Un vid ideologic periculos
Avem o problemă de natură ideologică. Am intrat în secolul trecut cu capitalism, republicanism şi democraţie şi am cules pe drum fascismul, iar socialismul şi comunismul au ajuns mişcări de mare amploare (adică minorităţi radicale au reuşit să le impună majorităţii). O bună parte a secolului ne-am certat între noi încercând să ne convingem unii pe alţii că una sau alta dintre opţiunile de mai sus este cea bună, ne-am împărţit în tabere, ne-am luptat între noi. Discursul a devenit când mai radical, când mai moderat.
La sfârşit, în anii '90, a rămas în picioare capitalismul, ascuns oarecum sub o combinaţie de ideologii de faţadă: piaţa liberă (o idee interesantă, dar inexistentă în practică) şi democraţia (în extrem de marea majoritate a cazurilor o mască pentru oligarhie). În timpul anilor în care ne prefăceam că ne luptăm, cunoscuţi şi sub numele de „Războiul Rece”, S.U.A., întruparea pe pământ a capitalismului, a trecut prin mai multe crize economice, însă forma economiei sale nu s-a schimbat în bine. Încercările de a sugera că poate ar fi bine ca şi capitalismul să fie îmbunătăţit s-au lovit mai mereu de răspunsuri de genul: „ţii cu ceilalţi, nu-i aşa”. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi în tabăra cealaltă.
Însă acum suntem în 2009 şi capitalismul a reuşit să ne ducă la o criză de toată frumuseţea, ale cărei cauze sunt pur interne. Nu se mai poate da vina pe un embargo al O.P.E.C., ca în anii '70, pentru că mai toată lumea ştie că o mână de instituţii financiare, inima capitalismului american, sunt de vină. Şi nu sunt de vină pentru că statul, duşman al iniţiativei economice, le-a îndemnat să dea împrumuturi unor oameni care nu şi le permiteau sau să se joace cu produse financiare aberante. Mai mult chiar, statul a fost plătit să stea de-o parte şi să lase instituţiile financiare să facă ce vor.
Aşa că avem o criză financiară şi una ideologică. Sistemul capitalist s-a dovedit mai şubred şi mai expus la greşeli decât se considera, iar alternativele au fost deja discreditate. Nu mai există nici un sistem nepătat, care să poată fi scos din cutie ca soluţie la toate problemele noastre. Ne uităm în oglindă şi nu putem să mai trecem cu vederea propriile noastre bube. Iar imaginaţia politică pare să ne fi secat. Şi mă întreb ce va urma. Ce creatură ideologică va ieşi din vid?
Problema absenteismului
Alegerile pentru Parlamentul European, ţinute duminică de-a lungul şi de-a latul României, au fost caracterizate de un absenteism masiv , lucru nu foarte surprinzător. Românilor nu prea le pasă de Parlamentul propriu, ale cărui decizii exercită o influenţă importantă asupra vieţilor lor. Cu atât mai puţin le pasă de un Parlament îndepărtat, despre care ştiu foarte puţine lucruri.
Este foarte probabil ca, la nivel de popor, românii să nu înţeleaga sistemul de guvernare al ţării şi, în consecinţă, să nu înţeleagă rolul şi scopul Parlamentului. Pe de altă parte, nici Parlamentul nu pare să înţeleagă bine ce se întâmplă sau, poate, parlamentarii se mulţumesc să lase Guvernul să le uzurpe prerogativele şi să conducă ţara prin ordonanţe şi să dea vina pe Guvern pentru tot ce se întâmplă.
Însă absenteismul nu a fost doar o problemă locală, de data asta, ci la una la nivel european, lucru care ar trebui să ridice nişte semne de întrebare. Situaţia actuală, la nivel european, este o combinaţie de criză economică şi apatie/insatisfacţie politică. Din acest vid de oopţiuni politice care a determinat peste 40% din populaţia Uniunii Europene să stea acasă în ziua alegerilor, poate să apară orice.
Atât Partidul Naţional-Socialist, cât şi bolşevicii din Rusia s-au ridicat la putere pe fondul unor probleme politice şi economice. Este adevărat că situaţiile nu sunt identice, însă această apatie electorală poate să aibă consecinţe neplăcute. În cel mai rău caz, Europa o să aibă parte de un nou lider harismatic, ceea ce prezintă întotdeauna un risc. O altă alternativă este transformarea absenteismului într-o tendinţă pe termen lung care va duce la ieşirea din politică a aproape jumătate din cetăţenii Europei.