Pakistan – O serie de grupuri independente care trec drept stat
Cotidianul britanic The Guardian publică o scurtă analiză pe tema situaţiei din Pakistan, semnată de către Faisal Devji. Analiza conţine câteva fragmente interesante cu privire la mulţimea de grupuri independente cunoscută de către străini sub numele de statul Pakistan. O parte dintre aceste grupuri nu recunosc autoritatea de stat şi, în consecinţă, zone destul de mari din Pakistan nu se află sub control guvernamental.
Mai mult, după cum spune Devji, statul pakistanez însuşi este o entitate dubioasă:
Controlled by the army, the state has no independent existence. The army in its turn is a corporation that owns vast tracts of land, industries and commercial enterprises, of which the military forms only one part. In this respect it is the true descendant of its ancestor, the East India Company, whose mercenary soldiers were also rented out to powers across the region, as Pakistani forces are to Saudi Arabia or the US.
Necesităţile locale duc la soluţii instabile, iar armata care domină statul este forţată să îşi limiteze campaniile de recrutare la anumite teritorii:
Like Britain's Indian army, it is also not a national institution, being drawn mostly from a few districts in the Punjab and North-West Frontier Province.
Presupun că "statul" nu are poate risca să înarmeze şi antreneze unităţi recrutate în celelalte zone ale sale, mai ales în cele stăpânite de Pashtuni. Pe fondul acestei situaţii, diversele grupuri independente (sau nu) profită de lipsa de autoritate a guvernului central:
For their part, the Pakistani Taliban and other militant groups no longer speak the language of Islamic revolution or an Islamic state, as had been the case among religious parties for many decades. Instead they behave like private companies or even NGOs, claiming to provide good governance and ethical lifestyles in areas that have been taken over from the state and transformed into militant versions of the model communities and special economic zones that also proliferate in the subcontinent.
Cu toate acestea, mi se pare că autorul trage o concluzie greşită atunci când spune:
In Pakistan, however, this task has been made difficult due not to the extent of militant support and firepower, but because institutions of the state appear themselves to have become a set of non-governmental actors like their enemies. In this sense Pakistan is not a failed state so much as the perverse culmination of a more familiar process of privatisation that affects us all.
Pakistanul a fost de la începuturile sale în această situaţie deoarece este un stat cât se poate de artificial. O serie de linii au fost trasate pe o hartă şi unui mănunchi de grupuri, care nu aveau mare lucru în comun unele cu celelalte, i s-a spus: de acum încolo sunteţi un stat. Guvernul central nu a avut şi nu are la dispoziţie destulă energie sau mijloace care să învingă forţa centrifugă a grupurilor care continuă să se considere independente.