Masa cavalerilor
Observatorii cu simţul istoriei trebuie să fi zâmbit discret în timpul întâlnirii la vârf a reprezentanţilor grupului BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) în Yekaterinburg, oraşul în care ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi familia sa au fost executaţi de către Bolşevici, în 1918. Faptul că grupul BRIC se defineşte, inevitabil, ca o alternativă la parteneriatul SUA-UE a dat naştere unor teorii amuzante, bazate pe rolul simbolic jucat de oraş în sfârşitul unei epoci în istoria Rusiei şi a lumii şi începutul uneia noi.
Însă sfârşiturile şi începuturile epocilor sunt, de obicei, mai greu de legat de un eveniment anume. Cert este faptul că unul dintre subiectele pe care liderii celor patru ţări s-au adunat să îl discute este poziţionarea lor într-o posibilă (şi din ce în ce mai probabilă) eră post-dolar. Ţările grupului BRIC sunt principalii jucători nemulţumiţi de poziţia SUA şi UE în vârful sistemului financiar mondial, iar, în momentul de faţă, acestea se află şi în măsură să încerce să modifice sistemul pe care speră să îl domine cât mai curând.
Ca într-un roman din secolul al XIX-lea, Brazilia, Rusia, India ÅŸi China, par din ce în cel mai mult grupul moÅŸtenitorilor “tineri”, care aÅŸteaptă ca tutorii în vârstă să moară pentru a pune mâna, în fine, pe bani. Primele miÅŸcări în acest sens au fost făcute deja atunci când trei dintre cele patru ţări, adică Brazilia, Rusia ÅŸi China, au anunÅ£at că au de gând să cumpere obligaÅ£iuni denominate în DST, a căror emitere este analizată de către Fondul Monetar InternaÅ£ional ca o modalitate de a obÅ£ine bani pentru ţările aflate în dificultate. Cele trei ţări sunt gata să investească împreună 70 de miliarde de USD, sub formă de bonuri de tezaur SUA, în emisiunea de obligaÅ£iuni, dacă va avea loc.
Această mişcare are două scopuri principale. Primul scop este convertirea unei părţi însemnate din rezervele de bonuri de tezaur emise de Guvernul SUA şi denominate în USD, în obligaţiuni FMI, denominate în Drepturi Speciale de Tragere şi, astfel, la adăpost de fluctuaţiile şi devalorizarea dolarului. Cel de-al doilea scop este câştigarea de prestigiu la nivel internaţional prin demonstrarea stabilităţii şi prosperităţii economiilor BRIC, care îşi permit, în vremuri de criză, să întindă o mână de ajutor ţărilor mai mici aflate în criză.
Lista de revendicări
Şi, pentru că mâna de ajutor nu vine niciodată singură, moştenitorii au început să scoată la iveală lista cu pretenţii. Primele puncte pe listă sunt uşor de identificat în declaraţia adoptată de participanţii la summit-ul de la Yekaterinburg. În această declaraţie, cei patru cavaleri ai viitorului anunţă că sprijină procesul de reformă al instituţiilor financiare internaţionale, cerând ca economiile emergente şi în dezvoltare să aibă un cuvânt mai greu de spus în aceste instituţii şi ca cetăţenii lor să aibă acces la funcţiile de conducere din FMI şi Banca Mondială. Practic, ţările BRIC anunţă SUA şi UE că ar dori să facă şi ele jocurile în sistemul financiar internaţional. Lesne de înţeles că SUA şi UE nu intenţionează să permită aşa ceva.
Este demn de menţionat faptul că ţările BRIC au făcut apel la instituirea unui sistem transparent de alegere a directorilor şi şefilor de departamente din instituţiile financiare internaţionale, bazat pe meritele candidaţilor. Pe lângă faptul că acesta este argumentul clasic al celor care nu au forţa de a-şi impune interesele, este mai mult decât uşor ironic faptul că ţări precum Rusia, China, Brazilia sau India cer transparenţă şi sisteme bazate pe merit.
De asemenea, ţările BRIC ÅŸi-au exprimat angajamentul faţă de “o diplomaÅ£ie multilaterală” în cadrul NaÅ£iunilor Unite ÅŸi au reiterat importanÅ£a Braziliei ÅŸi Indiei în afacerile internaÅ£ionale. Dând la o parte limbajul diplomatic, angajamentul ÅŸi reiterarea sunt, pur ÅŸi simplu, modul în care Rusia ÅŸi China se plâng că tutorii nu le iau în seamă interesele, iar Brazilia ÅŸi India se plâng că sunt de-a dreptul irelevante la NaÅ£iunile Unite. ÃŽn concluzie, putem spune că asistăm nu la o revoluÅ£ie în ordinea internaÅ£ională, ci la o tragere de mânecă a tutorilor de către moÅŸtenitorii care abia aÅŸteaptă să pună mâna pe sistem pentru a trece la rezolvarea rivalităţilor bilaterale.
Sfada cavalerilor
Pentru că cei patru cavaleri nu sunt nici pe departe patru muşchetari, alături la bine şi la rău. Dintre cei patru, Rusia este veriga slabă, care are cele mai multe şanse să cedeze prima. O federaţie alcătuită din grupuri care doresc să scape de sub papucul Guvernului de la Moscova, cu cea mai mică populaţie din grupul BRIC, cu o rată a natalităţii foarte scăzută (- 700.000 de oameni pe an, în 2007), cu o rată uluitoare a alcoolismului în rândul copiilor şi femeilor (vârsta la care copiii încep să bea a coborât la 13 ani), Rusia nu are, practic, un viitor. Faptul că federaţia este guvernată de o combinaţie totalitară şi extrem de coruptă de oligarhi şi KGB-işti, deghizată stângaci într-o democraţie, nu ajută deloc.
India şi China sunt principali candidaţi pentru conducerea grupului, lucru care contribuie la rivalitatea bine cunoscută dintre cele două ţări. Este foarte probabil ca India şi China să nu poată să evite o reglare a conturilor, în viitorul nu foarte îndepărtat, pentru a decide chestiunea supremaţiei sau a supravieţuirii, după cum va fi cazul. Tot ceea ce putem spera este ca acest lucru să se petreacă pe cale economică şi nu militară, deşi lupta pentru asigurarea intereselor comerciale are toate şansele să ia forma războaielor periferice. Iar relaţiile dintre Brazilia şi China nu sunt cu mult mai bune, mai ales având în vedere recenta dispută pe tema preţului oţelului brazilian, care a ajuns mai ieftin decât cel chinezesc.
Pe măsură ce prosperitatea economică şi influenţa internaţională cresc, Brazilia, Rusia, India şi China se vor vedea nevoite să îşi confrunte problemele interne. Toate aceste ţări au pături largi de cetăţeni care nu iau parte la deciziile politice şi pe care prosperitatea economică nu îi ajută semnificativ. Este inevitabil ca resentimentele acestor pături să nu răbufnească la un moment dat şi singurele opţiuni ale celor patru cavaleri sunt iniţierea reformelor interne, alunecarea spre un totalitarism care încetineşte dezvoltarea încercând să o controleze (cazul Rusiei) sau exploziile sociale mai mult sau mai puţin controlate.
Trăim vremuri interesante.