Preşedintele Obama anunţă o schimbare a politicii externe
Preşedintele SUA, Barak Obama, a declarat, în cadrul unui interviu acordat BBC, că Iranul are aspiraţii legitime la un program de obţinere a energiei nucleare. Această declaraţie reprezintă o ruptură semnificativă cu politica faţă de Iran pusă în în practică de predecesorul său, George W. Bush.
Obama a adăugat că Iranul trebuie să dea asigurări şi dovezi clare, până la sfârşitul acestui an, că nu urmăreşte să intre într-o cursă a înarmării nucleare. Interviul a fost acordat înainte ca preşedintele SUA să plece către Cairo pentru o serie de vizite în Egipt şi Arabia Saudită.
SUA se declară îngrijorate de achiziţiile de armament ale Venezuelei
Sara Mangiaracina, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, a declarat că autorităţile din Washington sunt îngrijorate de achiziţiile de armament ale Venezuelei. Din punctul de vedere al SUA, cantităţile de armament achiziţionate de Hugo Chavez din Rusia depăşesc nevoile Venezuelei.
Nu este foarte clar de ce ţara cu cea mai mare şi bine dotată armată, care depăşeşte cu mult nevoile proprii de apărare, găseşte de cuviinţă să bată obrazul Venezuelei. Însă este clar că achiziţiile de lansatoare portabile de rachete antiaeriene nu plac SUA, deoarece ar pune reale probleme elicopterelor USAF în caz că se ajunge la o operaţiune de "schimbare de regim" în zona Caracas.
Pe de altă parte, autorităţile SUA se declară îngrijorate de faptul, deloc de neglijat că Venezuela ar putea da lansatoarele mai departe amicilor lui Chavez din rândul unităţilor paramilitare din zonă, cum ar fi muribundul FARC, pentru a le folosi în cadrul lungii serii de războaie civile din America Latină.
GM, ultimul dans
Producătorul de automobile General Motors a cerut tribunalului să îi acorde protecţie împotriva creditorilor, conform Capitolului 11 al legii privind falimentul din SUA. Nepriceperii de a produce o serie de maşini competitive pe piaţă i s-a adăugat nepriceperea de a rezolva problemele interne ale companiei. Acum GM, considerată acum ceva timp un simbol al economiei americane datorită stabilităţii şi profitabilităţii sale, trebuie să facă cu forţa ceea ce nu a făcut de bunăvoie.
Cum sa arunci si mai multi bani pe apa sâmbetei
Negocierile pe tema falimentului GM se apropie de final. Guvernul SUA va deveni acţionarul majoritar al companiei, ceea ce înseamnă şi mai mulţi bani de la buget pentru o firmă care nu e în stare să facă o maşină pe care să o cumpere cineva în afara SUA (şi nici mulţi în interiorul SUA, având în vedere vânzările producătorilor japonezi). Producătorii americani de maşini au primit aproape 40 de miliarde de dolari de la bugetul de stat al SUA (suma reală este probabil mai mare), bani cu care, foarte probabil, puteau fi create locuri de muncă pentru toţi angajaţii lor în alte industrii.
Iran şi Pakistan semnează acordul pentru un gazoduct
Reprezentanţii Iranului şi ai Pakistanului au semnat acordul pentru construirea unui gazoduct care să lege cele două ţări. Proiectul iniţial, conceput la startul negocierilor, acum nu mai puţin de 14 ani, prevedea ca gazoductul să se întindă din Iran până în India. Oficialii indieni s-au retras din proiect anul trecut, însă China şi-a exprimat interesul pentru importul a 1 miliard de metri cubi de gaz pe zi din Iran. Având în vedere că SUA s-a opus mereu acestui acord, se pare că guvernul din Pakistan a reuşit totuşi să convingă autorităţile de la Washington de nevoia ţării de gaze naturale, de oriunde ar veni ele.