nePOLITICos Despre viaţa cetăţii şi a lumii

3Jan/104

The new block on the kid

A.S.E.A.N. + China

O dată cu începerea noului an, China şi blocul comercial A.S.E.A.N. au anunţat semnarea unui acord de comerţ liber prin care R.P. Chineză şi cele şase statele membre ale A.S.E.A.N., Indonezia, Malaiezia, Tailanda, Singapore, Brunei şi Filipine, au convenit să reducă cu 90% taxele pe importuri. Astfel, blocul economic din Asia de Sud-Est se extinde brusc şi puternic, primind în rândurile sale o ţară cu peste 1 miliard de locuitori.

Deşi valoarea schimburilor comerciale din zona de comerţ liber nu atinge încă valoarea celor din Uniunea Europeana sau din N.A.F.T.A., diferenţa dintre populaţiile celor trei blocuri comerciale este imensă. Cu 1,9 miliarde de locuitori, noul A.S.E.A.N. + China bate de departe cei doi competitori principali. Şi, evident, lucrurile nu se vor termina aici.

Având în vedere scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor S.U.A. şi răbufnirile de protecţionism care se aud de la Washington şi din capitalele europene, China trebuie să îşi găsească urgent noi pieţe de desfacere pentru industria sa masivă. Iar extinderea actuală a A.S.E.A.N. va atrage, încetul cu încetul, şi celelalte state din regiune interesate să obţină acces la noua piaţă: Coreea de Sud şi Japonia.

2Jan/102

China râde la urmă…

Se pare că zicala „Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte” îşi găseşte exemplificarea şi în Afganistan. Compania gigantică cunoscută sub numele de China Metallurgical Group Corporation (MCC) a început să construiască, la 20 de mile sud de Kabul, o mină de cupru pentru a exploata unul dintre cele mai bogate zăcăminte de pe planetă.

Inaugurarea proiectului Aynak

MCC a câştigat un contract imens pentru construirea şi exploatarea minei de cupru, pentru construirea unei centrale termoelectrice de 400 de MW pentru a alimenta mina şi reţeaua electrică a Kabulului, pentru construirea unei mine de cărbune care să aprovizioneze centrala, pentru construirea şoselei care va lega mina de Kabul, pentru construirea topitoriei care va purifica minereul de cupru, pentru construirea liniei ferate care va duce cuprul în China şi va aduce cărbunele în Afganistan şi pentru construirea tuturor facilităţilor necesare sutelor de afgani care vor lucra în mină şi în topitorie.

La şapte ani de la invazia Afganistanului, după o mulţime de bani cheltuiţi pe operaţiuni militare şi după o mulţime de soldaţi, insurgenţi şi civili morţi, China a intrat în Afganistan în stil mare, licitând cu 1 miliard de USD mai mult pentru proiectul respectiv decât oricare dintre competitori. Astfel, companiile din S.U.A. şi Europa au rămas cu ochii în soare, iar China a început să pună în practică reţeaua de interese economice care va lega Afganistanul de ea.

31Dec/095

Sarmale, cârnaţi şi politică

Mai sunt câteva ore şi un an de criză şi îngrijorare se va termina în aburul sarmalelor şi clinchetul paharelor de vin. Şi dacă tot am mâncat şi am băut, este momentul să mă aşez mai bine în fotoliu, cu o expresie mulţumită pe figură, şi să mă gândesc la anul care vine şi la ce se poate întâmpla pe scena internaţională. Acesta este hobby-ul căruia nu îi poate rezista nici un analist amator (de senzaţii de putere nemărginită); e un fel de şah, dar mult mai interesant pentru că piesele sunt lideri, mase, rute strategice, armate, partide, porturi, oraşe, fabrici, flote şi diverse alte chestii importante.

Evident, nu am nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla anul viitor, dar asta nu mă poate împiedica să îmi dau cu părerea.

- Afganistan: de departe cel mai simplu subiect internaţional la ora actuală deoarece nu cunosc vreun motiv care să mă facă să cred că situaţia din această ţară se va schimba radical anul viitor. Trupele N.A.T.O. şi Talibanii/al-Qaeda vor continua să se caftească fără rezultat.

