Discursul meu de preşedinte
Chiar dacă o să mai treacă ceva timp până la o posibilă administraţie Flavius Iulianus, am decis astă seară să scriu discursul meu de preşedinte proaspăt ales, evident după ce am terminat de ţopăit pe scenă ca un prostănac. Acesta este discursul pe care mi-ar plăcea să îl ţin naţiunii, eventual transmis în direct în Piaţa Universităţii pentru a mă putea bucura de reacţiile fanilor mei adunaţi acolo.
Stimaţi români, drag popor,
Vin în faţa voastră în această seară pentru a vă explica situaţia ţării şi pentru a vă cere să faceţi o alegere care va decide viitorul României şi care va face mult mai uşoară munca viitorului guvern.
În cursul campaniei electorale am promis să fim cinstiţi şi să luptăm împotriva corupţiei, dar acum că am ajuns la putere (lucru pentru care ţin să vă mulţumesc) am decis să dăm cărţile pe faţă şi să avem o discuţie serioasă pe această temă. Bine, e mai curând un monolog serios, dar asta e viaţa.
Situaţia ţării în momentul de faţă este următoarea: suntem o ţară de mâna a treia pe care nu o respectă nimeni, dar de care unii încearcă să se folosească în diverse moduri şi pentru diverse scopuri. Investitorii care vin în România nu vin aici în ciuda faptului că suntem săraci, corupţi şi înapoiaţi, ci tocmai pentru că suntem săraci, corupţi şi înapoiaţi. Unii vor să se folosească de noi pentru că suntem ieftini, aţii pentru că suntem gata să vindem aurul din casă pentru tinicheaua lor, iar alţii vin să ne păcălească pentru că suntem proşti. Marile puteri din Vest şi din Est ne privesc cu dispreţ şi cu cât încercăm să îi imităm mai tare, în stilul nostru levantin, cu atât le e mai scârbă de noi.
Prosperitatea de la mijlocul deceniului trecut s-a datorat în mare parte prostiei şi corupţiei noastre. Băncile comerciale au dat credite oricui, deşi atât bancherii, cât şi autorităţile (inclusiv guvernatorul Băncii Naţionale) ştiau unde va duce acest lucru. Iar noi, românii, am luat aceste credite şi am acceptat un nivel de trai ridicat, dar imposibil de susţinut pe termen mediu, crezând că în fine ne-am ajuns şi că suntem mai bogaţi pentru că merităm acest lucru. Evident, investitorii care au fost atât de drăguţi cu noi au prezentat şi nota de plată. Mare parte din această notă a fost secretă, dar multe dintre efectele ei sunt publice. Sper că vă place noul Cod al Muncii, pentru că şi el este parte din notă.
Aşa cum am spus mai devreme, am promis în campanie să fim cinstiţi şi să stârpim corupţia în România. Dar şi acest lucru presupune o notă de plată. Toţi investitorii care au venit aici pentru a profita de pe urma noastră o să plece în alte ţări. Un guvern care nu ia şpagă pentru a risipi banii voştri sub forma contractelor publice nu are cum să fie pe placul celor care s-au aciuat aici pentru a jefui bugetul. Un guvern care apără interesele poporului care l-a ales nu va mulţumi investitorii străini care consideră că interesele lor au prioritate. Nici nu mai vorbesc de impactul pe care un asemenea guvern îl va avea asupra oamenilor de afaceri români. Nu ştiu câţi o să mai rămână în libertate după ce terminăm de investigat corupţia. Probabil destul de puţini.
Dar primul efect al unui asemenea guvern va fi sărăcia lucie. Investitorii corupţi vor sfârşi în puşcărie sau vor fugi. Mii de firme se vor închide, sute de mii de locuri de muncă vor dispărea rapid. Nivelul de trai se va prăbuşi atât de mult încât o să vi se pară că ne-am întors pe vremea lui Ceauşescu. Cum o parte a populaţiei va fugi din ţară, iar alta poate că se va răscula, este posibil ca România însăşi să nu supravieţuiască acestui acces de cinste.
