Cartea lui Vasile Ernu, “Ultimii eretici ai imperiului”, începe să facă deja valuri pe Internet, lucru foarte bun deoarece o consider deja ca fiind una dintre cele mai interesante cărÅ£i pe care le-am citit în ultimul timp.

M-am gândit mult la Capitolul XIII, în care Ernu explică diferenţa fundamentală dintre capitalism şi comunism şi de ce capitalismul este mai periculos decât comunismul dintr-un anumit punct de vedere.

The Good Book

Mai întâi, când vorbim despre proiectul comunist, trebuie să pornim de la ideea că scopul lui este să subordoneze economicul politicului. Într-un astfel de sistem, politicul este suveran, şi nicidecum economicul. În al doilea rând, susţine el, trebuie ştiut că sistemul politic are ca mediu limba, în timp ce  sistemul economic are ca mediu banii. Prin urmare, politicul se bazează pe cuvinte, fraze, decrete, argumente, programe, adică pe limbaj, pe când economicul se bazează pe cifre, pe bani. Ce a fost Revoluţia din Octombrie ? se întreabă amicul nostru. Din această perspectivă a fost un fel de linguistic turn unde a avut loc transferul societăţii din mediul banilor în mediul limbajului. Din acest fapt decurg toate consecinţele.

Citind aceste rânduri mi-am dat seama că tipul de comunitate pe care l-am gândit eu este, practic, o încercare similară de a scoate anumite activităţi din domeniul economic (definit ca “pentru profit”) ÅŸi trecerea lor într-un domeniu definit politic ca fiind “de interes public”.

În comunism, totul e conceput pe decrete, postulate şi directive. În lumea capitalistă, limba îşi pierde din putere, evident, nu dispare, ci doar capătă o altă semnificaţie şi funcţie. Ea devine un instrument financiar, capătă o funcţie economică. Cum nu comunică cu cetăţenii săi prin cuvinte, ci prin intermediul banilor, regimul capitalist este în esenţă surd şi mut. Facturile, cardurile, împrumuturile, asigurările şi, mai ales, impozitele, reprezintă forme prin care un astfel de stat interacţionează cu cetăţenii lui. Limba este de prisos, ea are un caracter pur estetic, funcţional şi comercial şi nimic mai mult.

[...]

Aici ar trebui spus un lucru foarte important, pe care astăzi nimeni nu mai vrea să îl recunoască. Singurul stat în care critica funcţionează eficient, şi cu adevărat, idee pe care o susţine şi Estetul, este statul de tip comunist. Eu susţin că şi statul religios, căci ambele sunt construite pe limbă. Ereziile sunt posibile numai acolo unde este stabilit deja un crez canonic. Un stat construit pe discurs, pe limbă poate fi deconstruit şi criticat cu aceeaşi unealtă. Limba este mediul prin care se instituie şi se dizolvă puterea statului de acest tip.

[...]

Cum procedăm în noul regim în care trăim? Cum îl criticăm? Cum îl schimbăm? Este absurd să crezi că, dacă vei produce texte critice, vei produce şi un efect destabilizator. Ele aveau efect în comunism, pe când acum, după cum am mai spus, sistemul îţi transformă textele în marfă. Nicio critică, niciun protest nu mai au efectul dorit, ci doar un rol comercial.

Astfel, Ernu desluşeşte taina irelevanţei intelectualilor în noul sistem. Din oamenii care mânuiau cuvintele care creau realitatea statului comunist, intelectualii au ajuns să îşi vândă ideile la tarabă unui public din ce în ce mai restrâns. Trăim în capitalism-democraţie, un sistem în care puterea financiar-economică de la un anume nivel în sus a reuşit să se izoleze de puterea politică. Politica a devenit un fel de activitate ilicită. Aşa cum pe vremea comunismului, profesorii erau consideraţi ca neproductivi, iar capitaliştii incipienţi nişte bişniţari, în epoca curentă, statul este Marele Neproducător, degrabă vărsătoru de taxe luate de la capitalişti oneşti.

Dar problema criticii sistemului în capitalism este una extrem de importantă. Un sistem surd şi mut, care nu ascultă decât de mersul banilor nu poate fi criticat decât în acest punct: consum, taxe, program de lucru, muncă. E cazul să ne transformăm din nou şi să devenim cetăţeni, nu resurse umane.