Citind jurnalul ziaristului american H. L. Mencken:
“11 mai, 1940
ÃŽnmulÅ£irea peste măsură a agenÅ£iilor guvernamentale a pus o povară atât grea pe umerii jurnalismului încât acesta a cedat pur ÅŸi simplu. Este imposibil pentru un ziar, oricât de mare, să prezinte dezbaterile care au loc în fiecare zi. Numai National Labor Relations Board (Comitetul NaÅ£ional pentru RelaÅ£ii de Muncă) are, uneori, cincizeci sau ÅŸaizeci într-o singură zi – nu toate în Washington, desigur, ci împrăştiate prin toată Å£ara. La începutul acestei nebunii, ziarele au încercat să trateze cazurile principale, dar au descoperit, în scurt timp, că este imposibil ÅŸi, în ziua de azi, se ocupă doar de câteva mai importante. AcelaÅŸi lucru se întâmplă ÅŸi în multe alte direcÅ£ii. Pentru corespondenÅ£ii din Washington a devenit imposibil să mai acopere departamentele – a devenit chiar imposibil să se mai ocupe dezbaterile Congresului, cu nenumăratele sale comisii de investigare. Atunci când un comitet este pe prima pagină a ziarelor, celelalte sunt date uitării, deÅŸi este posibil să dezbată lucruri importante între timp. Pe scurt, publicul nu mai poate să îşi dea seama ce se întâmplă. Măsuri extrem de importante sunt adoptate fără nici un fel de dezbateri prealabile ÅŸi aplicate fără o critică raÅ£ională. Astfel, puterea birocraÅ£iei creÅŸte continuu ÅŸi nu există nici un plan bun de a o reduce. Ce va fi, numai Dumnezeu ÅŸtie. ÃŽn momentul de faţă este clar că guvernul a fost scăpat de sub control ÅŸi că nu mai putem pune speranţă în vechile măsuri de a-l Å£ine în frâu.”
Vă sună cunoscut?
China şi Brazilia au decis să încerce ajungă la un acord privind folosirea propriilor monede în cadrul schimburilor comerciale bilaterale. Practic, dacă acest acord este conceput, semnat şi pus în aplicare, China o sa plătească mărfurile braziliene în renminbi, iar Brazilia o să plătească în reali.
Ambele ţări sunt interesate de eliminarea dolarului american din comerţul bilateral şi înlocuirea lui cu monede naţionale, lucru care oferă mai mult control guvernelor naţionale, mai ales în perspectiva devalorizării masive a dolarului datorată ratei la care SUA tipăreşte dolari pentru a-şi finanţa deficitul.
Brazilia a semnat deja un acord de acest tip cu Argentina şi este de presupus că alte ţări din America de Sud, care nu au relaţii foarte bune cu Marele Vecin de la Nord, o să dorească să întărească această tendinţă. Pe de altă parte, China a devenit cel mai mare partener comercial al Braziliei şi continuă să îşi extindă influenţa economică în America de Sud, fostul domeniu exlusiv al SUA. Se pare că Doctrina Monroe nu se aplică şi la vest de Washington.
Spre (oarecum) surpriza ÅŸi (în mod sigur) nemulÅ£umirea Primului Ministru Tayyip Erdogan, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ÅŸi PreÅŸedintele FranÅ£ei, Nicolas Sarkozy, au anunÅ£at duminică, 10 mai, că admiterea Turciei în Uniunea Europeană nu este indicată ÅŸi că celui mai estic membru al NATO ar trebui să i se ofere un “parteneriat privilegiat”. Adică un premiu de consolare.
Joi, 14 mai, Erdogan a tras o salvă de răspuns, acuzându-i pe Merkel şi pe Sarkozy că se folosesc de subiectul aderării Turciei pentru a câştiga voturi pentru partidele lor în alegerile pentru Parlamentul European, ceea ce este parţial adevărat. Din nefericire pentru Erdogan, alegeri sau nu, părerea negativă a liderilor german şi francez referitor la aderarea Turciei este prea bine cunoscută.
Însă Erdogan nu vine la masa negocierilor chiar cu mâna goală. Pe lângă faptul că o parte din membrii mai mici ai UE sprijină aderarea Turciei, mai poate fi pusă în discuţie şi soarta proiectului Nabucco. Care trece prin Turcia. Reprezentanţi ai companiei norvegiene StatoilHydro au declarat public că guvernul de la Ankara încearcă să tragă de timp în negocierile privind tranzitul către Europa a gazelor extrase din câmpul Shah Deniz, în Azerbaijan.
Shah Deniz este exact zăcământul de gaze naturale pe care consorţiul aflat la cârma proiectului Nabucco contează pentru aprovizionare. Fără gazele naturale din Azerbaijan, proiectul Nabucco este complet mort, deoarece alt furnizor de gaze nu mai există. În afară de Rusia şi prietenii Rusiei, evident. Însă Rusia nu are nici un interes în susţinerea proiectului Nabucoo şi promovează intens propriul său proiect, South Stream.
Rămâne de văzut dacă turcii vor reuşi să profite de poziţia lor strategică fără a distruge proiectul Nabucco, mai ales că norvegienii de la StatoilHydro se declară dispuşi să ia în considerare o rută a gazelor naturale prin Rusia.
ParaÅŸutiÅŸti pakistanezi
Graham E. Fuller, un fost şef de rezidenţă CIA în Kabul şi actual vicepreşedinte al National Intelligence Council (CIA), oferă a scurtă analiză a efectelor presiunii guvernului SUA asupra autorităţilor Pakistaneze. Guvernul SUA doreşte ca autorităţile Pakistaneze să se confrunte cu Talibanii, care par să aiba mână liberă în zona aparţinând etnicilor Pashtun, de o parte şi de alta a Liniei Durand.
Fuller consideră că guvernul Pakistanez nu îşi permite să lanseze o ofensivă militară împotriva Talibanilor, fanaticii islamişti din zonele montane, deoarece acest lucru ar radicaliza şi unifica întregul grup Pashtun, ar stârni toţi naţionaliştii şi islamiştii neafiliaţi Talibanilor şi ar duce la fragmentarea Pakistanului şi Afganistanului. Pe de altă parte, guvernul nu îşi poate permite nici să refuze cererile venite de la Washington, deoarece se bazează pe statutul de aliat al SUA. În plus, pakistanezii nu pot nici să îşi permită să alieneze Afganistanul, deoarece ar fi prinşi la mijloc între inamicul tradiţional, India, şi un Afganistan devenit brusc ameninţător.
Merită remarcat că cel mai important efect al campaniei SUA din Afganistan, care durează deja de aproape 8 ani, este aducerea Pakistanului la un pas de colaps. Un al doilea efect este transformarea Talibanilor, o sectă din Afganistan, în principalul vehicul al naţionalismului Pashtun de ambele părţi ale graniţei.
Fuller îşi încheie analiza printr-un apel la înlocuirea prezenÅ£ei militare SUA, care s-a transformat dintr-o soluÅ£ie într-o problemă, cu organizaÅ£ii non-militare internaÅ£ionale ÅŸi neutre. Având în vedere cariera lui Fuller în cadrul CIA, presupun că prezenÅ£a trupelor speciale ÅŸi a serviciilor de informaÅ£ii pentru “monitorizarea situaÅ£iei” este de la sine înÅ£eleasă.