- Pakistan: (lucrurile se complică) aici treaba e mai dificilă. Pakistanul este o ţară în curs de dezintegrare, care este înconjurată de ţări care nu vor să o vadă dezintegrându-se. Mai exact, China, India şi S.U.A. doresc o dezintegrare controlată prin care să capete/păstreze puterea în Pakistan.

- China: autorităţile chineze vor continua să mintă în statisticile oficiale, dar este posibil ca criza economică să pună capăt creşterii economiei ţării. Dacă economia mondială nu îşi revine repede, China va deveni scena unei curse de viteză între măsurile guvernamentale şi răbufnirile tensiunilor sociale. O să fie interesant de văzut cine o să ajungă primul la finish. Programul de extindere strategică şi export al problemelor interne va continua.

- Rusia: declinul continuă. Forţa centrifugă o să îşi spună cuvântul din ce în ce mai tare. Noi confruntări în Caucaz.

- S.U.A.: şomaj, inflaţie şi o ploaie de minciuni. The Gov't va continua să stimuleze economia şi să protejeze băncile mari de efectele lăcomiei lor. Războiul, pâinea şi circul vor continua as scheduled.

- Uniunea Europeană: sistemul bancar european va continua să fie o sursă de amuzament şi disperare. Depinde din ce parte priveşti.

Did I miss anything?

28Dec/090

Here we go again

Focul loviturii de stat din Iran nu s-a stins încă. Opoziţia (adică aceeaşi islamişti, dar mai dornici să facă afaceri cu Vestul) a profitat de ocazia oferită de înmormântarea Ayatollahului Hossein Ali Muntazeri, unul dintre ctitorii Revoluţiei Iraniene din 1979, pentru a îşi scoate suporterii în stradă. În Teheran au avut loc ciocniri între protestatarii şi poliţie, câteva zeci de mii de oameni au demonstrat în Qom, iar site-urile opoziţiei susţin că au avut loc ciocniri şi în oraşul Tabriz (nord-vestul Iranului) şi că 4 oameni au fost împuşcaţi de forţele de ordine.

Tot surse din rândurile opoziţiei (caveat emptor) susţin că un nepot al liderului reformist (Iran-style) Mousavi a fost împuşcat de poliţie în timpul protestelor din Teheran. Rămâne de văzut dacă acest efort se va transforma în ceva mai mult decât seria trecută de proteste şi bătăi cu poliţia.

21Dec/090

Dominoul austriac

Sistemul bancar austriac a început să suporte consecinţele extinderii rapide şi nu foarte bine gândite din epoca creditului ieftin. Ţara care a dorit să devină o putere financiară regională acţionând ca un dirijor de capital către Europa de Est se vede acum nevoită să recurgă la măsuri extreme.

Hypo Alpe Adria = 3 euroBanca Hypo Alpe Adria a fost cumpărată de către statul austriac, în data de 14 decembrie, pentru 3 euro. Tranzacţia a semănat foarte bine cu privatizările pe un euro făcute în România, doar că aici vorbim de o naţionalizare. Evident, cei 3 euro nu acoperă datoriile băncii, aşa că guvernul federal, autorităţile din regiunea Carinthia, banca germană Bayern LB, compania de asigurări Grazer Wecheselseitige, o serie de bănci austriece şi Banca Centrală Europeană vor pompa 4,5 miliarde de euro în HAA.

La doar câteva ore după naţionalizarea HAA, presa austriacă a anunţat că autorităţile bancare austriece, FMA, Fimbag şi OeNB, au pus sub supraveghere banca numărul 4 din ţară, Oesterreichische Volksbanken AG (OeVAG). Banca a primit un împrumut în valoare 1 miliard de euro de la guvern la începutul acestui an şi se pare că nu va putea să plătească contravaloarea dobânzii de 9.3%. În 2010, OeVAG va încerca să facă rost de 400 de milioane de euro printr-o majorare de capital, însă va fi interesant de văzut dacă vor putea găsi investitori dornici să le dea banii.

Evident, după ce două bănci mai mici s-au dovedit a nu fi în stare să scape de problemele financiare, se pune întrebarea în ce stare sunt de fapt Erste Bank şi Raiffeisen. Şi cam cât va costa să fie salvate şi ele.