La nord, cu disperare
Paul Goble scrie pe blogul său despre un articol publicat pe Demoscop Weekly, versiunea electronică a revistei Naselenie i obschestvo a Institutului pentru Demografie din Federaţia Rusă. Conform articolului, Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus au o problemă majoră: speranţa de viaţă din ţările fostului bloc comunist, care a scăzut în timpul anilor 1990, a reînceput să crească în anii 2000, însă nu şi în cele trei ţări de mai sus.
Cea mai greu lovită categorie de populaţie a fost cea a bărbaţilor adulţi, aflaţi la vârsta de muncă. Dacă ne uităm la ce au însemnat anii 1990 pentru românii din această categorie, e de înţeles de ce ucrainenii, ruşii şi belaruşii au o problemă. Dacă a fost rău pentru noi, ne putem imagina cum a fost pentru ei. Pe de altă parte, e mai greu de acceptat că aceste probleme încă există în asemenea măsură la ei.
imagine AP fără comentariu
Având în vedere problema subnutriţiei în Federaţia Rusă şi problema alcoolismului în aceste trei ţări, ar fi cazul ca F.R., Ucraina şi Belarus să ia măsuri urgente pentru a îmbunătăţi speranţa de viaţă a populaţiilor lor. Pe de altă parte... ce măsuri poţi să iei dacă populaţia unei ţări refuză să se reproducă, bea de stinge şi moare de tânără. Cel mult să aştepţi, să încerci să creşti prosperitatea, să încerci să dai o direcţie vieţii sociale şi politice care să promoveze libertatea şi să speri că lucrurile se vor îndrepta pe măsură ce anii trec şi amintirile rele se şterg.
Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, s-a lăudat recent că rata natalităţii a crescut puţin în F.R. Creşterea este mult prea mică să însemne altceva decât că există posibilitatea ca declinul populaţiei ruse să se fi oprit. Însă datele oficiale anunţate de F.R. nu sunt chiar cele mai corecte aşa că e prea devreme să vorbim de un reviriment. Declinul şi forţa centrifugă continuă să domine.
----
Sursa:
Window on Eurasia, Life Expectancy Figures Failing to Recover in Russia, Ukraine and Belarus
Sarmale, cârnaţi şi politică
Mai sunt câteva ore şi un an de criză şi îngrijorare se va termina în aburul sarmalelor şi clinchetul paharelor de vin. Şi dacă tot am mâncat şi am băut, este momentul să mă aşez mai bine în fotoliu, cu o expresie mulţumită pe figură, şi să mă gândesc la anul care vine şi la ce se poate întâmpla pe scena internaţională. Acesta este hobby-ul căruia nu îi poate rezista nici un analist amator (de senzaţii de putere nemărginită); e un fel de şah, dar mult mai interesant pentru că piesele sunt lideri, mase, rute strategice, armate, partide, porturi, oraşe, fabrici, flote şi diverse alte chestii importante.
Evident, nu am nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla anul viitor, dar asta nu mă poate împiedica să îmi dau cu părerea.
- Afganistan: de departe cel mai simplu subiect internaţional la ora actuală deoarece nu cunosc vreun motiv care să mă facă să cred că situaţia din această ţară se va schimba radical anul viitor. Trupele N.A.T.O. şi Talibanii/al-Qaeda vor continua să se caftească fără rezultat.
- Pakistan: (lucrurile se complică) aici treaba e mai dificilă. Pakistanul este o ţară în curs de dezintegrare, care este înconjurată de ţări care nu vor să o vadă dezintegrându-se. Mai exact, China, India şi S.U.A. doresc o dezintegrare controlată prin care să capete/păstreze puterea în Pakistan.
- China: autorităţile chineze vor continua să mintă în statisticile oficiale, dar este posibil ca criza economică să pună capăt creşterii economiei ţării. Dacă economia mondială nu îşi revine repede, China va deveni scena unei curse de viteză între măsurile guvernamentale şi răbufnirile tensiunilor sociale. O să fie interesant de văzut cine o să ajungă primul la finish. Programul de extindere strategică şi export al problemelor interne va continua.
- Rusia: declinul continuă. Forţa centrifugă o să îşi spună cuvântul din ce în ce mai tare. Noi confruntări în Caucaz.
- S.U.A.: şomaj, inflaţie şi o ploaie de minciuni. The Gov't va continua să stimuleze economia şi să protejeze băncile mari de efectele lăcomiei lor. Războiul, pâinea şi circul vor continua as scheduled.
- Uniunea Europeană: sistemul bancar european va continua să fie o sursă de amuzament şi disperare. Depinde din ce parte priveşti.
Did I miss anything?
Privind spre est
Unul dintre zvonurile care şi-au făcut loc cu ceva mai multă insistenţă în atenţia comentatorilor în timpul campaniei electorale a fost cel conform căruia Mircea Geoană este un agent al serviciilor de informaţii din Federaţia Rusă. Evident, suspiciunea că diverşi membrii ai PSD au relaţii necuvenite cu persoane al căror sediu se afla, pe vremuri, în Piaţa Dzerjinsky.
