The carrot and the stick
Se pare ca Preşedintele S.U.A., Barack Obama, a decis, într-adevăr, să se ţină de cuvânt şi să îşi schimbe politica faţă de Orientul Mijlociu. Iar schimbarea reprezintă un morcov atârnat în faţa lumii arabe.
Analysis: U.N. rebukes of Israel permitted in U.S. policy shift
(Reuters) - Under President Barack Obama, the United States no longer provides Israel with automatic support at the United Nations where the Jewish state faces a constant barrage of criticism and condemnation.
The subtle but noticeable shift in the U.S. approach to its Middle East ally comes amid what some analysts describe as one of the most serious crises in U.S.-Israeli relations in years.
Under Obama, the United States seeks to reclaim its role as an impartial Middle East peace broker which critics say it lost during the previous administration of George W. Bush.
"Israel became used to unconditional support of the United States during eight years of the Bush administration," said Marina Ottaway, director of the Middle East Program at the Carnegie Endowment for International Peace in Washington.
She said Bush's "extreme position" makes even mild criticism appear dramatic to Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu and his cabinet.
Evident, ţările arabe sunt lăsate să critice Israelul, dar S.U.A. nu va lăsa lucrurile să meargă până în punctul unde critica să aibă efecte concrete.
However, Washington continues to block what it sees as efforts to use the United Nations as a forum for bashing Israel -- which one U.S. official told Reuters was "nine out of 10 initiatives regarding Israel in New York."
Precisely. Şi după morcov vine băţul:
Obama secretly deploys US special forces to 75 countries across world
President Obama has secretly sanctioned a huge increase in the number of US special forces carrying out search-and-destroy missions against al-Qaeda around the world, with American troops now operating in 75 countries.
The dramatic expansion in the use of special forces, which in their global span go far beyond the covert missions authorised by George W. Bush, reflects how aggressively the President is pursuing al-Qaeda behind his public rhetoric of global engagement and diplomacy.
When Mr Obama took office US special forces were operating in fewer than 60 countries. In the past 18 months he has ordered a big expansion in Yemen and the Horn of Africa — known areas of strong al-Qaeda activity — and elsewhere in the Middle East, central Asia and Africa.
According to The Washington Post, Mr Obama has also approved pre-emptive special forces strikes to disrupt terror plots, and has given the units powers and authority that was not granted by Mr Bush when he occupied the White House.
It also emerged yesterday that Robert Gates, the US Defence Secretary, has ordered the Pentagon to find savings of more than $100 billion (£68 billion) over the next five years to redistribute more funds for combat forces — including special operations units. Mr Gates has called on all departments to come up with proposals by July 31, and is initially demanding $7 billion in cuts and efficiencies for the 2012 fiscal year, and further cuts each year up to 2016.
Surpriză. Şi se pare că următoarea zonă de conflict este Cornul Africii. Yemen and Somalia, here we come!
Federaţia Rusă începe fortificarea graniţei
Politica de apropiere faţă de S.U.A. dusă de Traian Băsescu, care a culminat cu acceptarea instalării de baterii anti-rachetă pe teritoriul României, începe deja să dea roade. Dmitri Medvedev, Preşedintele Federaţiei Ruse, şi Viktor Yanukovici, Preşedintele Ucrainei, au dat publicităţii, luna trecută, o declaraţie cu privire la modul în care cele două părţi au de gând să abordeze conflictul din Transistria.
Source: Eurasia Daily Monitor
Conform acestei declaraţii, trupele ruseşti din Transnistria vor fi transformate dintr-o forţă de asigurare a păcii într-o „forţă de garantare a păcii”. În traducere liberă, forţele ruseşti nu o să mai plece din Transnistria deoarece există interese ruseşti care trebuie apărate. Se poate specula că conflictul din Transnistria nu va fi rezolvat în viitorul apropiat, deoarece Federaţia Rusă nu are nici un interes să îl rezolve.
De altfel Medvedev şi Yanukovici au declarat că doresc „statut special garantat în mod corespunzător” pentru Transnistria şi „neutralitate constituţională” pentru Moldova. În aceeaşi traducere, statutul special al Transnistriei va fi garantat corespunzător doar de trupele ruseşti, iar neutralitatea Moldovei este transformată dintr-un aranjament intern într-o condiţie pentru o utopică rezolvare a conflictului.
