Privind spre est
Unul dintre zvonurile care şi-au făcut loc cu ceva mai multă insistenţă în atenţia comentatorilor în timpul campaniei electorale a fost cel conform căruia Mircea Geoană este un agent al serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă. Evident, suspiciunea că diverşi membrii ai PSD au relaţii necuvenite cu persoane al căror sediu se afla, pe vremuri, în Piaţa Dzerjinsky.
Ar trebui să menţionez că, acţionând cu flerul său obişnuit, Geoană a fost cel care a dat ocazia duşmanilor săi să se folosească de acest zvon deoarece a găsit de cuviinţă să facă o vizită la Moscova. Întrebat de presă dacă a fost la Moscova şi s-a întâlnit cu un consilier al Primului Ministru Vladimir Putin, Preşedintele Senatului României a răspuns că vizita sa a avut un caracter privat. Nu sunt sigur dacă a fost luat pe nepregătite sau nu, dar poate că ar fi fost o idee bună să se mai gândească înainte să dea un asemenea răspuns.
Peisaj în petrol
Pe de altă parte, presa rusă l-a „ajutat” pe Geoană speculând în editoriale că alegerea liderului PSD ar inaugura o epocă de relaţii mai bune între Federaţia Rusă şi România. În traducere liberă, România ar înceta să mai „sugă pixul licuriciului cel mare”. Sau poate că ar schimba licuriciul. În fine. Până la urmă zvonul nu a contat mult pentru că subiectele „externe” nu joacă un rol important în alegerile din România, dar a adus în discuţie nişte probleme interesante.
Poate că ar fi bine ca Traian Băsescu să lase un pic la o parte ideile sale rigide în privinţa politicii externe pentru a vedea dacă există ceva interesant în bazarul Mamei Rusia. Părerea mea este că Federaţia Rusă este un stat muribund, care se luptă să rămână relevant pe plan internaţional. Petrolul şi gazele naturale sunt singurele atuuri ale unei administraţii care nu are parte de multă bunăvoinţă din partea altor ţări. Motiv pentru care este cazul să vedem dacă bunăvoinţa României valorează ceva.
În primul rând, piaţa Federaţiei Ruse ar putea fi salvarea agriculturii româneşti, cu condiţia ca cineva să fie dispus să finanţeze producţia din România. În mod surprinzător pentru o ţară imensă, cu destul pământ la dispoziţie, agricultura Federaţiei Ruse nu reuşeşte să hrănească populaţia locală. O mare parte din mâncarea consumată în Rusia este importată şi, chiar şi aşa, o parte a populaţiei este subnutrită. Conform datelor oficiale, o şesime dintre tinerii chemaţi pentru serviciul militar sunt respinşi pentru că nu au greutatea minimă normală. Dacă piaţa Federaţiei Ruse oferă termeni mai buni pentru exporturile române decât piaţa Uniunii Europene, atunci ar fi bine să profităm de acest lucru.
În domeniul industriei, România poate juca rolul de procesator al resurselor naturale ale Federaţiei Ruse. Dacă pot fi negociate contracte în acest sens (care presupun că depind mai mult de oferirea şpăgii corecte), rămăşiţele industriei din Moldova pot fi revitalizate. Atâta vreme cât România poate să facă bani exportând pe piaţa rusă, fără a investi direct în Rusia, unde mâinile lungi ale oligarhilor şi ale statului fac ca investiţiile să fie foarte nesigure, aş zice că este o opţiune care merită analizată.
În domeniul energiei, România trebuie să încerce să devină independentă cât de rapid posibil şi să devină din consumator de petrol şi gaze naturale ruseşti, un re-exportator. Mai mult nu cred că se poate face deoarece instinctele de prădători ale companiilor energetice ruseşti sunt foarte dezvoltate. Acesta este domeniul strategic cu care actualii lideri ai Federaţiei Ruse, silovikii, speră să se menţină la putere şi să mituiască/ţină la respect ţările din fostul spaţiu sovietic.
Faţă în faţă cu o ţară în derivă şi în plin proces de auto-distrugere, răspunsul elitelor de la Moscova a fost să întoarcă spatele prezentului şi să se refugieze în trecut, într-un timp mitic dinainte de „Cădere”, şi să îşi dea viitorul pentru nişte scheme de creştere a profitului pe termen scurt. Aşa cum americanii se păcălesc pe ei însăşi că războiul din Vietnam ar fi putut fi câştigat dacă erau mai uniţi şi mai hotărâţi în faţa disensiunilor interne, la fel şi ruşii îşi spun că un lider cu o mână forte, un al doilea Andropov, ar fi salvat Uniunea Sovietică. If only it were that simple...