Cică ar fi murit Bin Laden
Din câte spune presa internaţională, Bin Laden ar fi sărbătorit finalul zilei de 1 mai şi începutul zilei de 2 mai cu o petrecere cu artificii la vila sa somptuoasă de lângă Islamabad. Printre invitaţi s-au aflat diverşi luptători pentru libertate şi trupe speciale, cu toţii bine dotaţi cu artificii. Trei elicoptere militare au oferit un spectacol acrobatic, unul dintre ele fiind chiar nevoit să aterizeze pe nepregătite într-un câmp. Către finalul petrecerii, Bin Laden a trecut în paradisul lui Allah, unde îl aşteaptă fie fecioare, fie stafide, în funcţie de interpretarea textului original.
Nu am nici o îndoială că ştirea morţii lui Bin Laden, în caz că se dovedeşte a fi adevărată, a fost primită cu nespusă uşurare şi încântare de către membrii Partidului Democrat din S.U.A. deoarece acum au o armă excelentă cu care să îşi zdrobească rivalii în campania electorală care se apropie. Obama se poate declara de pe acum Pakistanicus sau Terroristicus şi îşi poate organiza un triumf pe Pennsylvania Avenue. Ar fi interesant să îl vedem defilând într-un car de luptă, de care a fost agăţată cu o pungă conţinând rămăşiţele lui Bin Laden, şi strigând: „Sunt mai bun decât Bush, măi! Yeeeeeeah!”
Singura problemă este că, de fapt, Bin Laden a câştigat în felul său. Dacă Osama ar fi fost capturat sau omorât la scurt timp după evenimentele din 11 septembrie 2001, asta ar fi reprezentat un triumf pentru S.U.A. Acum, la 10 ani de la aceste evenimente, după ce au murit mii de soldaţi în Afganistan şi Irak, după ce au murit mult mai multe mii de civili în cele două ţări şi după ce au fost aruncate miliarde pe apa sâmbetei, nu prea mai este atât de important faptul că a murit un om a cărui valoare este mai mult simbolică.
Mai mult, moartea lui Bin Laden nu rezolvă nimic. S.U.A. şi aliaţii săi continuă să fie implicaţi într-o campanie lungă şi grea într-o zonă a globului care se duce naibii pe zi ce trece. Faptul că Bin Laden a fost omorât într-o vilă construită la comandă în 2005, aflată lângă o academie militară pakistaneză, la două ore cu maşina de Islamabad nu o să fie trecut cu vederea de către puterile internaţionale. India a reacţionat imediat, aşa cum era de aşteptat, subliniind faptul că Pakistanul joacă de partea teroriştilor. Cererile autorităţilor pakistaneze ca S.U.A. să limiteze operaţiunile trupelor speciale şi a aparatelor de vânătoare fără pilot vor fi interpretate ca o încercare de a proteja terorişti (lucru care poate fi foarte adevărat).
Pakistanul este acum veriga slabă. Guvernul său este discreditat în ochii S.U.A. & co., iar situaţia din ţară este deosebit de fragilă. Nu cred ca are rost să mai spun că este în interesul Talibanilor şi al grupărilor pakistaneze anti-S.U.A./anti-India ca ţara să intre în haos decât să intre pe mâna unei facţiuni pro-S.U.A., iar S.U.A. nu pare să îşi permită în momentul acesta să jongleze şi cu un Pakistan în război civil sau în curs de dezintegrare. În fine. Să vedem ce urmează.
And along came a solution
Acum ceva timp, când situaţia din Irak se înrăutăţea de la o lună la alta, ideea împărţirii ţării în câteva unităţi teritoriale începuse să fie vehiculată de un număr de analişti. Apoi a venit ideea redesenării graniţelor de la un capăt la altul al Orientului Mijlociu, pentru ca noile ţări să corespundă cu interesele diverşilor jucători şi, tangenţial, cu faptul că anumite minorităţi din regiune nu se simt bine în ţările în care se află. Şi, pentru că Preşedintele Obama a decis să se concentreze asupra campaniei din Afganistan, a venit rândul acestei ţări să devină obiectul strigătului de luptă „partition, partition!”.