Ar trebui să menţionez că, acţionând cu flerul său obişnuit, Geoană a fost cel care a dat ocazia duşmanilor săi să se folosească de acest zvon deoarece a găsit de cuviinţă să facă o vizită la Moscova. Întrebat de presă dacă a fost la Moscova şi s-a întâlnit cu un consilier al Primului Ministru Vladimir Putin, Preşedintele Senatului României a răspuns că vizita sa a avut un caracter privat. Nu sunt sigur dacă a fost luat pe nepregătite sau nu, dar poate că ar fi fost o idee bună să se mai gândească înainte să dea un asemenea răspuns.
Peisaj în petrol
Pe de altă parte, presa rusă l-a „ajutat” pe Geoană speculând în editoriale că alegerea liderului PSD ar inaugura o epocă de relaţii mai bune între Federaţia Rusă şi România. În traducere liberă, România ar înceta să mai „sugă pixul licuriciului cel mare”. Sau poate că ar schimba licuriciul. În fine. Până la urmă zvonul nu a contat mult pentru că subiectele „externe” nu joacă un rol important în alegerile din România, dar a adus în discuţie nişte probleme interesante.
Poate că ar fi bine ca Traian Băsescu să lase un pic la o parte ideile sale rigide în privinţa politicii externe pentru a vedea dacă există ceva interesant în bazarul Mamei Rusia. Părerea mea este că Federaţia Rusă este un stat muribund, care se luptă să rămână relevant pe plan internaţional. Petrolul şi gazele naturale sunt singurele atuuri ale unei administraţii care nu are parte de multă bunăvoinţă din partea altor ţări. Motiv pentru care este cazul să vedem dacă bunăvoinţa României valorează ceva.
Rusia şi forţa centrifugă – partea a II-a
La aproape 70 de ani de la evenimentul pe care noi îl cunoaştem sub numele al Doilea Război Mondial, iar ruşii îl cunosc sub numele de Marele Război Patriotic, neo-nazismul este o ideologie în plină creştere tocmai în ţara care a pierdut atâţia oameni în timpul încercării prosteşti a germanilor de a o cuceri.
Activiştii pentru drepturile omului consideră că grupările de extremă dreaptă au cam 70.000 de membrii în total, dar cifra este estimativă. Multe grupări sunt mici şi operează în secret, ceea ce le face greu de infiltrat şi de monitorizat. Dar, pe lângă faptul că această ideologie prinde, profilul neo-naziştilor ruşi se schimbă. Puştii de 15-20 de ani care beau bere în grup în anii '90 şi care mai băteau câte un student african s-au transformat în adulţii de 20-30 de ani care au planuri mult mai complexe.
Georgia părăseşte CSI
Guvernul de la Tblisi a decis să pună în practică anunţul făcut acum un an şi, de astăzi, Georgia nu mai este un membru al Comunităţii Statelor Independente. Decizia a fost luată după războiul cu Federaţia Rusă care a avut loc anul trecut, după ce autorităţile georgiene au acuzat CSI că nu a făcut nimic pentru a preveni "agresiunea şi ocuparea Abhaziei şi Osetiei de Sud" de către Federaţia Rusă.
Pe de-o parte, unele voci susţin că gestul autorităţilor georgiene reprezintă un precedent de care se pot folosi şi alte foste state sovietice, precum Ucraina. Pe de altă parte, persoane mai realiste consideră că gestul mai mult simbolic de ieşire din CSI nu va avea un impact mare asupra membrilor rămaşi, însă va avea consecinţe neplăcute pentru Georgia.
De altfel, Vladimir Jarikin director adjunct al Institutului Ţărilor Membre ale CSI, s-a grăbit să arate Georgiei pisica proverbială. Conform lui Jarikin, CSI este o zonă fără vize, ceea înseamnă că Georgia va trebui acum să negocieze regimul cetăţenilor săi în străinătate cu toate statele membre ale CSI. De asemenea, diplomele emise de instituţiile de învăţământ din Georgia nu mai sunt recunoscute în CSI şi nici invers, motiv pentru care Jarikin este încântat să constate că Preşedintele Georgiei, Mikheil Saakashvili, care a studiat la Kiev, a devenit o persoană fără educaţie superioară.
Mai important este faptul că Jarikin consideră Georgia nu mai are temeiuri legale pentru a cere retragerea forţelor FR de menţinere a păcii din Osetia de Sud. Este adevărat că o asemenea cerere din partea Georgiei nu avea vreo şansă să fie acceptată, însă este posibil ca Georgia să fi dat cărţile nu foarte bune pe care le mai avea de jucat pentru un gest fără prea mare însemnătate.
Un alt punct atins de Jarikin şi care pare la fel de important pentru Georgia precum prezenţa trupelor ruseşti, este faptul că soluţiile disputelor teritoriale dintre Georgia, Federaţia Rusă, Armenia şi Azerbaidjan înscrise în actele CSI au devenit brusc nule. Georgia va trebui să îşi renegocieze graniţele cu aceste ţări, ceea ce nu are cum să fie uşor.