Cred că am mai văzut comedia asta
Artificii pe cer. Bucurie mare. Oamenii se iau în braţe şi cântă. Mubarak stă la soare la Sharm el-Sheik şi îşi numără miliardele. Tunisienii şi-au trimis preşedintele la plimbare. Algerienii s-au adunat la protest. În Arabia Saudită se organizează un partid politic. Autorităţile iordaniene se chinuie să rămână cu un pas înaintea unor „elemente” care doresc să organizeze nişte proteste.
Ca mulţi alţii, am urmărit situaţia din Egipt pe Internet. Se pare că folosirea blogurilor, a serviciului de mesagerie Twitter şi a Facebook a devenit obligatorie pentru orice revoluţie cu ştaif. Trăim într-o epocă în care intratul cu tancul pe poarta palatului prezidenţial nu se poate compara cu nişte hot blogging în direct de la locul faptei. Sau, mai exact, de la locul nefaptei deoarece faptele se produc acolo unde nu calcă bloggers şi twits. Prezenţa pe reţelele de socializare a ajuns un fel act care conferă legitimitate unei revoluţii. Dacă chemi oameni la miting cu FB-ul, eşti, ipso facto, un revoluţionar.
BBC-ul a publicat o hartă interactivă a pieţei din Cairo în care s-au strâns nişte oameni care au refuzat să mai plece. Şi toată lumea a căzut de acord că în Egipt a avut loc o revoluţie şi că vox dei s-a făcut auzită prin sistemul de amplificare Vox Populi. Aşa să fie oare?
Răspunsul scurt este „nu”. Răspunsul lung este că unul dintre pilonii puterii lui Mubarak este şi a fost armata, care în acea parte de lume tinde să ţină poporul la respect şi întreaga şandrama economico-politică în viaţă. Motiv pentru care Mubarak a contat pe armată să le explice bloggerilor „the facts of life” atunci când poliţia s-a dovedit depăşită de situaţie. Numai că, de data asta, armata egipteană a zis pas şi a decis să nu intervină. Mai exact, a decis să nu intervină aşa cum dorea Mubarak pentru că sunt convins că armata ar fi intervenit dacă situaţia scăpa de sub control, adică dacă poporul chiar se obrăznicea într-atât încât să organizeze o revoluţie reală.
Armata egipteană colaborează cu armata S.U.A. de peste 30 de ani, de când S.U.A. a început să furnizeze ajutor militar Egiptului şi a devenit tătucul armatei locale. Corpul ofiţeresc egiptean este compus din oameni care au fost selectaţi, pregătiţi şi educaţi de către U.S. Army, iar o parte din ei sunt, mai mult ca sigur, pe ştatul de plată al C.I.A. sau N.S.A. aşa că putem trage concluzia că ordinul de a-l refuza pe Mubarak nu a fost ideea localnicilor. Singura revoluţie care a avut loc în Egipt a constat în refuzul S.U.A. de a-l susţine pe Mubarak după ce a fost trepăduşul Washingtonului timp de 30 de ani.
Puterea economică a Chinei se mai extinde puţin
În vreme ce fondurile de investiţii şi băncile europene şi americane nu mai ştiu cum să iasă mai repede din Orientul Mijlociu, investitorii chinezi continuă să se extindă. Recent, Banca de Dezvoltare a Chinei a anunţat deschiderea unei filiale la Cairo, în Egipt. Aceasta este prima filială a băncii într-o ţară arabă. Din câte se pare, autorităţile din R.P. Chineză iau din ce în ce mai în serios posibilitatea ca Orientul Mijlociu să funcţioneze ca poartă către depozitul de resurse naturale care poartă numele de Africa.