Don't worry! I have a plan!
Cel care a lansat propunerea este un anume Robert Blackwill, fost ambasador S.U.A. în India, fost delegat pentru Irak al United States National Security Council, actualmente lobbist şi, în general, un om care învârte diverse lucruri pe culoarele administraţiei de la Casa Halbă. Deşi ideea partiţionării Afganistanului sună de la bun început ca nu foarte bună, Blackwill nu este un fraier de analist cu un blog în spate, ci un fost diplomat şi un tip surprinzător de viclean.
Ideea omului cu voinţa neagră a picat într-un moment foarte delicat. Preşedintele Obama pare să caute cu disperare un mod de a extrage trupele S.U.A. din campania în care le-a băgat predecesorul său, în timp ce generalii săi nu prea vor să plece, iar diverşi politicieni de-abia aşteaptă să îl declare pe Obama ca fiind un laş. Drept pentru care Blackwill şi-a introdus cu delicateţe copita în situaţie propunând un compromis care să satisfacă pe toată lumea. Oarecum.
Conform „Fall Gelb”... vreau să spun Planului Blackwill, trupele S.U.A. se vor retrage dintr-o anumită parte a Afganistanului şi vor rămâne într-o altă parte a Afganistanului. Având în vedere că majoritatea luptelor dintre soldaţii coaliţiei internaţionale şi Talibani se poartă în zona de sud-est a Afganistanului, în teritoriul Paştun şi că, în consecinţă, majoritatea soldaţilor coaliţiei care dau cotul, mor acolo, rezultă că e mai bine ca acea zonă să fie abandonată complet. Trupele coaliţiei urmează să se retragă în jumătatea de nord-vest a Afganistanului şi să antreneze minorităţile afgane (Uzbeki, Tadjiki, Hazari) să lupte împotriva Paştunilor/Talibanilor.
De la bun început se poate vedea că planul presupune instituirea unui război civil în Afganistan, un război în care musulmanii locali să se omoare între ei pentru cauza anti-terorismului mondial. Cred. Cu sprijinul coaliţiei, armata de strânsură a regimului de la Kabul ar începe să cureţe zona Paştună de terorişti, alcaizi, talibani şi, posibil, de cât mai mulţi paştuni. Pierderile nu ar mai fi importante deoarece e vorba de musulmani care se omoară unii pe alţii. Presa occidentală s-ar linişti şi Vestul ar începe să uite încet-încet că undeva se poartă un război (sau mai multe). Cam asta ar fi avantajele pe care Obama le-ar obţine de pe urma acestui plan.
Dezavantajele ar fi faptul că trupele S.U.A. vor rămâne în zonă pe termen nedefinit. „The Great Game” este încă în desfăşurare aşa că poziţia obţinută în Afganistan nu va fi cedată, mai ales dacă poate fi stabilită în teritoriu aliat. Dar, cum Obama a promis în repetate rânduri că va aduce trupele acasă, este posibil ca electoratul său să decidă să îl taxeze în alegeri. De asemenea, Obama va trebui să îşi asume responsabilitatea pentru abandonarea unei părţi din Afganistan în mâinile Talibanilor, încă neînvinşi după atâta timp. Pe de altă parte, armata va fi mulţumită, complexul militar-industrial va prospera şi treaba va merge şnur.
Va adopta Obama acest plan? Poate că da, poate că nu. Planul oferă o soluţie rapidă pentru a scăpa de pierderi în rândul soldaţilor coaliţiei, dar implică recunoaşterea oficială a anumitor realităţi locale nu foarte plăcute. Rămâne de văzut.
