
Congressman Perlmutter rânjind. Ştie el de ce.
… e clar că sistemul respectiv a luat-o razna complet. Site-ul de ştiri Huffington Post (considerat de obicei o ramură a Partidului Democrat din S.U.A.) anunţă unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-am citit în ultimul timp. Un anume Ed Perlmutter, Congressman Democrat din Colorado, intenţionează să introducă în U.S. Congress o serie de amendamente la “the Financial Stability Improvement Act of 2009″, una dintre seturile de legi care guvernează piaţa de capital.
Prin aceste amendamente este înfiinţat o chestie denumită “Systemic Risk Oversight Council”, al cărei scop este protejarea sistemului financiar al S.U.A. şi a companiilor americane. Sună OK, nu? Ceea ce nu sună OK este faptul că unul dintre amendamentele care delimitează puterile noului consiliu conţine următoarea bucată de text:
SEC. 1103. PRUDENTIAL OVERSIGHT OF ACCOUNTING PRINCIPLES AND STANDARDS THAT POSE SYSTEMIC RISKS. (a) IN GENERAL.–In the event that any member of the Council believes that an accounting principle, standard or procedure threatens the stability of the United States financial system or companies, as a whole, then the Council shall investigate and by a majority vote, determine whether any corrective action, emergency or otherwise, is necessary to prevent or mitigate any adverse effects from such principle, standard or procedure.
În traducere liberă, această prevedere spune că, dacă o firmă sau o companie a făcut nişte investiţii care fie au fost de la bun început proaste, fie au devenit proaste din cauza climatului economic, atunci Consiliul poate decide suspendarea unor/tuturor principiilor, standardelor sau procedurilor contabile pentru această companie. Sau pentru între sistemul financiar al S.U.A.. Adică, dacă ai investit ca prostul şi ai pierdut o mulţime de bani, atunci ai voie să minţi în situaţiile financiare ca să îţi salvezi fundul. Bineînţeles, dacă firma ta este destul de mare sau ai destule relaţii unde trebuie. Consiliul nu va fi accesibil chiar pentru toată lumea. Mai exact va fi foarte accesibil pentru bănci.
Practic, bancherii din S.U.A. consideră că problema principală nu o constituie calitatea investiţiilor pe care ei le-au făcut, precum miile de împrumuturi ipotecare acordate unor oameni care nu şi le permiteau, ci faptul că valoarea acestor investiţii a scăzut odată cu prăbuşirea pieţei subprime şi că, dacă aceste valoarea acestor investiţii în registrele băncilor este actualizată la valoarea lor de piaţă actuală (mark to market), băncile pierd bani. Şi care este soluţia? Păi , soluţia este să suspenzi regulile care impun băncilor să prezinte situaţii financiare cât de cât oneste.
Şi atunci cum rămâne cu vestita economie de piaţă pe care Washington-ul o predică? Mai e valabilă sau ultimul stinge lumina?