintre pakistanezi şi talibani, care datează de la finalul războiului împotriva U.R.S.S..
De ce joacă Pakistanul la două capete? Pakistanul este o ţară săracă, prinsă între o serie de vecini mai mari şi mai puternici (India, China, Iran) dintre care unul (India) îi este duşman pe faţă. Astfel, Pakistanul, care are o graniţă respectabilă cu India, nu îşi poate permite să nu aibă spatele asigurat. Un Afganistan pacificat şi controlat de către S.U.A. poate fi primul pas către o colaborare militară Indiano-Afgană care să ducă la prinderea Pakistanului într-un cleşte. Afganistanul este „curtea din spate” a Pakistanului, care se va strădui din răsputeri să o ţină sub control.
În al doilea rând, campania din Afganistan (mai nou din Af-Pak) este profitabilă pentru pakistanezi, care au primit peste 1 miliard USD pe an din partea Washingtonului. Pentru regimurile deosebit de corupte din Kabul şi Islamabad, războiul este o oportunitate rară. În timp ce majoritatea afganilor trăiesc în sărăcie, Preşedintele Karzai, rudele lui şi diverşi alţi potentaţi şi-au cumpărat vile de milioane de dolari în Dubai, unde se vor refugia când talibanii vor ajunge la porţile Kabulului, lucru care pare din ce în ce mai probabil.
S.U.A. începe să antreneze trupe în Tadjikistan
Ken Gross, ambasadorul S.U.A. în Jumhurii Tojikiston, a anunţat că ţara sa intenţionează să deschidă un centru de pregătire a trupelor din Tadjikistan. Centrul va fi amplasat la 45 de kilometri de capitala Tadjikistanului, Duşanbe, şi va pregăti trupele locale pentru operaţiuni împotriva traficanţilor de droguri şi a teroriştilor. De asemenea, Gross a declarat că S.U.A. nu intenţionează să stabilească o prezenţă militară în Tadjikistan.
Tadjikistan
În teorie, totul sună frumos. În practică, S.U.A. o să pregătească trupele locale aşa cum doreşte guvernul local. La fel ca în alte părţi, prin traficanţi de droguri se înţelege acele persoane care fac comerţ cu droguri independent sau mână în mână cu actori locali care se opun guvernului. Cam aceeaşi definiţie se aplică şi teroriştilor.
Traficul de droguri şi anumite activităţi criminale (de ex. răpiri pentru răscumpărare) sunt printre puţinele moduri de a face rost de mulţi bani în zonă, motiv pentru care fiecare guvern sau gaşcă cu sprijin politic este deja bagată până în gât în ceea ce prin alte părţi se numeşte crimă organizată.
Având în vedere că orice om cu o armă în mână poate deveni un terorist şi că republicile Asiei Centrale sunt pline de arme şi de grupuri care acţionează contra guvernelor, este lesne de înţeles de ce guvernul din Tadjikistan este gata să colaboreze cu S.U.A. şi de ce are nevoie de trupe bine antrenate.
Dinu Patriciu mă enervează
Sheherzadah, the artsy pixie, mi-a atras atenţia asupra unui articol interesant care spicuieşte dintr-un interviu cu Dinu Patriciu. Interviul nu este disponibil în variantă completă decât în Liderul, revista internă a lui Patriciu şi a amicilor lui antreprenoriali şi corporacioşi, un fel de Cronica Română cu ştaif. Dar site-ul Pagina de Media ne oferă destul din el cât să ne facem o idee despre cine este şi ce vrea de la presă noul mogul Patriciu.
Ei bine, domnul Patriciu intenţionează să dea tonul unui nou „trend” (what else?) în media română şi o să transforme Adevărul.ro într-un ziar online cu plată. În acest scop, varianta online a ziarului va trece prin nişte schimbări majore. Ziariştii vor deveni cu toţii bloggeri, îşi vor publica articolele pe bloguri (gratis sau nu? nu ni se spune) şi vor interacţiona cu cititorii prin intermediul răspunsurilor la comentarii deoarece lui Patriciu i s-a arătat Zeiţa Interactivitate, care i-a şoptit dulce că profitul va fi adus de Sfântul Trafic, care va fi adus, la rândul lui, de comunicarea dintre ziarişti şi plebei.
În cursul expunerii planului său de business pentru ziarul Adevărul, Patriciu se foloseşte de ocazie pentru a ne explica şi Weltanschauung-ul care stă la baza viitorului Adevăr:
Trebuie să ne scoatem din cap aprecierea că informaţia e pe gratis. Nu mai suntem în comunism şi trebuie să ne fie clar că nimic nu e pe gratis.
Ei bine, acesta este Adevărul divin revelat de Hierofantul Patriciu, care a aruncat o privire în viitorul Internetului şi a văzut că:
WEB-ul nu poate supravieţui numai din publicitate. Parte din conţinut trebuie să fie plătit.
Interviul pare să fie împănat cu ideile domnului Patriciu despre sursele sănătoase de venit, identificarea pieţei, căutarea clientului, transformarea antreprenorilor în clienţi plătitori, dezvoltarea platformei pentru generarea de venituri şi măsurarea succesului în cotă de piaţă, tiraj, clienţi, trafic, publicitate etc.
Însă, deşi am căutat în tot articolul, nu am dat nicăieri peste vreo vorbuliţă despre calitatea informaţiei pe care Adevărul o va pune la dispoziţia cititorilor. Patriciu nu pare să spună nimic despre rolul pe care îl va juca informaţia în viaţa cetăţenilor şi dacă informaţia respectivă va permite cetăţenilor să îşi formeze o imagine cât de cât apropiată de adevăr despre lumea în care trăiesc. Da, ştiu, sunt un visător.
Dinu Patriciu nu e un visător, pentru că nu vede nicăieri cetăţeni, ci doar clienţi şi nu discută despre calitatea şi relevanţa Adevărului, ci despre pachete de entertainment. Dinu Patriciu mă enervează.