Exerciţiu de imaginaţie
Acum ceva timp m-am supus pe mine însumi unui mic exerciţiu de imaginaţie. Mi-am imaginat, pe cât posibil, că sunt un ţăran afgan, născut şi crescut în ţara pustietăţii şi munţilor, cimitir al imperiilor. Am încercat să îmi imaginez cutumele şi obiceiurile unui asemenea loc. Şi, pornind de la aceste lucruri, am încercat să privesc relaţiile dintre afgani şi soldaţii europeni şi americani desfăşuraţi pe teatrul de operaţiuni Af-Pak.
La un moment dat mi-am dat seama că, dincolo de invidia generată de diferenţa de nivel de trai, o parte dintre afgani ne privesc ca pe nişte extratereştrii. Cred că un om obişnuit din Afganistan nu poate să înţeleagă ideea de respectare a drepturilor femeilor şi homosexualilor şi cred că nu înţelege nici de ce noi sprijinim asemenea idei. (Ca să fiu corect, ar trebui să menţionez şi că ideea de drepturi are un înţeles diferit într-un tărâm în care, dacă vrei drepturi, trebuie să fii bine înarmat şi să ai destui prieteni înarmaţi.) Singurele explicaţii care ar putea da sens unor idei atât de străine şi de stranii pentru afganul de rând este că europenii şi americanii sunt fie nebuni, fie perverşi, fie că încearcă să îi tragă pe sfoară în stil mare.
Nu cred că ar trebui să ne mirăm că diverşi musulmani caută să se refugieze în rândurile grupărilor radicale. Sistemul de valori şi cultura pe care le exportă S.U.A. şi, într-o mai mică măsură, Europa de Vest sunt mult prea străine pentru aceşti oameni. Idei pe care noi le-am adoptat în câteva generaţii le sunt băgate pe gât gata ambalate unor popoare care nu au de a face cu ele. Ajustările pe care le presupun aceste idei sunt prea bruşte şi prea puternice. E mai simplu să pui mâna pe arme pentru a-ţi apăra sănătatea mintală.
Trupele S.U.A. se retrag din Afganistan. Sort of.
James T. Conway, Comandantul Corpului Puşcaşilor Marini ai S.U.A., a declarat că trupele S.U.A. vor rămâne în Afganistan mulţi ani de acum înainte deoarece situaţia din ţară nu este destul de stabilă pentru ca forţele internaţionale să îşi permită să plece. La 8 ani de la invazia Afganistanului, S.U.A. a reuşit să o dea în bară complet pe două planuri: talibanii şi localnicii.
Copyright Finbarr O'Reilly/Reuters
În ciuda unei campanii prelungite, talibanii sunt încă departe de a fi înfrânţi, iar o parte dintre liderii locali din Afganistan luptă de partea lor. Ca să nu mai vorbesc de ajutorul pe care îl primesc din partea Pakistanului. Într-o ţară care nu a avut vreodată un sistem politic sau un sistem economic centralizat, adică într-o ţară care nu este ţară decât pe hârtie, talibanii se pot mişca în voie, pot găsi aliaţi, pot face rost de surse de finanţare, pot transporta arme şi mâncare, pot întreţine reţele de comunicaţii şi pot recruta luptători. Şi pot face toate aceste lucruri cu ajutorul localnicilor. Trupele S.U.A., în schimb, forţate să stea în bazele lor, sunt şi vor rămâne „strangers in a strange land”.
În ciuda cursurilor de pregătire frecvente şi a unei sume semnificative de bani cheltuite de către S.U.A., forţele locale sunt un dezastru de proporţii epice. Voluntarii îşi vând armele şi uniformele, se droghează, refuză să asculte de superiori sau dezertează. Din câte se pare, instructorii trimişi de către coaliţia internaţională au acceptat toată pleava Afganistanului la respectivele cursuri de pregătire. În consecinţă, armata şi poliţia afgană sunt pur şi simplu două mecanisme prin care localnicii mulg Vestul de bani şi zic mersi că străinii sunt aşa de proşti încât să îi angajeze, să le dea de mâncare şi să îi plătească. În aceeaşi ţară care nu e ţară, trupele locale nu văd nici un motiv pentru care ar asculta de guvernul central aşa că o parte dintre ele acţionează pe cont propriu, iar altă parte, foarte probabil, că luptă alături de talibani. Se ştie deja că fiecare serie de voluntari e plină de spioni şi informatori ai talibanilor.
