Citesc cartea “ClienÅ£ii lu’ Tanti Varvara”, de Stelian Tănase, ÅŸi am dat peste o caracterizare excelentă a puÅ£inilor membrii ai miÅŸcărilor comuniste de la sfârÅŸitul deceniului 1910, începutul deceniului 1920, făcută de Bellu Zilber:

PuÅ£inii care veneau spre noi erau mânaÅ£i de cele mai variate motive, de la simpla curiozitate [în privinÅ£a] unei organizaÅ£ii misterioase, glorificată de partizani ÅŸi blestemată de duÅŸmani, până la intelectuali convinÅŸi că acolo sunt adunaÅ£i reprezentanÅ£ii pe pământ ai unui viitor fericit, dovedit “more geometrico”, trecând prin mulÅ£imea de celor nemulÅ£umiÅ£i în uzină, în sat, în familie, în mahala. Unguri ÅŸi bulgari care doreau despărÅ£irea de România, muncitori, care se vedeau stăpâni pe uzine, evrei îngroziÅ£i de anti-semitism, ÅŸomeri fără profesiune definită sau profesioniÅŸti mediocrii, politicieni nerealizaÅ£i ÅŸi nerealizabili în alte partide politice, casnice urâte sau bovarice, copii sătui de ÅŸcoală; din această lume se recrutau, înainte de război, activiÅŸtii de partid. Fiecare se simÅ£ea nedreptăţit într-un fel sau altul, frustrat de bunurile visate. AtraÅŸi de misterul unei lumi închise în conÅŸtiinÅ£a lor, intrau într-o viaţă nouă, nu într-un partid politic. [...] Deveneau importanÅ£i în faÅ£a propriilor lor conÅŸtiinÅ£e, începeau să capete un statut eroic. IeÅŸeau din pielea unor dezmoÅŸteniÅ£i ai soartei ca să intre în cea a unui personaj important, deÅ£inător de secrete.

Fatală atracţie a puterii, misterului şi relevanţei personale între cei cărora le lipsesc toate trei.