Aşa că am venit în această seară în faţa voastră pentru a vă spune că peste două săptămâni veţi fi chemaţi la urme pentru cel mai important referendum din 1989 încoace. Buletinele de vot vor avea pe ele două opţiuni: „Bogat, corupt şi sclav” şi „Sărac, cinstit şi liber”. Mi-ar plăcea să vă pot oferi opţiunea „Bogat, cinstit şi liber”, dar nu este posibil. Nu acum, nu aici. Prin acest referendum veţi decide viitorul ţării în deplină cunoştinţă de cauză. Mărturisesc că sunt foarte curios care va fi rezultatul.
O seară bună tuturor.
Revoluţia ascunsă – mic ghid practic – partea a V-a
Principalele scopuri ale unui sistem economic construit pentru a deservi o comunitate care se doreşte independentă ar trebui să fie supravieţuirea comunităţii în caz de criză, asigurarea nivelului minim de trai civilizat (NMTC), atât în vreme de criză cât şi în timpuri normale, şi facilitarea saltului către prosperitate, atunci când timpurile o permit. Din acest motiv, consider că economia comunităţii ar trebui împărţită în două: un strat de bază şi o suprastructură. Fiecare dintre cele două straturi joacă un rol specific în viaţa comunităţii.
Sistemul economic mondial nu are cum să evite repetarea periodică a crizelor de tipul celei în care ne aflăm acum. Chiar dacă o criză duce la implementarea unor reglementări dure, chiar dacă un set de lideri jură că vor avea grijă ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple, aşa cum face Sarkozy, timpul şterge amintirile crizei. Dorinţa de câştiguri din ce în ce mai mari duce la relaxarea, abrogarea sau încălcarea reglementărilor cu permisiunea organelor de control, iar noii lideri vor declara că este important ca oamenii de afaceri să aibă mână liberă pentru a produce prosperitate. Şi totul se va repeta pentru că omenirea are un talent aparte de a nu învăţa nimic din greşelile sale.
Plan al unei comunităţi (de pe blogul Sandy Bar Ranch)
Pornind de la aceste idei, am ajuns la concluzia că sistemul economic al comunităţii independente trebuie construit în aşa fel încât să ferească comunitatea de efectele crizelor fără a o împiedica să profite de perioadele de prosperitate. De vreme ce avem de a face cu două scopuri diferite, am considerat necesar să împart sistemul economic în două straturi care să se adreseze fiecărui scop în parte.
Stratul de bază al comunităţii este format din activităţile descrise în articolul „Revoluţia ascunsă – mic ghid practic – partea a III-a”. Scopul său este de a asigura un nivel minim de trai civilizat (NMTC) pentru toţi membrii comunităţii, indiferent de starea economiei mondiale. Deoarece crizele sistemului economic internaţional tind să aibă cauze financiare, stratul economic de bază al comunităţii nu are o componentă financiară, nu are ca scop generarea de profit şi se bazează strict pe producerea unor bunuri şi asigurarea unor servicii la nivel local, cu mijloace locale. Acest strat este sub controlul comunităţii şi implică efortul fiecărui membru.
Cel de-al doilea strat economic este cel privat, în cadrul căruia fiecare membru al comunităţii care doreşte să desfăşoare o activitate aducătoare de profit este liber să o facă. Presupun că majoritatea membrilor comunităţii nu se vor mulţumi cu NMTC şi nici cu cantitatea relativ redusă de activitate pe care acesta o implică, motiv pentru care vor dori să îşi deschidă propriile afaceri sau să se angajeze. Activitatea pe care o desfăşoară şi veniturile pe care le obţin nu privesc comunitatea.