Transnistria depinde în totalitate de bunăvoinţa Moscovei şi parţial de bunăvoinţa Ucrainei, iar Republica Moldova este mult prea instabilă din punct de vedere politic pentru ca Federaţia Rusă să poată conta pe sprijinul necondiţionat al liderilor locali. Din acest motiv, Transnistria a fost, este şi va rămâne un avanpost al Federaţiei Ruse, mai ales în contextul în care N.A.T.O. îşi împinge sistemele anti-rachetă până sub nasul Federaţiei.
De altfel, comentând pe acest blog acum câteva luni de zile, Valentin Vasilescu avertiza că:
Pentru ca acesti interceptori de rachete balistice sa-si indeplineasca misiunea, trebuie ca ei sa fie amplasati in silozuri nou create, intr-un avanpost cit mai apropiat de teritoriul Romaniei, locatia ideala fiind Transnistria. Securitatea acestor complexe nu poate fi realizata decit prin transferarea in zona a unei forte rusesti de reactie rapida, cu o puternica componenta aeropurtata.
În consecinţă, trupele ruseşti nu vor garanta pacea în Transnistria, ci vor proteja viitoarele baterii de rachete instalate ca răspuns la scutul anti-rachetă al Statelor Unite. Welcome to the future. Take cover!
----
Sursa:
Eurasia Daily Monitor - Soviet Chekists, Slavic Fist, and the Medvedev-Yanukovych Declaration on Transnistria
Israel şi flotila troiană
Având în vedere că nu doresc să rup tradiţia acestui blog, am decis să las să treacă câteva zile înainte să îmi dau cu părerea despre cel mai arzător subiect de pe scena politică internaţională: confruntarea dintre trupele speciale israeliene şi o gaşcă de militanţi la bordul câtorva nave încărcate cu ajutoare. Ca de obicei, blogul meu vă aduce cele mai proaspete ştiri la mult timp după ce au avut loc evenimentele.
The facts, as we know them (or not)
Ambele tabere sunt în plin proces de dezinformare a opiniei publice internaţionale pentru a-şi impune punctul de vedere şi o să mai treacă ceva până când o să ştim ce a fost adevărat şi ce nu. Dar, faptele asupra cărora se cade de acord sunt următoarele: acum câteva zile, o flotilă compusă din şase nave încărcate cu ajutoare a pornit către Fâşia Gaza. Persoanele care au organizat flotila au discutat în prealabil cu autorităţile israeliene, care menţin din 2007 o blocadă terestră şi navală a Fâşiei Gaza.
Autorităţile israeliene au propus flotilei să tragă în portul Ashdod şi să îşi descarce marfa acolo pentru a fi transportată în Fâşia Gaza în convoaie de camioane sub control israelian. Organizatorii au refuzat şi au preferat să încerce să forţeze blocada. Autorităţile israeliene au trimis trupe speciale pentru a opri flotila. Rezultatul a fost o încăierare la bordul navelor şi victime de partea militanţilor.
De aici lucrurile încep să devină mai puţin clare. Iniţial, presa internaţională anunţase că „militanţii” au fost înarmaţi cu bâte cuţite şi pistoale şi că au tras asupra trupelor speciale israeliene. Apoi pistoalele au dispărut ca fumul şi un oficial israelian a arătat unui reporter o cutie conţinând bare de metal, cuţite şi praştii cu bile de metal.
Evident, cele două părţi se acuză una pe alta că au provocat confruntarea. Militanţii susţin că trupele speciale israeliene au descins pe nave trăgând. Cel puţin pe Mavi Marmara. Israelienii susţin că militanţii au sărit la bătaie şi că trupele speciale au fost nevoite să se apere. Ba chiar autorităţile israeliene au încercat să dea impresia că trupe speciale, bine antrenate şi înarmate, ar fi fost victime ale unor oameni înarmaţi cu ţevi şi bâte.
The issues
Un alt lucru asupra căruia s-a căzut de acord la nivel internaţional este că Israelul a muşcat cu poftă dintr-o nadă întinsă abil de către militanţi. Este destul de clar că flotila a avut două scopuri majore: transportul ajutoarelor către Fâşia Gaza şi organizarea unui protest politic de proporţii. Ştiind foarte bine că israelienii vor interveni în forţă, flotila a refuzat să aleagă o cale paşnică şi a preferat să provoace o confruntare. Pe de altă parte, alternativa era să predea încărcătura unor forţe inamice populaţiei Fâşiei Gaza, forţe care au dovedit în repetate rânduri că pot decide să blocheze accesul unor anume produse alimentare în Fâşia Gaza fără nici o explicaţie.
