Civilizaţia, barbarii şi dezastrul previzibil
Karl Marx a spus la un moment dat că Hegel considera că istoria se repetă, dar că ar fi trebuit să adauge că istoria se repetă întâi ca tragedie şi apoi ca farsă. Acest citat mi-a venit în minte atunci când mi-am aruncat ochii peste ştirile din Afganistan. Evident, este deja passé să vorbeşti despre Afganistan. La aproape 9 ani de la începutul acţiunii de distrugere a teroriştilor, teroriştii o duc din ce în ce mai bine, iar campania din Afganistan s-a transformat monstruos în "teatrul de operaţiuni Af-Pak". Cu alte cuvinte, jocul de-a bomb-ascunselea cu Talibanii s-a revărsat de-a binelea peste graniţă, în Pakistan. În mod sigur victoria e pe-aproape.
Democraţia înfloreşte deja în Afganistan, având în vedere că Hamid Karzai, Preşedintele Kabulului, a reuşit să fure alegerile într-un mod destul de bătător la ochi. Pentru că presa şi rivalii săi au făcut destul scandal, S.U.A. a decis că este cazul ca alegerile să fie repetate pentru că ar fi groaznic dacă cetăţenii Afganistanului şi-ar pierde încrederea în regimul corupt care îi conduce. Din păcate pentru S.U.A., cetăţenii respectivi s-au prins deja cam care este treaba cu democraţia locală şi au absentat masiv de la alegerile prezidenţiale, motiv pentru care frauda a devenit mult prea evidentă.
Spre norocul lui Karzai, rivalul său principal, Abdullah Abdullah, a decis să se retragă din cursă aşa că nu a mai fost nevoie de o a doua rundă de fraudare. Karzai nu prea are cum să piardă postul de preşedinte atâta vreme cât rămâne cel mai loial angajat al S.U.A. în regiune (până la proba contrarie), deşi poate împărtăşi oricând soarta fraţilor Diệm şi Nhu Ngô Đình. Presa americană tinde să fie de partea lui, deoarece alegerea unui preşedinte opus S.U.A. ar fi un adevărat dezastru.
Pierderea unui număr de soldaţi în ultimele săptămâni forţează armata S.U.A. victrix să adopte o nouă strategie prin care trupele sale vor fi retrase din forturile mici sau mari răspândite pe teritoriul Afganistanului pentru a se fortifica în oraşe. Practic, asta înseamnă că Pentagonul şi Casa Albă au decis să abandoneze iniţiativa şi să aştepte. Talibanii şi aliaţii lor vor fi liberi să se mişte în teritoriu şi vor controla zona rurală a Afganistanului, adică zona care contează într-o ţară în care puterea reală este în mâinile căpeteniilor înarmate, iar guvernul central nu înseamnă mare lucru.
Imperiul Roman s-a întins în nord şi în sud până la limitele civilizaţiei, adică până acolo unde stilul de trai bazat pe oraşe şi comunităţi agrare se termina şi începea zona triburilor nestatornice care nu aveau oraşe care să poată fi cucerite, câmpuri care să poată fi arse/jefuite sau o populaţie statornică şi controlabilă. Odată lăsată în urmă perioada nomadă, romanii nu s-au mai putut întoarce la ea şi nu au reuşit niciodată să controleze cu adevărat zonele în care trăiau nomazi. În ziua de astăzi, tragedia romanilor se transformă în farsa americană. Cu excepţia cazului în care armata S.U.A. îşi schimbă radical strategia, finalul dezastruos devine deja previzibil.
Stiluri de viaţă fundamental incompatibile se confruntă iarăşi la marginea civilizaţiei şi nu este decât o chestiune de timp până când "orăşenii" vor ceda şi se vor duce acasă. Se pare că lecţia din Vietnam nu a fost învăţată şi armata S.U.A. continuă să aplice soluţiile pe care le înţeleg generalii ei, nu cele care ar funcţiona la faţa locului.