O problemă a acestui sistem este nevoia de a întreţine un sistem non-financiar şi non-profit, adică infrastructura care face posibil nivelul minim de trai civilizat. În general, infrastructura se întreţine din taxe, însă membrii comunităţii care aleg să se mulţumească cu NMTC nu vor avea bani să plătească taxe. Posibilele soluţii la această problemă sunt crearea unui al treilea strat economic, al cărui scop să fie acoperirea cheltuielilor comunităţii, sau implementarea unei taxe locale în bani şi/sau muncă.
Reformarea sistemului dinăuntrul său
Reformarea sistemului din interiorul său este o idee... bună, dar nepractică din punctul meu de vedere. Ofer două motive principale:
1 - consumul de energie este prea mare. Reformarea sistemului din interior, presupunând că eşti implicat în el, îmi sună ca o încercare de a devia cursul unui râu începând săpăturile în mijlocul râului. Se consumă energie, în acelaşi timp, pentru a participa la sistem şi pentru a-l modifica încet-încet. Schimbarea în sine oferă o serie mare de factori de care trebuie ţinut cont fără să mai adaugi şi factorii existenţi în interiorul sistemului. În plus, ai toate şansele ca eforturile tale să fie subminate de la un capăt la altul.
2 - validarea sistemului. Vasile Ernu observa excelent că intelectualii care au încercat să schimbe comunismul din interior nu au schimbat nimic. Sistemul s-a folosit de ei pentru a se legitima, i-a mituit cu funcţii şi avantaje şi i-a ţinut departe de puterea reală. Capitalismul a făcut exact acelaşi lucru cu ei. Părerea mea este că e inutil să continuăm în stilul ăsta. Singurul care are de câştigat este sistemul în sine, care are nevoie de o opoziţie oficială, civilizată şi cuminte.
De la conţinut la formă… for dummies
Dacă omul-manager de astăzi este echivalentul politrucului de ieri, atunci expertul în comunicare de astăzi este echivalentul intelectualului de pe vremea Împuşcatului (da, citesc în continuare cartea lui Ernu). Experţii în comunicare sunt cei care legitimează noul sistem Atât ei, cât şi intelectualii din ţările comuniste se ocupă cu exprimarea unui mesaj Diferenţa este că experţii în comunicare se ocupă doar de exprimare. Mesajul nu contează pentru ei.
În noul sistem, predominant economic-financiar, mesajul în sine a devenit o marfă şi, aşa cum un advertiser deştept contează mai mult decât un produs bun, la fel şi un expert în comunicare deştept contează mai mult decât un mesaj bun. We are so fucked.
Devalorizarea revoluţiei
Discutam astăzi cu un amic despre schimbările de mentalitate care au loc de la o generaţie la alta şi deplângeam împreună (okay, nu mai ţin minte dacă el deplângea, dar eu sigur am făcut asta) faptul că "tineretului din ziua de azi" (adicătelea cei sub 25 de ani) îi este vândută idea de revoltă, de rebeliune, fără cauză şi fără scop. O fi sunat bine pentru James Dean să fie rebel fără cauză, dar este o idee foarte proastă.
În primul rând că o asemenea atitudine devalorizează idea de revoluţie. Cum să mai faci o revoluţie pe bune? Cum să le mai explici oamenilor că e nevoie de schimbare când e de ajuns să îţi tragi un tricou pe cap şi să îţi laşi blugii mai jos ca să fi... rebel. Revoluţia este un mijloc, nu un scop.
În al doilea rând, acest soi de revoluţie trendy, la mişto, a reuşit să înlocuiască conformitatea pozitivă (să-i zicem), cu un soi de conformitate negativă (să-i zicem). Practic, în loc să avem o masă de tineri care zic "Da, mamă." sau "Da, tată" pentru că "aşa trebuie", avem o masă de tineri care zic "NU, &X#%(=!" tot pentru că "aşa trebuie." Rebeliunea şi nonconformismul nu sunt pentru toată lumea.
Sunt un rebel elitist.