Meseria mea, Propaganda
„Everybody's shouting: Which side are you on?”
Rachman, Gideon Rachman.
Gideon Rachman, şef al secţiei de politică externă a Financial Times şi fost editorialist al The Economist, a decis să înceapă săptămâna în forţă, motiv pentru care editorialul său de luni poartă un titlu tranşant: „Why will America and China clash”. Fără ezitări, fără semne de întrebare, fără frică. Rachman a aflat din surse sigure că Statele Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză se pregătesc să intre într-o perioadă marcată de relaţii bilaterale tensionate şi a purces la muncă, brăţara sa de aur.
Munca lui Rachman constă în articularea mesajului ideologic al establishment-ului de la Washington şi scopul acestui efort este de a se asigura că cititorii prestigiosului Financial Times vor trage concluziile corecte şi vor putea recita pe de rost motivele ortodoxe ale viitorului conflict. Evident, asta în cazul în care chiar va avea loc un conflict. Dar presupun că, dacă conflictul nu se va materializa, Rachman îşi va aduna articolele într-o culegere şi le va publica cu titlul „Ce aproape am fost de război cu China”. Sau ceva de genul ăsta.
Copii, vreţi să vă spun o poveste?
Iosif Stalin a zis la un moment dat că ideile sunt mai periculoase decât armele şi că, dacă nu le permiţi duşmanilor să se înarmeze, nu trebuie să le permiţi nici să aibă idei. Animat de acelaşi spirit, Rachman a înlocuit „duşmanii” cu „cititorii” şi a tras o salvă din bateria de artilerie ideologică. Statele Unite şi China vor intra în conflict pentru... LIBERTATE! Undeva, pe Pământul ăsta, fantoma lui Woodrow Wilson chicoteşte şi îşi freacă mâinile mulţumită că seminţele otrăvite plantate în 1915 mai dau încă roade.
South Stream vs. Nabucco
Surlele au trâmbiţat, tobele au sunat şi, iată, că de la Moscova veni o ofertă care bătu de trei ori în poartă şi se aşeză cuminte pe masă. Foştii noştri vecini de la răsărit doresc să ştie dacă suntem dispuşi să ne alăturăm proiectului South Stream, adică proiectului de construire a unei conducte de gaze marca Gazprom. Şi vor răspunsul repede, că sunt grăbiţi şi mai sunt şi alţi doritori dacă noi nu ne băgăm.
Evident, românul de rând care este la curent cu problema gazelor natural şi cu proiectele de aprovizionare South Stream şi Nabucco îşi dă seama din prima că, dacă România reuşeşte să intre în ambele proiecte, ar fi ca şi cum l-am apuca pe dumnezeu de un picior în timp ce el ne pune mâna în cap. Din păcate, acest lucru este aproape imposibil. Scopul proiectului South Stream este moartea proiectului Nabucco, iar oferta ruşilor este un pum de praf în ochi. Deocamdată, nu există nici un fel de gaze care să aprovizioneze conducta South Stream, lucru care nu îi deranjează pe ruşi deoarece principalul lor scop este să îi vadă pe partenerii Nabucco abandonându-şi proiectul.
Cât despre graba cu care trebuie să dăm răspunsul ca nu cumva să ne-o ia bulgarii înainte, asta face parte din strategia de negociere. Dacă bulgarii semnează primii, bravo lor. Ar fi indicat ca noi să stăm şi să ne mai gândim. Eventual să le transmitem ruşilor un mesaj care să expire mai civilizat expresia populară „lasă vrăjeala”.
Yes, we can (fuck you over)!
După ce a câştigat alegerile dând impresia că este un fel de pacifist şi reformist de stânga, Barack Obama a reuşit să se distingă prin faptul că sistemul politic, economic şi social al S.U.A. continuă să meargă la fel ca înainte. La fel ca mulţi alţii înaintea lui, Candidatul Reformator s-a transformat în Preşedintele „Business as usual”. Este surprinzător că electoratul ţării mai crede încă în asemenea lucruri. Nu că ar fi singurii, dar...
Mai nou, administraţia Obama intenţionează să ceară Congresului un mizilic de 33 de miliarde USD pentru războaiele din Afganistan şi Irak, precum şi pentru... prevenirea altor războaie. Ce înseamnă prevenirea altor războaie? Pai, depinde de ce va fi nevoie să însemne. Este o expresie vagă, cu acoperire largă în teritoriu şi cu mare potenţial. E de viitor.
Evident, cele 33 de miliarde vor fi cerute separat de bugetul Department of Defense (sic!), care va fi anul ăsta de 708 miliarde USD. Change we can believe in and all that. Din bugetul DoD, 128 de miliarde USD vor fi aruncaţi în gropile din Afganistan-Pakistan şi Irak, sumă care se va ridica la 159 de miliarde în 2011. După 2011, administraţia estimează că cheltuielile pe cele două teatre de operaţiuni vor scădea puternic deoarece trupele S.U.A. se vor retrage din Irak şi războiul din Afganistan-Pakistan va pierrde din intensitate.
