Pas cu pas, încetul cu încetul, Noua Europă intră pe uşa din dos, ca să nu deranjeze cumva cetăţenii care îşi beau cafeaua în pridvor şi discută despre criza din Grecia, despre criza internaţională sau despre crizele lor locale. Şi primul lucru pe care îl face este să schimbe nişte chestii pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, înainte ca cetăţenii să îşi dea seama ce se petrece.
Noua Europă este ceea ce o mare parte dintre europeni refuză să primească pe uşa din faţă: o structură legislativă şi executivă care a pornit la drum protejată de o birocraţie. Până mai ieri, Europa însemna continentul pe care ne găsim (unii dintre noi) şi ale cărui ţări încercau să îşi coordoneze anumite politici. Cel puţin la nivel declaratoriu. Acum avem de-a face cu Noua Europă, o structură plină de oameni ambiţioşi (şi nu tocmai uniţi) care, în curând, vor avea la dispoziţie şi banii pentru a face tot ce le trece prin cap.
Chiar dacă diverse ţări au respins Constituţia Europeană şi Tratatul de la Lisabona, criza economică le-a oferit acelor oameni ambiţioşi pretextul potrivit pentru a transforma Noua Europă în ceva concret, fără a mai trece prin faza de aprobare de către cetăţeni.
Pe de-o parte înţeleg şi sunt de acord cu ideea că o uniune monetară nu poate rezista fără o uniune economică mai largă, o coordonare a politicilor economice la nivel continental. Evident, o uniune economică atrage după ea o uniune politică. Apoi o uniune de politică externă, una militară, una socială ş.a.m.d. Practic, fie facem treaba până la capăt, fie încheiem proiectul atunci când uniunea monetară este distrusă de forţele care exercită presiune asupra ei.
Însă ceea ce se întâmplă în aceste momente reprezintă un precedent pe care îl vom regreta amarnic. În aceste zile se decide soarta Europei şi forma pe care o va avea Noua Europă, structura care ne va conduce în viitor. Nu suntem puşi la curent cu discuţiile care au loc între aleşii din diferite ţări. Nu ştim ce se întâmplă în spatele uşilor închise. Nu ştim exact cine ia deciziile, cum şi de ce. Nu ni se cere părerea asupra soluţiilor care urmează să fie implementate.
Mai mult decât atât, Noua Europă ne este băgată pe gât cu ocazia unei crize de către oameni care contează pe faptul că o să tăcem din gură şi o să o înghiţim şi pe asta. Ceea ce se pare că o să se şi întâmple. Strategia folosită şi răspunsul cetăţenilor la această strategie spune o mulţime de lucruri atât despre cei de la putere, cât şi despre cetăţeni. Dar, evident, nu are rost să ne aşteptăm la altceva. Oamenii care construiesc Noua Europă sunt tot cei vechi, cei care ne-au condus şi până acum. Iar cetăţenii Noii Europe sunt tot cei vechi, cei care s-au spus şi până acum.
Şi pentru a încheia pe o notă cu nimic mai încurajatoare decât ce am avut de zis până acum, vă ofer ca exemplu chiar prima decizie luată în cadrul Noii Europe: constituirea unui fond comun pentru sprijinirea statelor care au probleme financiare. Primul stat pe listă este, aşa cum ştim, Grecia. Problema Greciei este că s-a împrumutat prea mult şi că acum are nevoie de un ajutor de la Uniunea Europeană pentru că costul unor împrumuturi noi este prea mare şi ţara riscă să intre în incapacitate de plată. Ce înseamnă incapacitatea de plată? Înseamnă că ţara nu îşi mai poate plăti creditorii. Cine sunt creditorii? Băncile şi fondurile de investiţii care i-au împrumutat Greciei, cu bună ştiinţă, mai mulţi bani decât era cazul.
Adică taxele strânse de la cetăţenii Uniunii Europene vor fi folosiţi pentru ca o serie de bănci şi fonduri de investiţii, care acţionează în numele unei alte serii de investitori şi acţionari, să nu piardă cumva banii împrumutaţi unei ţări despre care ştiau că, în câţiva ani, nu va mai putea plăti. Ăsta este prezentul şi ăsta va fi şi viitorul. Atunci când auziţi că o ţară europeană a majorat nişte taxe, gândiţi-vă că a mai fost salvat un investitor, un fond mutual sau o bancă. Să trăiţi bine în Noua Europă.
