Ceea ce părea o nouă idee în cadrul politicii externe a SUA, adică recunoaşterea dreptului Iranului de a dezvolta un program civil de producere a energiei nucleare, începe să capete din ce în ce mai tare forma unei direcţii complet noi şi nemaivăzute. Practic, administraţia de la Casa Albă pare să fi decis să rezolve conflictul etern din Orientul Mijlociu prin forţarea Israelului (şi, foarte probabil, a palestinienilor) să ajungă la un compromis care să ducă la un acord de pace.
Spre deosebire de predecesorii săi, care au dat Israelului mână liberă în conflictul cu palestinienii şi au folosit puterea SUA pentru a proteja Israelul de represalii în cadrul Naţiunilor Unite, Preşedintele Obama pare decis să treacă la o politică de rapprochement cu unele state musulmane (Iranul), folosind rezolvarea conflictului Israel-palestinieni ca pârghie pentru schimbarea imaginii SUA în rândul comunităţii musulmane. În acelaşi timp, procesul de pace va duce şi la normalizarea relaţiilor Israelului cu vecinii săi din regiunea Orientului Mijlociu.
Faptul că Preşedintele Obama a abordat această problemă de politică externă în primele luni ale mandatului său dă de înţeles că administraţia SUA nu se aşteaptă ca cele două părţi să cadă de acord prea curând. În cazul în care această nouă direcţie a politicii externe SUA este reală şi nu doar o simplă încercare de a distrage atenţia de la problemele interne ale ţării, atunci este foarte probabil ca Obama să încerce să rezolve conflictul Israel-palestinieni înainte de următoarele alegeri pentru a se folosi de acest succes şi de creşterea popularităţii sale în timpul campaniei electorale.
Până în momentul de faţă, Preşedintele Obama a acţionat deschis în două direcţii. Prima direcţie a constat în exprimarea sprijinului său pentru poziţia statelor arabe în discursul de la Cairo, iar cea de-a doua direcţie a constat într-una dintre cele mai interesante mişcări de pe scena politică americană din ultimii ani: refuzul administraţiei SUA de a recunoaşte existenţa unor înţelegeri verbale încheiate de către Israel şi preşedinţi ai SUA cu privire la extinderea coloniilor israeliene din jurul Ierusalimului şi de pe Malul de Vest.
Unul dintre lucrurile pe care Preşedintele Obama le-a cerut Primului Ministru Binyamin Netanyahu a fost încetarea completă a extinderii respectivelor colonii, lucru pe care Netanyahu l-a refuzat. Mai mult, Netanyahu pare să fi încercat să forţeze mâna preşedintelui SUA, ridicând subiectul înţelegerilor în public şi contând pe faptul că Obama va evita repudierea oficială a politicilor faţă de Israel construite de predecesorii săi. Însă, de data asta, cacealmaua nu a ţinut.
ÃŽn cursul unui interviu acordat ABC, Secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat că nu există nici o “înregistrare” oficială a respectivelor înÅ£elegeri. Cu alte cuvinte, Casa Albă a decis că va ignora respectivele înÅ£elegeri, fie că înregistrările oficiale există, fie că nu. ImportanÅ£a înÅ£elegerilor sta în faptul că ele permiteau Israelului ÅŸi SUA să se prefacă în public că anexările de teritorii palestiniene au încetat, deÅŸi nu a fost nici un moment cazul.
Clinton a declarat, în cadrul aceluiaÅŸi interviu, că Israelul ÅŸi palestinienii trebuie să respecte prevederile aprobate de comun acord ale vestitei “Road Map”, care obligă ambele părÅ£i la anumite concesii, precum ÅŸi la o modificare a atitudinilor ÅŸi politicilor bilaterale. Evident, Israelul are cel mai mult de pierdut într-o asemenea situaÅ£ie, având în vedere că este greu de crezut că vreun guvern israelian ar fi acceptat să semneze respectivul document dacă ar fi trebuit să îl ÅŸi respecte.
Din nefericire, guvernul israelian nu doreÅŸte să facă pace cu palestinienii în termenii “Road Map”, după cum nici palestinienii nu sunt foarte entuziaÅŸti în această privinţă. Punerea în practică a acordului ar duce la crearea unui stat palestinian în condiÅ£ii care nu pot duce decât la instabilitate pe termen lung. Noul stat va avea o populaÅ£ie cu o medie de vârstă scazută, adică o masă de tineri fără locuri de muncă, fără educaÅ£ie, fără pregătirea necesară pentru obÅ£inerea unui loc de muncă în cazul în care s-ar ivi ÅŸi trăind în sărăcie, de pe urma donaÅ£iilor comunităţii internaÅ£ionale. Radicalismul anti-israelian, alimentat ÅŸi de 60 de ani de resentimente, va fi inevitabil pentru o lungă perioadă de timp.
De partea cealaltă, pacea ar pune Israelul faţă în faţă cu o serie de conflicte sociale amânate prea mult timp. Coloniile care acum au devenit mărul discordiei între Israel şi SUA sunt locul unde guvern după guvern a ademenit emigranţii mai puţin civilizaţi din fosta Uniune Sovietică şi grupurile ultra-ortodoxe locale. Dacă aceste colonii sunt desfiinţate, respectivele grupuri se vor întoarce în masă în marile oraşe, unde fricţiunile puternice cu populaţia europenizată/americanizată şi seculară vor deveni inevitabile.
Trecând peste considerentele de moment, pacea va forţa ambele tabere să treacă prin schimbări profunde, care vor dura decenii. Rămâne de văzut dacă rezultatele vor fi bune sau nu.
