Terorism, piraterie, corupţie ca forme de dialog
În capitolul 29 al cărţii sale, Vasile Ernu vorbeşte despre terorism ca un mesaj radical trimis Vestului de către o altă parte a lumii. Capitolul este dedicat unei analize succinte a terorismului, cauzelor sale şi ţintelor sale şi mi-a dat o uşoară senzaţie de déjà vu pentru că am luat parte la nenumărate discuţii pe această temă pe un anumit forum. În dezbaterile de acolo grupul americanilor susţine cu tărie exact varianta realităţii identificată şi de Ernu ca fiind cea fabricată de experţii care mănâncă o pâine de urma întreţinerii unui conflict mai mult sau mai puţin artificial.
Am stat să mă gândesc şi eu la acest subiect, mai ales după ce am citit ce avea de spus Ernu, cu toate că nu erau lucruri noi. Ideea terorismului ca răspuns la acţiunile Vestului am mai auzit-o şi subscriu la ea întrucâtva. Dar mi-am dat seama brusc că este posibil să nu fi înţeles pe deplin anvergura acestui fenomen. Nici acum nu îl înţeleg pe deplin, însă am o nouă teorie. O minoritate de oameni din Vest (şi nu numai), o minoritate de oameni care au putere, construiesc şi întreţin o anume relaţie cu restul omenirii. Principalele caracteristici ale acestei relaţii sunt economice-financiare-comerciale.
Dialogul, care trece în mare parte neobservat, se poartă în termeni de bani, locuri de muncă, produse, servicii, împrumuturi, profituri, drepturi de autor, drepturi de exploatare, cifre de afaceri şi ezotericul termen "plywood" (prietenii din State ştiu de ce). Terorismul este, în parte, o reacţie la acest dialog a unor oameni care nu îl înţeleg şi nu îl acceptă (nu voi discuta aici despre adrenalină, dorinţa de putere, dogmatismul religios, plăcerea vieţii de infiltrator sau alte motive de acest gen).
Un diplomat de modă veche
Timpul, istoria şi minţile oamenilor sunt lucruri tare ciudate. În urechile mele sună muzica unor oameni (aproape toţi morţi) dintr-un alt timp şi loc, iar eu încerc să îmi dau seama ce aş putea scrie despre modul în care un intelectual şi fost diplomat din ceea ce pare perioada de glorie a României priveşte înapoi, prin paginile unei cărţi surprinzătoare, spre veacul pe care l-a trăit.
Cartea cu pricina
Ştiindu-mi înclinaţiile, o prietenă mi-a făcut cadou cartea "Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane", de Neagu Djuvara, licenţiat în litere la Sorbona, doctor în drept, elev-ofiţer în rezervă în primele luni ale participării României în cel de-al Doilea Război Mondial, curier diplomatic şi secretar de legaţie la Stockholm între 1944 şi 1947. Am primit cartea cu plăcere, deşi titlul mă îngrijora uşor, şi mi-am zis că o explorare a premiselor hegemoniei americane de către domnul Djuvara trebuie să fie interesantă.
Am citit jumătate de carte în Bucureşti, iar cea de-a doua jumătate în timpul unui zbor către Germania şi m-am dat jos din avion întrebându-mă dacă domnul Djuvara nu a făcut cumva o greşeală publicând-o. Pe scurt, cartea constă în expunerea unor teorii şi o lungă bucată de istorie care presupun că are ca scop integrarea şi susţinerea teoriilor, precum şi explicarea modului în care un stat periferic sferei europene a ajuns să domine o bună bucată din lume, inclusiv grupul de ţări cunoscute drept "Vestul".