Privind spre est
Unul dintre zvonurile care şi-au făcut loc cu ceva mai multă insistenţă în atenţia comentatorilor în timpul campaniei electorale a fost cel conform căruia Mircea Geoană este un agent al serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă. Evident, suspiciunea că diverşi membrii ai PSD au relaţii necuvenite cu persoane al căror sediu se afla, pe vremuri, în Piaţa Dzerjinsky.
Ar trebui să menţionez că, acţionând cu flerul său obişnuit, Geoană a fost cel care a dat ocazia duşmanilor săi să se folosească de acest zvon deoarece a găsit de cuviinţă să facă o vizită la Moscova. Întrebat de presă dacă a fost la Moscova şi s-a întâlnit cu un consilier al Primului Ministru Vladimir Putin, Preşedintele Senatului României a răspuns că vizita sa a avut un caracter privat. Nu sunt sigur dacă a fost luat pe nepregătite sau nu, dar poate că ar fi fost o idee bună să se mai gândească înainte să dea un asemenea răspuns.
Peisaj în petrol
Pe de altă parte, presa rusă l-a „ajutat” pe Geoană speculând în editoriale că alegerea liderului PSD ar inaugura o epocă de relaţii mai bune între Federaţia Rusă şi România. În traducere liberă, România ar înceta să mai „sugă pixul licuriciului cel mare”. Sau poate că ar schimba licuriciul. În fine. Până la urmă zvonul nu a contat mult pentru că subiectele „externe” nu joacă un rol important în alegerile din România, dar a adus în discuţie nişte probleme interesante.
Poate că ar fi bine ca Traian Băsescu să lase un pic la o parte ideile sale rigide în privinţa politicii externe pentru a vedea dacă există ceva interesant în bazarul Mamei Rusia. Părerea mea este că Federaţia Rusă este un stat muribund, care se luptă să rămână relevant pe plan internaţional. Petrolul şi gazele naturale sunt singurele atuuri ale unei administraţii care nu are parte de multă bunăvoinţă din partea altor ţări. Motiv pentru care este cazul să vedem dacă bunăvoinţa României valorează ceva.
Mâncare şi bani
Sistemul economic actual ne-a adus într-o situaţie care ar fi şi interesant de studiat şi amuzantă dacă nu ar fi neplăcută. Agricultura, adică acea activitate prin care o persoană sau o societate îşi creşte de mâncarea de care are nevoie, nu este profitabilă. Zeci de milioane de euro sunt plătite agricultorilor în fiecare an sub formă de subvenţii pentru că, suntem informaţi, agricultorii români nu pot supravieţui fără ele. Păi, de ce?
Soluţia poate fi chiar aici
Răspunsul pare destul de simplu. Între agricultură, politică şi sistemul economic actual există o incompatibilitate fundamentală. Dacă agricultorii ar cere pe produsele preţurile de care au nevoie pentru ca activitatea lor să devină profitabilă, dieta majorităţii românilor ar suferi o modificare bruscă şi drastică (evident, nu iau în calcul aici posibilitatea importurilor). Din motive legate de politică şi de supravieţuirea fizică, nici un guvern nu poate permite acest lucru, motiv pentru care agricultorilor li se dau bani de la buget, adică sunt menţinuţi deliberat într-o stare de neprofitabilitate.
Autorităţile, atât cele române, cât şi cele europene, spun că agricultura nu este profitabilă pentru că România nu are ferme mari care să producă mult şi ieftin şi să poată negocia preţuri mai mici pentru diverse produse necesare agriculturii (carburant, îngrăşământ, pesticide). Din nefericire, tocmai aceste produse sunt unul dintre motivele pentru care agricultura nu este profitabilă deoarece ele cresc costurile de producţie. Iar fermele mari private sunt un mod în care comunităţile rurale ajung să piardă controlul asupra mediului înconjurător local, iar comunităţile urbane pierd controlul calităţii şi disponibilităţii produselor. Roşiile de supermarket sunt un exemplu perfect de agricultură profitabilă care produce legume de o calitate vădit inferioară.