Scott doesn't look Brown
La doar trei săptămâni de la Anul Nou, cetăţenii statului Massachusetts i-au făcut Preşedintelui Obama un cadou de serviciu şi au ales un Republican ca al doilea senator al statului pentru a ocupa locul rămas gol la moartea lui Ted Kennedy, ultimul dintre fraţii Kennedy. Deşi deosebit de banal numitul Scott Brown este un junior în Senatul S.U.A., adică o persoană de mult prea mică importanţă, alegerea lui este motivul pentru care Obama a decis să încerce să reformeze sectorul bancar. Dacă vi se pare că între cele două subiecte nu există vreo legătură, citiţi în continuare.
Preşedinţii Statelor Unite ale Americii, şi nu numai, funcţionează pe bază de „issues”. Fiecare preşedinte îşi găseşte câte un „issue”, o problemă care pare arzătoare, şi se apucă să trudească pentru a-l rezolva. În primul rând poporul trebuie să vadă că preşedintele este un tip harnic şi că nu stă degeaba şi joacă golf toată ziua pe banii contribuabililor. Având în vedere că Dwight Eisenhower a fost un preşedinte extrem de popular în ciuda faptului că juca golf toată ziua, aş zice că preşedinţii ar putea s-o lase mai moale cu „issues”. În al doilea rând, este bine ca un preşedinte să îşi găsească singur „issues”, înainte să îi găsească poporul unul care să fie cu adevărat important pentru marile mase şi periculos pentru soarta politică a preşedintelui.
Însă Barack Obama a decis ca primul „issue” al primului său mandat, adică acel „issue” care urma să îi asigure realegerea, trebuie să fie reforma sistemului de sănătate. Este interesant de remarcat faptul că Obama a preferat să schimbe complet strategia predecesorului său şi să lase deoparte „issues” care ţin de politica externă deşi are două campanii militare pe masa de lucru, plus o potenţială campanie împotriva Iranului. Dar Obama a vrut să facă o impresie diferită, să arate că este un alt tip de preşedinte decât Bush the Younger, aşa că a lăsat-o mai moale cu discursurile despre ameninţarea terorismului şi a lansat un „issue” care ar fi trebuit să dea bine în faţa electoratului democrat.
Obama, Reid şi Pelosi
Rezultatul a fost un întreg circ care durează de luni de zile în Senatul S.U.A. pe marginea unui proiect de lege imens, pe care se pare că nu l-a citit multă lume de la un capăt la altul. Bătălia parlamentară condusă de trioul Obama (Casa Albă), Harry Reid (Senat) şi Nancy Pelosi (House of Representatives) s-a dovedit a fi un eveniment dramatic de amploare, demn de pus în scenă. Publicul a fost ţinut cu sufletul la gură de valul de trădări, scheme parlamentare, rezistenţe eroice pe baricade, negocieri, certuri, suspans şi eroi. Majoritatea parlamentară pe care Democraţii o câştigaseră în 2008 a sfârşit prin a fi la fel de înşelătoare şi iluzorie ca şi cea din primul mandat al lui F.D. Roosevelt şi singurul mandat al lui L.B. Johnson, lucru care arată că istoria se repetă şi că sistemul funcţionează.
Alegerea avocatului cu specializare pe imobiliare Scott Brown ca senator de Massachusetts, primul Republican care câştigă alegeri senatoriale în The Bay State din 1972 încoace, a pus capăt super-majorităţii democrate şi a circului provocat de încercarea lui Obama de a face Senatul să voteze o lege pe care părea să o vrea nimeni şi care sfârşise prin a deveni un fel de „de toate pentru toţi” în încercarea de a împăca varza contribuabililor cu cele două capre ale firmelor de asigurări şi producătorilor de medicamente.
Dar, odată cu moartea reformei sănătăţii, Obama s-a trezit cu mâna goală şi fără un „issue” cu care să dea impresia că munceşte. Politica externă continuă să nu îi fie de nici un ajutor. Campaniile din Irak şi Af-Pak nu au produs nici un fel de veşti bune, iar încercarea lui Obama de a se amesteca în conflictul dintre Israel şi Palestinieni pare să fi intrat pe linie moartă, un alt eşec vizibil pe tabela de scor. Aşa că Obama nu prea a avut de ales şi a scos din pălărie un nou „issue” care ţine de politica internă.
Săptămâna trecută, Obama a anunţat că intenţionează să reformeze sitemul bancar. Vestea că preşedintele care a făcut tot ce putea face pentru a salva băncile de pe Wall Street, are de gând să le reformeze pentru a pune capăt afacerilor nesăbuit de riscante a provocat ceva confuzie pe Wall Street. Sau cel puţin aşa zice New York Times. Parlamentarii democraţi au preferat să tacă din gură până când le spune partidul ce poziţie urmează să ia cu privire la acest „issue”.
Primiţi cu reforma?
Practic, Obama intenţionează să instituie nişte limite cu privire la dimensiunile şi activităţile băncilor, însă s-a limitat în declaraţiile sale la a schiţa un plan general. Se pare că detaliile vor fi decise în negocierile dintre Democraţi şi Republicani din Congres. Cu alte cuvinte, Obama se pregăteşte pentru partea a doua a mega-producţiei „Reforma eşuată”, deoarece Congresul o să facă din reforma sistemului bancar cam ce a făcut din reforma sistemului de sănătate.
Încercând să facă apel la sentimentele populiste, Obama a declarat că este gata să se lupte cu armata de lobbyists care s-au repezit asupra Congresului la auzul zgomotului reformei, însă nu cred că va fi cazul. Partidul Democrat are o relaţie de lungă durată cu şefii instituţiilor financiare de pe Wall Street şi ar fi de mirare ca Obama să fi decis să reformeze sistemul bancar fără să se consulte în prealabil cu oamenii care l-au ajutat să devină preşedinte şi pe care contează să îl mai ajute o dată.
Drept pentru care noul plan de reformă nu are decât două căi în faţă. Fie îşi va da obştescul sfârşit în Congres, fie va trece sub forma unei legi pe care orice bancă să o poată evita cu ajutorul avocaţilor săi. Singurul scop al reformei este ca Obama să dea impresia că munceşte şi, eventual, să aibă cu ce lua ochii electoratului în următoarea campanie.
