Copilul nuclear îşi face loc dând din coate
În vreme ce americanii se uită urât la iranieni pentru că încearcă să îşi pună pe picioare un program de înarmare nucleară, Coreea de Nord a testat un dispozitiv nuclear şi o rachetă cu rază scurtă de acţiune. Americanii au protestat, japonezii au protestat, fraţii coreeni din sud au protestat, însă lumea s-a ales cu o nouă putere nucleară. Una mai mică, ce-i drept. Pe de altă parte, Coreea de Nord continuă să fie în sfera de influenţă chineză, ceea ce înseamnă că SUA trebuie să se poarte cu mânuşi.
“Buy American” se transformă în “Do not buy American”
Planul de măsuri de stimulare a economiei SUA lansat de Presedintele Obama sub denumirea "Buy American" (Cumparaţi produse americane) a început deja să îşi arate primele efecte negative. O serie de companii şi instituţii din SUA au început să evite banii de la guvern pentru ca nu au cum să îndeplinească criteriile, iar diverse localităţi canadiene au adoptat măsuri denumite "Do not buy American" în semn de protest faţă de faptul că programul protecţionist lansat de SUA afectează afacerile unor firme canadiene.
China şi Brazilia mai dau un brânci dolarului
China şi Brazilia au decis să încerce ajungă la un acord privind folosirea propriilor monede în cadrul schimburilor comerciale bilaterale. Practic, dacă acest acord este conceput, semnat şi pus în aplicare, China o sa plătească mărfurile braziliene în renminbi, iar Brazilia o să plătească în reali.
Ambele ţări sunt interesate de eliminarea dolarului american din comerţul bilateral şi înlocuirea lui cu monede naţionale, lucru care oferă mai mult control guvernelor naţionale, mai ales în perspectiva devalorizării masive a dolarului datorată ratei la care SUA tipăreşte dolari pentru a-şi finanţa deficitul.
Brazilia a semnat deja un acord de acest tip cu Argentina şi este de presupus că alte ţări din America de Sud, care nu au relaţii foarte bune cu Marele Vecin de la Nord, o să dorească să întărească această tendinţă. Pe de altă parte, China a devenit cel mai mare partener comercial al Braziliei şi continuă să îşi extindă influenţa economică în America de Sud, fostul domeniu exlusiv al SUA. Se pare că Doctrina Monroe nu se aplică şi la vest de Washington.
Merkel, Sarkozy, Turcia şi … Nabucco
Spre (oarecum) surpriza şi (în mod sigur) nemulţumirea Primului Ministru Tayyip Erdogan, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au anunţat duminică, 10 mai, că admiterea Turciei în Uniunea Europeană nu este indicată şi că celui mai estic membru al NATO ar trebui să i se ofere un "parteneriat privilegiat". Adică un premiu de consolare.
Joi, 14 mai, Erdogan a tras o salvă de răspuns, acuzându-i pe Merkel şi pe Sarkozy că se folosesc de subiectul aderării Turciei pentru a câştiga voturi pentru partidele lor în alegerile pentru Parlamentul European, ceea ce este parţial adevărat. Din nefericire pentru Erdogan, alegeri sau nu, părerea negativă a liderilor german şi francez referitor la aderarea Turciei este prea bine cunoscută.
Însă Erdogan nu vine la masa negocierilor chiar cu mâna goală. Pe lângă faptul că o parte din membrii mai mici ai UE sprijină aderarea Turciei, mai poate fi pusă în discuţie şi soarta proiectului Nabucco. Care trece prin Turcia. Reprezentanţi ai companiei norvegiene StatoilHydro au declarat public că guvernul de la Ankara încearcă să tragă de timp în negocierile privind tranzitul către Europa a gazelor extrase din câmpul Shah Deniz, în Azerbaijan.
Shah Deniz este exact zăcământul de gaze naturale pe care consorţiul aflat la cârma proiectului Nabucco contează pentru aprovizionare. Fără gazele naturale din Azerbaijan, proiectul Nabucco este complet mort, deoarece alt furnizor de gaze nu mai există. În afară de Rusia şi prietenii Rusiei, evident. Însă Rusia nu are nici un interes în susţinerea proiectului Nabucoo şi promovează intens propriul său proiect, South Stream.
Rămâne de văzut dacă turcii vor reuşi să profite de poziţia lor strategică fără a distruge proiectul Nabucco, mai ales că norvegienii de la StatoilHydro se declară dispuşi să ia în considerare o rută a gazelor naturale prin Rusia.
Guvernul din Pakistan, prins între Pashtuni şi SUA
Paraşutişti pakistanezi
Graham E. Fuller, un fost şef de rezidenţă CIA în Kabul şi actual vicepreşedinte al National Intelligence Council (CIA), oferă a scurtă analiză a efectelor presiunii guvernului SUA asupra autorităţilor Pakistaneze. Guvernul SUA doreşte ca autorităţile Pakistaneze să se confrunte cu Talibanii, care par să aiba mână liberă în zona aparţinând etnicilor Pashtun, de o parte şi de alta a Liniei Durand.
Fuller consideră că guvernul Pakistanez nu îşi permite să lanseze o ofensivă militară împotriva Talibanilor, fanaticii islamişti din zonele montane, deoarece acest lucru ar radicaliza şi unifica întregul grup Pashtun, ar stârni toţi naţionaliştii şi islamiştii neafiliaţi Talibanilor şi ar duce la fragmentarea Pakistanului şi Afganistanului. Pe de altă parte, guvernul nu îşi poate permite nici să refuze cererile venite de la Washington, deoarece se bazează pe statutul de aliat al SUA. În plus, pakistanezii nu pot nici să îşi permită să alieneze Afganistanul, deoarece ar fi prinşi la mijloc între inamicul tradiţional, India, şi un Afganistan devenit brusc ameninţător.
Merită remarcat că cel mai important efect al campaniei SUA din Afganistan, care durează deja de aproape 8 ani, este aducerea Pakistanului la un pas de colaps. Un al doilea efect este transformarea Talibanilor, o sectă din Afganistan, în principalul vehicul al naţionalismului Pashtun de ambele părţi ale graniţei.
Fuller îşi încheie analiza printr-un apel la înlocuirea prezenţei militare SUA, care s-a transformat dintr-o soluţie într-o problemă, cu organizaţii non-militare internaţionale şi neutre. Având în vedere cariera lui Fuller în cadrul CIA, presupun că prezenţa trupelor speciale şi a serviciilor de informaţii pentru "monitorizarea situaţiei" este de la sine înţeleasă.