De cealaltă parte, autorităţile israeliene au acţionat exact ca de obicei, însă, de data asta, decizia de a acţiona în forţă s-a întors împotriva Israelului. Flotila a fost abordată în apele internaţionale, la distanţă de coasta Gazei şi de blocadă, motiv pentru care e destul de greu pentru navele israeliene să susţină că au împiedicat forţarea blocadei. Mai mult, deşi navele de război au dreptul să inspecteze navele civile, există proceduri pentru asemenea lucruri.
La fel ca şi pe uscat, navele israeliene ar fi trebuit să someze flotila şi să ceară navelor civile să oprească motoarele şi să se pregătească de inspecţie. Apoi, dacă navele civile refuzau să respecte ordinul, ar fi trebuit să execute foc de avertisment. Abordajul navelor de către trupelor speciale este ultimul punct pe listă. Dar autorităţile israeliene au decis să acţioneze în stilul cu care s-au obişnuit şi au trecut direct la folosirea forţei. De unde se poate trage concluzia că cel care foloseşte forţa prea mult timp se cam prosteşte.
The conclusions
De fapt, asta este ceea ce mă miră cel mai mult în toată această situaţie. Israelienii s-au comportat exact ca şi până acum, acţionând fix cum au chef. Diferenţa este că, de data asta, oameni din diverse ţări au băgat de seamă şi şi-au exprimat indignarea. Dacă turcii şi grecii au ajuns să protesteze cot la cot împotriva unei alte ţări, e clar că avem de a face cu o situaţie extraordinară.
Rămâne de văzut dacă încercarea flotilei de a forţa blocada a reuşit să aibă vreun efect. Turcia face o mulţime de zgomot, iar opinia publică internaţională mârâie la Israel. În acest timp autorităţile israeliene se apără cu îndârjire, susţinând, ca de obicei, că sunt victime ale unei campanii, că militanţii sunt terorişti (şi e posibil ca unii dintre ei să fie), că flotila transporta materiale care pot fi folosite de Hamas împotriva Israelului (adică ciment - mai bine nu întrebaţi) şi că, în general, pe ei nu i-a deranjat transportul ajutoarelor, ci încercarea de forţare a blocadei.
Dar toată lumea ştie că Israelul a picat de fraier pentru că şi-a etalat în public tendinţa de a da în cap oricui doreşte. Iar acum se pregăteşte partea a doua a farsei. Încă două vase se îndreaptă către Fâşia Gaza, iar în Turcia se cere trimiterea unei escorte militare pentru a asigura trecerea prin blocadă. Având în vedere că Turcia este membru N.A.T.O., o confruntare armată între Turcia şi Israel ar putea avea consecinţe incalculabile.
Ex crisis, unum*
(expresie în pseudo-Latină, care înseamnă „Din criză, unul”)
Uniunea Europeană a decis să formeze un imens fond de garantare, în valoare de 500 de miliarde EUR, la care se vor adăuga 250 de miliarde EUR din partea Fondului Monetar Internaţional. Una peste alta, vorbim de o grămadă de bani. Scopul acestui fond de garantare va fi ţinerea în picioare a zonei euro şi a economiilor europene în general, prin adăugarea unui fund de ciment butoiului de lemn. Banii vor fi folosiţi... mai exact, sunt folosiţi deja pentru a cumpăra obligaţiunile emise de statele aflate în dificultate.
În plus, ceea ce este mai surprinzător, este că banii for fi folosiţi şi pentru a achiziţiona datorii private, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană va da bani pe ceea ce pieţele financiare au refuzat să cumpere.
În termeni practici, fondul de garantare reprezintă mobilizarea puterii financiare a continentului pentru a garanta datoriile prezente şi viitoare a ţărilor europene, plus cele ale unor entităţi private. Cele 27 ţări care compun Uniunea Europeană s-au angajat să cumpere obligaţiunile ţărilor afectate puternic de criză, indiferent de perspectiva de rambursare a acestor obligaţiuni, pentru a nu lăsa nici o ţară să ajungă în situaţia de a se declara falimentară. Banii germanilor şi francezilor subscriu, începând de astăzi, cheltuielile nechibzuite ale grecilor şi... ale românilor. Evident, relaţia merge şi în sens invers, pentru că asistăm la situaţia interesantă în care ţărilor din afara zonei euro li se cere să susţină datoriile ţărilor care se presupune că au economii mai stabile şi mai performante.
