Nu mă duc la vot
Ca să fim înţeleşi de pe acum: eu nu mă duc la vot week-end-ul ăsta. Mai mult de atât, sfătuiesc orice cititor să nu se ducă la vot. Înainte să apuce pe cineva avântul datoriei patriotice şi să îmi explice că trebuie să mă duc să îmi fac datoria de cetăţean, aş vrea să ofer câteva motive.
1 - Votul meu nu contează. Vorbim de un vot din 20 milioane de cetăţeni. Ce influenţă poate să aibă? Eu zic că neglijabilă. Partea cu „votul tău contează” este mai curând o mulţime fuzzy. Nu poţi să ştii exact momentul în care numărul persoanelor care, ca mine, refuză să voteze (sau scrie cuvinte urâte pe buletinul de vot) începe să conteze. De asemenea, nu poţi să ştii exact când devenim irelevanţi.
2 - Votul meu tot nu contează. Mulţumită sistemelor magice de votare, este posibil ca votul meu să ajungă nu la cine vreau eu, ci la cine trebuie. De asemenea, fraudarea alegerilor, sportul preferat al tuturor partidelor, va asigura irelevanţa votului meu. Aşa cum spunea un forumist din S.U.A., „Chicago is the city where the dead vote early and often.”
3 - Votul meu ajută duşmanul. Părerea mea este că lupta pentru reformă purtată dinăuntrul sistemului este o greşeală. Cine doreşte să schimbe sistemul ar face mai bine să nu voteze şi să îşi sfătuiască prietenii şi rudele să nu o facă nici ei. În momentul în care participi la alegerile sistemului, eşti parte din sistem. Eşti responsabil pentru acţiunile aleşilor pe care i-ai votat. Dacă fură sau mint... este, în parte, vina ta.
4 - Nu am cu cine vota. Băsescu este un om periculos, care a transformat politica română într-o bătălie a personalităţilor. Un manihean care propovăduieşte o viziune binară de tipul „eu sunt bun, cei care mi se opun sunt răi”. Geoană pare un om slab, un intrigant de partid care nu are iniţiativă şi nu pare în stare să conducă. Antonescu este un necunoscut (pentru mine) cu o expresie arogantă şi o manieră ironică. Presupun că are şi calităţile necesare pe care să îşi bazeze ironia, dar, până una-alta, eu nu le cunosc. Oprescu nu are ce căuta să conducă nimic, în afara unei echipe de medici într-o sală de operaţii.
Trista campanie electorală
Arunc din când în când un ochi la campania electorală. Nu foarte des şi nu pentru mult timp odată pentru că expunerea prelungită la stupiditatea, parţialitatea şi meschinăria dezbaterilor de la televizor dăunează grav intelectului. Dar ceea ce mă frapează în mod neplăcut este punctul în care a ajuns politica naţională. Totul se reduce acum la o cafteală între nişte persoane. Partidele păreau pe vremuri destul de importante. Parcă. Se discuta despre corupţie, administraţie publică, privatizare, integrare, economie. Este adevărat că nu erau nişte discuţii serioase pentru că nu ţinea nimeni cont de ele, dar dădeau un anumit aer campaniei. Parcă.
Astăzi nu mai este nimic de discutat. Nu a mai rămas decât poziţionarea. Eşti pro-Băsescu sau anti-Băsescu? Eşti pro-Geoana sau anti-Geoana? Eşti pro-Antonescu sau anti-oportunism penibil... vreau să spun anti-Antonescu? Ţii cu Mitrea sau cu Hrebe? După 20 de ani în care nici un partid nu a reuşit să dezvolte o ideologie clară dincolo de furtul banului public, nu e de mirare că s-a ajuns la această situaţie. Dar trebuie spus că o mare parte de vină o are Traian Băsescu, de departe cel mai asiduu utilizator al laudei de sine şi promotor al noului stil de campanie centrat exclusiv pe persoana sa. So it goes.