Despre dezechilibre continentale
Paul De Grauwe, profesor de economie internaţională la Universitatea din Leuven, Belgia, şi posesor a unei liste de organisme unde este invitat sau oferă consultanţă, a publicat un articol interesant cu privire la cauzele crizei datoriei publice care ameninţă să pună capăt zonei euro şi monedei europene. Ideea de bază a articolul este că criza a fost declanşată de existenţa unui surplus de capital în ţările puternic industrializate ale Uniunii Europene, a fost înrăutăţită de absenţa unui mecanism de asigurare la nivel european, care să intervină automat pentru a salva un membru al uniunii aflat în dificultate şi a fost transformată într-o colivă, cu bomboana de rigoare, de încăpăţânarea Germaniei de a refuza implementarea respectivului mecanism.
Acest articol aduce în discuţie unul dintre cele mai interesante aspecte ale economiei Europei, atât în contextul Uniunii Europene cât şi în afara sa: dezechilibrele cauzate de inegalităţile economice şi efectele lor la nivel continental. Surplusul de capital al ţărilor puternic industrializate, pe care piaţa locală nu putea să îl absoarbă, a forţat băncile din aceste ţări să caute clienţi dispuşi să ia împrumuturi. O parte din acest capital s-a dus în S.U.A., unde a contribuit la dezastrul subprime, iar altă parte a invadat Europa de Sud şi de Est. După colapsul pieţei subprime şi propagarea undelor de şoc, guvernele din Spania, Portugalia, Italia, Irlanda şi Grecia au fost nevoite să se împrumute pentru a salva băncile locale şi, mergând spre sursa problemei, băncile din ţările care nu au putut să îşi absoarbă propriul surplus.
O dezbatere serioasă cu privire la viitorul Uniunii Europene ar trebui să ia în considerare şi acest aspect. Conform doctrinei pieţei libere, guvernele nu ar trebui să intervină în asemenea situaţii, ci ar trebui să lase economiile să se descurce singure deoarece totul se va echilibra de la sine. Dar, atunci când o criză apare la orizont, însuşi mediul de afaceri cere intervenţia guvernului, un deus ex machina care trebuie să scoată din foc castanele aruncate înăuntru de mâna invizibilă a lui Adam Smith. Ar trebui să ne întrebăm dacă este corect să se permită unui grup de ţări să îşi deverseze surplusul de capital în alte ţări, atunci când ştim că efectele pe termen lung nu sunt bune.
Evident, o asemenea discuţie va trage după ea şi discuţiile conexe: este corect să se permită unor ţări să îşi deverseze surplusul de populaţie în alte ţări (problema emigraţiei) sau este corect să se permită unor ţări să umple de produse ieftine alte ţări (China vs. U.E.). Poate că rezultatul nu va fi plăcut, dar e mai bine să discutăm aceste lucruri pe faţă.
----
Sursa:
Un precedent pe care îl vom regreta
Pas cu pas, încetul cu încetul, Noua Europă intră pe uşa din dos, ca să nu deranjeze cumva cetăţenii care îşi beau cafeaua în pridvor şi discută despre criza din Grecia, despre criza internaţională sau despre crizele lor locale. Şi primul lucru pe care îl face este să schimbe nişte chestii pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, înainte ca cetăţenii să îşi dea seama ce se petrece.
Noua Europă este ceea ce o mare parte dintre europeni refuză să primească pe uşa din faţă: o structură legislativă şi executivă care a pornit la drum protejată de o birocraţie. Până mai ieri, Europa însemna continentul pe care ne găsim (unii dintre noi) şi ale cărui ţări încercau să îşi coordoneze anumite politici. Cel puţin la nivel declaratoriu. Acum avem de-a face cu Noua Europă, o structură plină de oameni ambiţioşi (şi nu tocmai uniţi) care, în curând, vor avea la dispoziţie şi banii pentru a face tot ce le trece prin cap.
Chiar dacă diverse ţări au respins Constituţia Europeană şi Tratatul de la Lisabona, criza economică le-a oferit acelor oameni ambiţioşi pretextul potrivit pentru a transforma Noua Europă în ceva concret, fără a mai trece prin faza de aprobare de către cetăţeni.
Pe de-o parte înţeleg şi sunt de acord cu ideea că o uniune monetară nu poate rezista fără o uniune economică mai largă, o coordonare a politicilor economice la nivel continental. Evident, o uniune economică atrage după ea o uniune politică. Apoi o uniune de politică externă, una militară, una socială ş.a.m.d. Practic, fie facem treaba până la capăt, fie încheiem proiectul atunci când uniunea monetară este distrusă de forţele care exercită presiune asupra ei.
