Revoluţia bolivaristă faţă cu inflaţiunea
Bereta roşie
Criza financiară a cam pus pe butuci glorioasa revoluţie bolivaristă a flamboaiantului fost ofiţer de paraşutişti Hugo Chávez, speranţa Americii Latine în lupta oratorică cu diavolul del Norte. Pentru că veniturile care ţin în picioare serviciile publice şi, foarte probabil, corupţia statului socialist Venezuela, Chávez a aprobat o depreciere cu 50% a monedei naţionale (care este denumită, evident, bolivar) în ceea ce pare o încercare nu foarte calmă de a opri consumul de produse din import şi de a stimula exportul de produse locale.
Nu sunt sigur ce poate exporta Venezuela în afară de petrol şi gaze naturale, însă e destul de clar că exporturile de cacao şi cafea nu prea o să ajute ţara să iasă din criză. Având în vedere că liniştea socială din Venezuela şi sprijinul unei părţi a populaţiei a fost cumpărat de către Chávez cu bani şi servicii, lipsa bruscă a banilor ar putea însemna sfârşitul revoluţiei şi, eventual, al amicului Chávez. Banii cu care guvernul lui Chávez va stimula economia o să ducă la inflaţie. Rămâne de văzut dacă guvernul va lăsa populaţia să suporte inflaţia sau dacă va mai adăuga o tură de subvenţii pentru a-şi anula propria inflaţie.
Cel mai probabil că, dacă planul de salvare a economiei nu va funcţiona şi dacă preţul petrolului nu revine la vârful atins în perioada de glorie a speculaţiei, Chávez se va vedea în postura neplăcută de a-şi investi banii în forţele armate, sperând că îi vor rămâne loiale şi că va putea să supravieţuiască unei contra-revoluţii. Însă duşmanii lui Chávez sunt mulţi, dornici să pună mâna pe putere şi au sprijin din S.U.A. Is this the end for our hero? Stay tuned.
Avantajul de fi islandez
Acum câteva zile, Preşedintele Islandei a decis să refuze să semneze un proiect de lege care a fost aprobat, cu greu, de Parlamentul local. De ce este acest lucru relevant? Este relevant pentru că proiectul de lege respectiv stipulează că cetăţenii Islandei trebuie să returneze 5 miliarde de euro pierdute de către deponenţii englezi şi olandezi atunci când băncile islandeze s-au prăbuşit.
Un grup de cetăţeni islandezi a scris o petiţie prin care declară că refuză să plătească banii pierduţi de deponenţii străini şi a strâns destule semnături pentru ca Preşedintele să refuze să semneze legea, care va fi acum supusă unui referendum. Contrar voinţei Parlamentului, populaţia ţării nu are chef să plătească imensa datorie deoarece consideră că banii au fost pierduţi de bancheri şi că cetăţenii de rând nu sunt responsabili pentru deciziile băncilor.
Poate fi eşecul mai bun decât reuşita?
Mă gândeam la teroristul amator care a încercat să arunce în aer un avion de Crăciun, însă nu l-a ţinut ce avea în pantaloni şi a sfârşit la spitalul puşcăriei. Prima reacţie a fost să râd de acest individ şi de cei care l-au pregătit şi s-au chinuit să îl ajute să ajungă în avion cu explozibil la el. Eşecul său părea atât evident, cât şi amuzant. Ce poate fi mai penibil decât să ajungi în puşcărie cu o zonă sensibilă arsă şi cu conştiinţa faptului că ţi-ai ratat singura şansă de a reuşi?
Dar, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că amicul din Nigeria nu a eşuat chiar atât de rău. Sigur, avionul e întreg şi pasagerii sunt în viaţă. Dar a reuşit să sperie o mulţime de oameni. A reuşit să forţeze nişte guverne speriate să instaureze o serie de măsuri noi, mai aberante decât cele deja existente. Scanner-e corporale, inspecţii mai amănunţite, restricţii de călătorie pentru cetăţenii din diverse ţări şi reguli neplăcute pentru bagaje. Canadienii au anunţat că pasagerii care zboară către S.U.A. nu mai au voie cu bagaje de mână mai mari decât o poşetă.