Surprinzător este faptul că coaliţia internaţională, sub conducerea S.U.A., a reuşit să dea dovadă de o incompetenţă care mă face să mă întreb dacă nu e cumva deliberată. De ce ar fi deliberată? Asta veţi citi într-un articol viitor.
Am un sentiment de déjà vu
Bomba a explodat cu un sunet asurzitor. Site-ul Wikileaks a primit un teanc de documente şi rapoarte din partea unei (unor?) surse din Armata S.U.A. care oferă civililor de rând posibilitatea de a arunca o privire în culisele războiului din Afganistan. Şi nimănui nu-i place ce se vede în culisele pline până la refuz de mizeria unei campanii haotice care s-a întins pe nouă ani de zile. Merită remarcat faptul că o anumită parte a Armatei S.U.A. este îndeajuns de dezgustată de conducerea civilă pentru ca să dea unui site ca Wikileaks o cantitate impresionantă de documente (zeci de mii).
Faptul că Armata S.U.A. a omorât mai mulţi civili în Afganistan decât este dispusă să recunoască reprezintă doar lucioasa bomboană care tronează în vârful colivei. Până la urmă localnicii sunt „collateral damage”, cu ţara lor cu tot. Iar corespondenţa dintre forturile construite de armata S.U.A. departe de oraşe şi comandamentele lor este doar glazura. E neplăcut să citeşti rapoarte care arată cum talibanii sau alţi actori locali strângeau laţurile în jurul grupurilor mici de soldaţi americani, izolaţi în forturile lor.
Dar blatul tortului, care pute de la o poştă, este dovada negru pe alb că mai toată lumea implicată în campania din Afganistan ştia că serviciile secrete din Pakistan i-au susţinut pe talibani de la bun început şi că nu au încetat niciodată să lucreze mână în mână cu ei. Şi e destul de probabil ca sprijinul să nu se limiteze la serviciile secrete. Membrii ai comunităţii de afaceri, elemente ale armatei, politicieni, este foarte posibil că toţi aceşti actori să fie implicaţi în legătura dintre pakistanezi şi talibani, care datează de la finalul războiului împotriva U.R.S.S..
De ce joacă Pakistanul la două capete? Pakistanul este o ţară săracă, prinsă între o serie de vecini mai mari şi mai puternici (India, China, Iran) dintre care unul (India) îi este duşman pe faţă. Astfel, Pakistanul, care are o graniţă respectabilă cu India, nu îşi poate permite să nu aibă spatele asigurat. Un Afganistan pacificat şi controlat de către S.U.A. poate fi primul pas către o colaborare militară Indiano-Afgană care să ducă la prinderea Pakistanului într-un cleşte. Afganistanul este „curtea din spate” a Pakistanului, care se va strădui din răsputeri să o ţină sub control.
În al doilea rând, campania din Afganistan (mai nou din Af-Pak) este profitabilă pentru pakistanezi, care au primit peste 1 miliard USD pe an din partea Washingtonului. Pentru regimurile deosebit de corupte din Kabul şi Islamabad, războiul este o oportunitate rară. În timp ce majoritatea afganilor trăiesc în sărăcie, Preşedintele Karzai, rudele lui şi diverşi alţi potentaţi şi-au cumpărat vile de milioane de dolari în Dubai, unde se vor refugia când talibanii vor ajunge la porţile Kabulului, lucru care pare din ce în ce mai probabil.