Omul-manager şi limba lui de lemn
Citesc în acest moment "Ultimii eretici ai imperiului", de Vasile Ernu. Îmi place o carte care îţi dă un şut în fund încă de la primele pagini, iar cartea lui Ernu este exact acest gen. Mi-e chiar greu să mă decid asupra unui citat pentru ca aş vrea să citez pagină cu pagină. Dar uite:
Vasile Ernu
Acum avem cu totul altceva, avem o lume în care modelul managerului, politrukul prin excelenţă al noii lumi, reuşeşte nu doar să îşi impună modelul, ci să devină eroul. El este producătorul acestei lumi prin înseşi postura şi mesajul său.
Zilele trecute mă întrebam şi îi întrebam pe prietenii mei: care este domeniul muncii acestor oameni? Care e în definitiv domeniul de activitate al acestei armate de tineri care duce şi aduce hârtii, care milioane de prezentări pe diverse suporturi, aceşti băieţi isteţi, angajaţi pe sume fabuloase, care poartă costume scumpe şi comunică spectaculos în noul limbaj de lemn? Părerea mea este că nu există un domeniu de activitate al managerului. Sau mai degrabă domeniul de muncă al managerului a căpătat o putere şi o semnificaţie pe care nu le avea până de curând. Este exact fenomenul care se întâmplă şi în sfera economicului: economia a început să semnifica mai mult decât ceea ce este ea ca atare, a cucerit spaţii care nu i-au aparţinut niciodată.
Managerul nu este un specialist în ceva. El este mai degrabă specialist în nimic. Managerul nu produce nimic în termeni clasici, iar pentru a simula producţia apelează la un truc foarte simplu: schimbă semnificaţia conceptului de muncă.
Citind “Clienţii lu’ Tanti Varvara”
Citesc cartea "Clienţii lu' Tanti Varvara", de Stelian Tănase, şi am dat peste o caracterizare excelentă a puţinilor membrii ai mişcărilor comuniste de la sfârşitul deceniului 1910, începutul deceniului 1920, făcută de Bellu Zilber:
Puţinii care veneau spre noi erau mânaţi de cele mai variate motive, de la simpla curiozitate [în privinţa] unei organizaţii misterioase, glorificată de partizani şi blestemată de duşmani, până la intelectuali convinşi că acolo sunt adunaţi reprezentanţii pe pământ ai unui viitor fericit, dovedit "more geometrico", trecând prin mulţimea de celor nemulţumiţi în uzină, în sat, în familie, în mahala. Unguri şi bulgari care doreau despărţirea de România, muncitori, care se vedeau stăpâni pe uzine, evrei îngroziţi de anti-semitism, şomeri fără profesiune definită sau profesionişti mediocrii, politicieni nerealizaţi şi nerealizabili în alte partide politice, casnice urâte sau bovarice, copii sătui de şcoală; din această lume se recrutau, înainte de război, activiştii de partid. Fiecare se simţea nedreptăţit într-un fel sau altul, frustrat de bunurile visate. Atraşi de misterul unei lumi închise în conştiinţa lor, intrau într-o viaţă nouă, nu într-un partid politic. [...] Deveneau importanţi în faţa propriilor lor conştiinţe, începeau să capete un statut eroic. Ieşeau din pielea unor dezmoşteniţi ai soartei ca să intre în cea a unui personaj important, deţinător de secrete.
Fatală atracţie a puterii, misterului şi relevanţei personale între cei cărora le lipsesc toate trei.
Un diplomat de modă veche
Timpul, istoria şi minţile oamenilor sunt lucruri tare ciudate. În urechile mele sună muzica unor oameni (aproape toţi morţi) dintr-un alt timp şi loc, iar eu încerc să îmi dau seama ce aş putea scrie despre modul în care un intelectual şi fost diplomat din ceea ce pare perioada de glorie a României priveşte înapoi, prin paginile unei cărţi surprinzătoare, spre veacul pe care l-a trăit.
Cartea cu pricina
Ştiindu-mi înclinaţiile, o prietenă mi-a făcut cadou cartea "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane", de Neagu Djuvara, licenţiat în litere la Sorbona, doctor în drept, elev-ofiţer în rezervă în primele luni ale participării României în cel de-al Doilea Război Mondial, curier diplomatic şi secretar de legaţie la Stockholm între 1944 şi 1947. Am primit cartea cu plăcere, deşi titlul mă îngrijora uşor, şi mi-am zis că o explorare a premiselor hegemoniei americane de către domnul Djuvara trebuie să fie interesantă.
Am citit jumătate de carte în Bucureşti, iar cea de-a doua jumătate în timpul unui zbor către Germania şi m-am dat jos din avion întrebându-mă dacă domnul Djuvara nu a făcut cumva o greşeală publicând-o. Pe scurt, cartea constă în expunerea unor teorii şi o lungă bucată de istorie care presupun că are ca scop integrarea şi susţinerea teoriilor, precum şi explicarea modului în care un stat periferic sferei europene a ajuns să domine o bună bucată din lume, inclusiv grupul de ţări cunoscute drept "Vestul".