nePOLITICos Despre viaţa cetăţii şi a lumii

22May/100

Despre dezechilibre continentale

Paul De Grauwe, profesor de economie internaţională la Universitatea din Leuven, Belgia, şi posesor a unei liste de organisme unde este invitat sau oferă consultanţă, a publicat un articol interesant cu privire la cauzele crizei datoriei publice care ameninţă să pună capăt zonei euro şi monedei europene. Ideea de bază a articolul este că criza a fost declanşată de existenţa unui surplus de capital în ţările puternic industrializate ale Uniunii Europene, a fost înrăutăţită de absenţa unui mecanism de asigurare la nivel european, care să intervină automat pentru a salva un membru al uniunii aflat în dificultate şi a fost transformată într-o colivă, cu bomboana de rigoare, de încăpăţânarea Germaniei de a refuza implementarea respectivului mecanism.

Acest articol aduce în discuţie unul dintre cele mai interesante aspecte ale economiei Europei, atât în contextul Uniunii Europene cât şi în afara sa: dezechilibrele cauzate de inegalităţile economice şi efectele lor la nivel continental. Surplusul de capital al ţărilor puternic industrializate, pe care piaţa locală nu putea să îl absoarbă, a forţat băncile din aceste ţări să caute clienţi dispuşi să ia împrumuturi. O parte din acest capital s-a dus în S.U.A., unde a contribuit la dezastrul subprime, iar altă parte a invadat Europa de Sud şi de Est. După colapsul pieţei subprime şi propagarea undelor de şoc, guvernele din Spania, Portugalia, Italia, Irlanda şi Grecia au fost nevoite să se împrumute pentru a salva băncile locale şi, mergând spre sursa problemei, băncile din ţările care nu au putut să îşi absoarbă propriul surplus.

O dezbatere serioasă cu privire la viitorul Uniunii Europene ar trebui să ia în considerare şi acest aspect. Conform doctrinei pieţei libere, guvernele nu ar trebui să intervină în asemenea situaţii, ci ar trebui să lase economiile să se descurce singure deoarece totul se va echilibra de la sine. Dar, atunci când o criză apare la orizont, însuşi mediul de afaceri cere intervenţia guvernului, un deus ex machina care trebuie să scoată din foc castanele aruncate înăuntru de mâna invizibilă a lui Adam Smith. Ar trebui să ne întrebăm dacă este corect să se permită unui grup de ţări să îşi deverseze surplusul de capital în alte ţări, atunci când ştim că efectele pe termen lung nu sunt bune.

Evident, o asemenea discuţie va trage după ea şi discuţiile conexe: este corect să se permită unor ţări să îşi deverseze surplusul de populaţie în alte ţări (problema emigraţiei) sau este corect să se permită unor ţări să umple de produse ieftine alte ţări (China vs. U.E.). Poate că rezultatul nu va fi plăcut, dar e mai bine să discutăm aceste lucruri pe faţă.

----

Sursa:

Fighting the wrong enemy