Dacă un terorist ar reuşi să arunce în aer un avion undeva peste ocean sau chiar în apropierea unui oraş, nu prea se alege cu nimic. Autorităţile pot oricând să pretindă că a fost vorba de o eroare de pilotaj sau de o defecţiune a echipamentelor şi majoritatea oamenilor vor accepta explicaţia. Dar o ştire de genul „am fost la un pas de moarte”, reluată de mai toată presa are mai mult efect. Cu alte cuvinte, un eşec bine mediatizat este mai bun decât o reuşită ignorată.
Yemen?
De când cu încercarea de a arunca în aer un avion de Crăciun pe care a ratat-o un ratat din Nigeria, care nu a ştiut să facă altceva cu viaţa lui decât să îşi dea foc la pantaloni şi să înfunde puşcăria, administraţia S.U.A. vorbeşte din ce în ce mai mult despre Yemen, ţara în care se pare că s-a antrenat pentru eşec teroristul amator. Secretary of State Hillary Clinton a declarat că instabilitatea din Yemen ameninţă întreaga regiune şi că trebuie făcut ceva în acest sens.
The face of fail
Oricât de ciudat ar părea, administraţia S.U.A. nu pare să aibă destule pe cap cu campania din Irak (care nu s-a terminat încă) şi cu cea din Afganistan-Pakistan şi pare să aibă de gând să îşi bage nasul şi în Yemen. Deja S.U.A. şi Marea Britanie au început să „ajute la construirea” unei forţe poliţieneşti cu profil anti-teror în Yemen. A ajuta la construire înseamnă, în varianta S.U.A. - Marea Britanie, a furniza absolut tot de la bani la antrenament şi echipament. Având în vedere că Yemenul, o ţară mică dar destul de bogată, şi-ar permite să îşi finanţeze de una singură o asemenea forţă, ar fi interesant de aflat de ce S.U.A. şi M.B. au simţit nevoia să se ofere să suporte costurile.
Să fie oare primele semne ale unei noi campanii S.U.A.? Să fie oare o ocazie de a aduce la suprafaţă o operaţiune de finanţare şi antrenare a forţelor anti-teroriste din Yemen care durează de ceva timp? Este clar că incidentul este folosit în scopuri de propagandă, dar întrebarea este dacă mai e şi altceva la mijloc. Oricum, Obama va plăti la următoarele alegeri preţul pentru o politică externă care seamănă mai mult cu cea dusă de Bush the Junior decât cu promisiunile de campanie.
La nord, cu disperare
Paul Goble scrie pe blogul său despre un articol publicat pe Demoscop Weekly, versiunea electronică a revistei Naselenie i obschestvo a Institutului pentru Demografie din Federaţia Rusă. Conform articolului, Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus au o problemă majoră: speranţa de viaţă din ţările fostului bloc comunist, care a scăzut în timpul anilor 1990, a reînceput să crească în anii 2000, însă nu şi în cele trei ţări de mai sus.
Cea mai greu lovită categorie de populaţie a fost cea a bărbaţilor adulţi, aflaţi la vârsta de muncă. Dacă ne uităm la ce au însemnat anii 1990 pentru românii din această categorie, e de înţeles de ce ucrainenii, ruşii şi belaruşii au o problemă. Dacă a fost rău pentru noi, ne putem imagina cum a fost pentru ei. Pe de altă parte, e mai greu de acceptat că aceste probleme încă există în asemenea măsură la ei.
imagine AP fără comentariu
Având în vedere problema subnutriţiei în Federaţia Rusă şi problema alcoolismului în aceste trei ţări, ar fi cazul ca F.R., Ucraina şi Belarus să ia măsuri urgente pentru a îmbunătăţi speranţa de viaţă a populaţiilor lor. Pe de altă parte... ce măsuri poţi să iei dacă populaţia unei ţări refuză să se reproducă, bea de stinge şi moare de tânără. Cel mult să aştepţi, să încerci să creşti prosperitatea, să încerci să dai o direcţie vieţii sociale şi politice care să promoveze libertatea şi să speri că lucrurile se vor îndrepta pe măsură ce anii trec şi amintirile rele se şterg.
Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, s-a lăudat recent că rata natalităţii a crescut puţin în F.R. Creşterea este mult prea mică să însemne altceva decât că există posibilitatea ca declinul populaţiei ruse să se fi oprit. Însă datele oficiale anunţate de F.R. nu sunt chiar cele mai corecte aşa că e prea devreme să vorbim de un reviriment. Declinul şi forţa centrifugă continuă să domine.
----
Sursa:
Window on Eurasia, Life Expectancy Figures Failing to Recover in Russia, Ukraine and Belarus