Însă ceea ce se întâmplă în aceste momente reprezintă un precedent pe care îl vom regreta amarnic. În aceste zile se decide soarta Europei şi forma pe care o va avea Noua Europă, structura care ne va conduce în viitor. Nu suntem puşi la curent cu discuţiile care au loc între aleşii din diferite ţări. Nu ştim ce se întâmplă în spatele uşilor închise. Nu ştim exact cine ia deciziile, cum şi de ce. Nu ni se cere părerea asupra soluţiilor care urmează să fie implementate.
Mai mult decât atât, Noua Europă ne este băgată pe gât cu ocazia unei crize de către oameni care contează pe faptul că o să tăcem din gură şi o să o înghiţim şi pe asta. Ceea ce se pare că o să se şi întâmple. Strategia folosită şi răspunsul cetăţenilor la această strategie spune o mulţime de lucruri atât despre cei de la putere, cât şi despre cetăţeni. Dar, evident, nu are rost să ne aşteptăm la altceva. Oamenii care construiesc Noua Europă sunt tot cei vechi, cei care ne-au condus şi până acum. Iar cetăţenii Noii Europe sunt tot cei vechi, cei care s-au spus şi până acum.
Şi pentru a încheia pe o notă cu nimic mai încurajatoare decât ce am avut de zis până acum, vă ofer ca exemplu chiar prima decizie luată în cadrul Noii Europe: constituirea unui fond comun pentru sprijinirea statelor care au probleme financiare. Primul stat pe listă este, aşa cum ştim, Grecia. Problema Greciei este că s-a împrumutat prea mult şi că acum are nevoie de un ajutor de la Uniunea Europeană pentru că costul unor împrumuturi noi este prea mare şi ţara riscă să intre în incapacitate de plată. Ce înseamnă incapacitatea de plată? Înseamnă că ţara nu îşi mai poate plăti creditorii. Cine sunt creditorii? Băncile şi fondurile de investiţii care i-au împrumutat Greciei, cu bună ştiinţă, mai mulţi bani decât era cazul.
Adică taxele strânse de la cetăţenii Uniunii Europene vor fi folosiţi pentru ca o serie de bănci şi fonduri de investiţii, care acţionează în numele unei alte serii de investitori şi acţionari, să nu piardă cumva banii împrumutaţi unei ţări despre care ştiau că, în câţiva ani, nu va mai putea plăti. Ăsta este prezentul şi ăsta va fi şi viitorul. Atunci când auziţi că o ţară europeană a majorat nişte taxe, gândiţi-vă că a mai fost salvat un investitor, un fond mutual sau o bancă. Să trăiţi bine în Noua Europă.
As I was saying
Angela Merkel, Cancelarul Germaniei, a ţinut un discurs în Aachen, unde a expus câteva idei cu privire la oportunitatea extraordinară prezentată de criza economică pentru a pune pe picioare Statele Unite ale Europei, preferabil fără acordul populaţiei:
Euro crisis could help boost political union-Merkel
BERLIN, May 13 (Reuters) - German Chancellor Angela Merkel said on Thursday the euro's troubles offered a chance for the EU to strengthen its economic and political union, not just its common currency.
Speaking at a ceremony in Aachen where Polish Prime Minister Donald Tusk was awarded the Charlemagne Prize for furthering European unity, Merkel said the future of the EU was at stake in the challenges to its monetary amalgamation.
"If the euro fails, not only the currency fails. Europe fails too, and the idea of European unification. We have a common currency, but no common political and economic union. And this is exactly what we must change. To achieve this -- therein lies the opportunity of this crisis."
In a speech broadcast live on WDR television, Merkel said the crisis over the euro's future was "not just any crisis, it is the strongest test Europe has faced since 1990, if not in the 53 years since the treaties of Rome."
"This test is existential -- it must be passed. If it does not manage to (do that), the consequences for Europe and beyond are unforeseeable," the conservative Christian Democrat said.
Greece's debt emergency and a worsening deficit crunch in Spain, Portugal and Ireland have eroded the euro's strength.
But Merkel held off on backing a 110-billion-euro ($139.7 billion) bailout for Greece until it was clear contagion was starting to afflict the euro zone, dismaying France over the delay. Germany and France had long been the twin engines of EU integration.