Guvernul Boc ar trebui să desfacă şampania pentru că tocmai a scăpat de perspectiva falimentului naţional. De acum, guvernul poate să funcţioneze, practic, pe banii Uniunii Europene, oferind în schimb doar un teanc de hârtii. Eventual şi ţara pe post de gaj. Este adevărat că banii nu vor fi acordaţi fără condiţii şi că va exista o notă de plată, dar presupun că Boc este destul de mulţumit că fondul de garantare există.
Cu ajutorul crizei, forţele centralizării au învins în Europa, pentru moment. Trecând peste orice fel de discuţii cu privire la voinţa poporului, democraţie, libertate, suveranitate şi auto-determinare, miniştrii de finanţe a 16 ţări au decis să pună la comun resursele financiare ale ţărilor lor, alcătuind o entitate financiară trans-europeană care poate va servi, la un moment dat, drept fundaţia bugetului comun al Uniunii Europene. Nici nu mai contează dacă suntem sau nu în zona euro pentru că finanţele noastre sunt de acum legate de cele ale ţărilor Uniunii Europene. Mi-e teamă că ceea ce a fost făcut astăzi, de către un grup de miniştrii de finanţe, nu se va desface uşor. De asemenea, mi-e teamă că majoritatea europenilor nu prea au idee ce se întâmplă. Well, it's business as usual.
Peste 50 de ani, o nouă generaţie se va uita în urmă şi va considera că toate aceste lucruri au fost inevitabile.
Finalul va fi lipsit de glorie
Ofensiva trupelor S.U.A. din Afganistan în zona Marja, care s-a soldat cu un fel de victorie pe câmpul de luptă şi o imensă gafă în presă, a avut ca efect ultim doar enervarea populaţiei. Puşcaşii marini s-au acoperit de o glorie dubioasă atunci când presa s-a prins că oraşul cu 80.000 de locuitori pe prin care îşi croiau drum bravii soldaţi S.U.A. era, de fapt, un câmp cu nişte case pe el.
Acum talibanii s-au retras parţial din zona Marja şi se concentrează asupra câştigării sprijinului populaţiei din nordul Afganistanului. Dacă se putea spune până acum că succesul talibanilor în lupta pentru supravieţuire se datorează tribalismului paştun, jocul este pe cale să se schimbe deoarece triburile din nordul Afganistanului, ultiumul avanpost al duşmanilor talibanilor înainte de 2001, nu sunt paştune.
Marja, un „oraş cu 80.000 de locuitori”. Copyright Google.
Trupele germane care luptă în nordul Afganistanului au fost implicate în ceea ce presa descrie ca fiind „cele mai grele lupte pentru Wehrmacht din 1945 încoace” în câteva provincii afgane. Vreo cinci, mai exact. Din 2001 încoace, trupele coaliţiei internaţionale joacă acelaşi joc: ofensive majore într-o zonă, urmate de regruparea talibanilor în altă zonă, care face necesară o nouă ofensivă majoră ş.a.m.d.
Singurul lucru care s-a schimbat este faptul că trupele S.U.A. se pregătesc de plecare, conform politicii Preşedintelui Obama. Motiv pentru care jucătorii locali şi internaţionali se pregătesc cum pot mai bine pentru viitor. În acest scop, Preşedintele Kabulului, Hamid Karzai, intenţionează să îi ceară lui Obama voie să pornească tratative oficiale de pace cu talibanii. În scurtă vreme, Preşedintele Kabulului va rămâne fără trupele străine care îi asigură atât supravieţuirea ca om politic, cât şi supravieţuirea ca om, în general.
Tratativele oficiale de pace (există o bună şansă ca cele neoficiale să aibă loc deja) ar fi exact finalul lipsit de glorie al aventurii afgane. După nouă ani şi o mulţime de bani aruncaţi pe pustia afgană, trupele S.U.A. se vor întoarce acasă fără să îi fi învins pe talibani, fără să îl fi prins pe Bin Laden şi fără să fi adus pace în Afganistan. Cam penibil.