Se poate pune întrebarea de unde şi până unde a ajuns administraţia de la Casa Albă la asemenea concluzii. Şi se poate răspunde că administraţia respectivă încearcă pur şi simplu să prostească poporul. Cei de la Casa Albă nu au de unde să ştie ce se va întâmpla în Afganistan-Pakistan în 2011, iar cei de pe Capitol Hill ştiu că nu ştiu. Dar, având în vedere modul în care este guvernată ţara, nu există vreo şansă ca Obama să nu îşi primească banii. Republicanii şi Democraţii îşi vor da mâna, ca de obicei, şi vor vota finanţarea războiului.
House Speaker Nancy Pelosi a declarat că Obama va fi nevoit să apară în faţa reprezentanţilor poporului şi să îi convingă că este nevoie să dea banii. Cu alte cuvinte, Obama trebuie să ţină un discurs ca să primească banii. Pentru că nu se îndoieşte nimeni că îi va primi.
Mai multă birocraţie este întotdeauna binevenită
If you see this sign, run!
Primul Ministru al Regatului Unit, Gordon Brown, a anunţat soluţia sa pentru rezolvarea problemelor cauzate de încălzirea globală şi, eventual, a încălzirii globale însăşi: înfiinţarea unei organizaţii internaţionale al cărei scop să fie administrarea resurselor planete în vederea protejării mediului sau, cel puţin, asta înţeleg eu din expresia „environmental stewardship” (o nouă expresie al cărei scop este mai curând să ascundă decât să explice). De asemenea, Brown consideră că sistemul O.N.U. de luare a deciziilor pe baza consensului unanim este depăşit şi trebuie să dispară.
Brown s-a declarat frustrat de lipsa unei organizaţii care să se ocupe exclusiv de ... environmental stewardship şi de faptul că întâlnirea de la Copenhaga s-a poticnit în disensiuni ireconciliabile între poziţiile participanţilor deoarece nu există un mecanism de rezolvare a acestor situaţii. De fapt, ceea ce l-a iritat cel mai tare pe Brown a fost faptul că întâlnirea de la Copenhaga a degenerat într-un haos general şi într-o serie de certuri între ţările sărace şi cele bogate, încheindu-se cu semnarea unui acord de către reprezentanţii S.U.A., Chinei, Indiei, Braziliei şi Africii de Sud, la negocierea cărui acord Brown nu a fost invitat.
Privind spre est
Unul dintre zvonurile care şi-au făcut loc cu ceva mai multă insistenţă în atenţia comentatorilor în timpul campaniei electorale a fost cel conform căruia Mircea Geoană este un agent al serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă. Evident, suspiciunea că diverşi membrii ai PSD au relaţii necuvenite cu persoane al căror sediu se afla, pe vremuri, în Piaţa Dzerjinsky.
Ar trebui să menţionez că, acţionând cu flerul său obişnuit, Geoană a fost cel care a dat ocazia duşmanilor săi să se folosească de acest zvon deoarece a găsit de cuviinţă să facă o vizită la Moscova. Întrebat de presă dacă a fost la Moscova şi s-a întâlnit cu un consilier al Primului Ministru Vladimir Putin, Preşedintele Senatului României a răspuns că vizita sa a avut un caracter privat. Nu sunt sigur dacă a fost luat pe nepregătite sau nu, dar poate că ar fi fost o idee bună să se mai gândească înainte să dea un asemenea răspuns.
Peisaj în petrol
Pe de altă parte, presa rusă l-a „ajutat” pe Geoană speculând în editoriale că alegerea liderului PSD ar inaugura o epocă de relaţii mai bune între Federaţia Rusă şi România. În traducere liberă, România ar înceta să mai „sugă pixul licuriciului cel mare”. Sau poate că ar schimba licuriciul. În fine. Până la urmă zvonul nu a contat mult pentru că subiectele „externe” nu joacă un rol important în alegerile din România, dar a adus în discuţie nişte probleme interesante.
Poate că ar fi bine ca Traian Băsescu să lase un pic la o parte ideile sale rigide în privinţa politicii externe pentru a vedea dacă există ceva interesant în bazarul Mamei Rusia. Părerea mea este că Federaţia Rusă este un stat muribund, care se luptă să rămână relevant pe plan internaţional. Petrolul şi gazele naturale sunt singurele atuuri ale unei administraţii care nu are parte de multă bunăvoinţă din partea altor ţări. Motiv pentru care este cazul să vedem dacă bunăvoinţa României valorează ceva.