Ex crisis, unum*
(expresie în pseudo-Latină, care înseamnă „Din criză, unul”)
Uniunea Europeană a decis să formeze un imens fond de garantare, în valoare de 500 de miliarde EUR, la care se vor adăuga 250 de miliarde EUR din partea Fondului Monetar Internaţional. Una peste alta, vorbim de o grămadă de bani. Scopul acestui fond de garantare va fi ţinerea în picioare a zonei euro şi a economiilor europene în general, prin adăugarea unui fund de ciment butoiului de lemn. Banii vor fi folosiţi... mai exact, sunt folosiţi deja pentru a cumpăra obligaţiunile emise de statele aflate în dificultate.
În plus, ceea ce este mai surprinzător, este că banii for fi folosiţi şi pentru a achiziţiona datorii private, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană va da bani pe ceea ce pieţele financiare au refuzat să cumpere.
În termeni practici, fondul de garantare reprezintă mobilizarea puterii financiare a continentului pentru a garanta datoriile prezente şi viitoare a ţărilor europene, plus cele ale unor entităţi private. Cele 27 ţări care compun Uniunea Europeană s-au angajat să cumpere obligaţiunile ţărilor afectate puternic de criză, indiferent de perspectiva de rambursare a acestor obligaţiuni, pentru a nu lăsa nici o ţară să ajungă în situaţia de a se declara falimentară. Banii germanilor şi francezilor subscriu, începând de astăzi, cheltuielile nechibzuite ale grecilor şi... ale românilor. Evident, relaţia merge şi în sens invers, pentru că asistăm la situaţia interesantă în care ţărilor din afara zonei euro li se cere să susţină datoriile ţărilor care se presupune că au economii mai stabile şi mai performante.
Guvernul Boc ar trebui să desfacă şampania pentru că tocmai a scăpat de perspectiva falimentului naţional. De acum, guvernul poate să funcţioneze, practic, pe banii Uniunii Europene, oferind în schimb doar un teanc de hârtii. Eventual şi ţara pe post de gaj. Este adevărat că banii nu vor fi acordaţi fără condiţii şi că va exista o notă de plată, dar presupun că Boc este destul de mulţumit că fondul de garantare există.
Cu ajutorul crizei, forţele centralizării au învins în Europa, pentru moment. Trecând peste orice fel de discuţii cu privire la voinţa poporului, democraţie, libertate, suveranitate şi auto-determinare, miniştrii de finanţe a 16 ţări au decis să pună la comun resursele financiare ale ţărilor lor, alcătuind o entitate financiară trans-europeană care poate va servi, la un moment dat, drept fundaţia bugetului comun al Uniunii Europene. Nici nu mai contează dacă suntem sau nu în zona euro pentru că finanţele noastre sunt de acum legate de cele ale ţărilor Uniunii Europene. Mi-e teamă că ceea ce a fost făcut astăzi, de către un grup de miniştrii de finanţe, nu se va desface uşor. De asemenea, mi-e teamă că majoritatea europenilor nu prea au idee ce se întâmplă. Well, it's business as usual.
Peste 50 de ani, o nouă generaţie se va uita în urmă şi va considera că toate aceste lucruri au fost inevitabile.
O explicaţie
Fragmentul de mai jos mi-a atras atenţia în timp ce citeam „Junk Medicine”, o carte de Anthony Davis.
During the past fourteen years, I have worked as a doctor in a large general hospital in a British slum, and in the even larger prison next door. In that time, I have seen addiction to opiates—principally heroin—rise from an infrequently encountered problem to a mass phenomenon. Indeed, it has become so widespread that the city council has now put a request that citizens not put their used needles and syringes in the black plastic bags that it distributes to households for garbage collection. And no stairwell in a public housing project is quite complete without the discarded paraphernalia of intravenous drug abuse.
No doubt the sudden increase in the number of heroin abusers in my city was multifactorial, to use the word favored by epidemiologists when the proximate cause of a phenomenon is still unknown to them or anyone else. In all probability, the supply of heroin to the city became much greater and more secure, but no supply would or could have expanded so quickly unless it met its corresponding demand. The demand derived principally from disaffected adolescents and young adults who had been brought up to believe that the immediate satisfaction of personal desires was the highest, indeed the only, good, but whose economic prospects were, relatively speaking, grim, and who would never be able to fulfill their fantasies of a luxurious existence.
Cred că acest fragment explică destul de bine criza care a lovit Grecia şi care a forţat România să ceară ajutorul organismelor internaţionale. Trezindu-se faţă în faţă cu posibilitatea de a trăi mai bine decât le permit mijloacele lor, românii şi grecii au împrumutat mai mulţi bani decât era cazul. Orice, doar să nu se termine petrecerea.