Revoluţia ascunsă – partea a II-a
Scopul oricărei revoluţii este îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale unei părţi a populaţiei, parte care este nemulţumită cu condiţiile în care se află. Acest scop poate să fie atins sau nu, însă putem fi siguri că orice revoluţie încununată de succes duce la îndepărtarea de la putere a unui grup relativ mic de oameni aflaţi în vârful sistemului politic şi înlocuirea lor cu o altă gaşcă. Dacă cei care preiau puterea au în vedere interesele maselor care au jucat un rol în ridicarea lor, rămâne de văzut. Cel mai probabil scenariu este cel în care noua elită conducătoare dă câte ceva poporului pentru a-şi consolida poziţia, după care începe să îşi vadă de interesul propriu.
Astfel se poate spune că un grup de oameni care este nemulţumit de starea în care se află şi care are de gând să pornească o revoluţie are de înfruntat pericolul dublu al represiunii regimului curent şi al trădării din partea regimului viitor. În acest mod, revoluţiile ajung să aibă acelaşi efect ca şi alegerile: grupul de la putere, care fură prea mult sau care se poartă prea rău cu populaţia, este înlocuit cu un alt grup, care o să fure mai puţin sau o să se poarte mai bine la început, totul desfăşurându-se în cadrul unui sistem care nu oferă o alternativă reală. Apoi situaţia se deteriorează în timp şi foştii revoluţionari constată că s-au întors de unde au plecat.
De vreme ce rezultatul revoluţiilor spontane şi vizibile este, în mod clar, nesatisfăcător, aş zice că este cazul să se ia în considerare şi varianta revoluţiei deliberate şi ascunse. O revoluţie deliberată este o mişcare de modificare a societăţii care nu este declanşată de un stimul de moment (o acţiune sau o declaraţie extrem de nepopulară a celor de la putere), ci de către o analiză a problemelor societăţii şi de adoptarea unui anumit mod de a le rezolva; revoluţia deliberată este o acţiune, nu o reacţie. O revoluţie ascunsă este o revoluţie care nu confruntă puterea în mod deschis şi direct, ci se bazează pe principiul că sistemul se va schimba de la sine în momentul în care cetăţenii se vor schimba.
Îmi dau seama că atunci când critic provocarea directă şi deschisă a puterii mă opun unei acţiuni care exercită o atracţie profundă asupra imaginaţiei oamenilor pentru care asemenea explozii sociale sunt singurul mod în care li se permite şi ştiu să se exprime în domeniul politic, însă acest gen de acţiuni dau celor de la putere pretextul perfect pentru a lua măsuri de represiune împotriva populaţiei şi nici unui guvern nu trebuie să i se dea asemenea pretext. Decât, evident, dacă acest lucru serveşte unui scop concret.
Revoluţia spontană şi vizibilă tinde să se concentreze asupra îndepărtării de la putere a unui grup relativ mic de oameni, în timp ce revoluţia deliberată şi ascunsă ţinteşte către baza societăţii în scopul educării ei şi construirii unui nou sistem de relaţii între cetăţeni şi putere. În cadrul unei revoluţii deliberate este mult mai important să fie capturate nivelurile de jos ale sistemului politic (primării, consilii locale) de către insurgenţi politici, decât să fie înlocuit guvernul dominat de interese şi corupţie. Odată capturate nivelurile de jos, primarii insurgenţi pot începe să îşi obişnuiască alegătorii cu rolul lor în viitoarea structură: exercitarea puterii politice.
Cheia succesului revoluţiei ascunse stă tocmai în faptul că modul său de operare este să pornească lupta de la baza societăţii şi fără violenţă şi să o câştige înainte ca puterea centrală să îşi dea seama că are de-a face cu o mişcare organizată. Principala ţintă a acestui tip de revoluţie este familia şi şcoala, adică mediul în care cresc şi sunt educaţi viitorii cetăţeni deoarece este vital ca, în România, să înceapă să se formeze o pătură de cetăţeni.
O pătură de cetăţeni reprezintă un grup de oameni al cărui rol în sistemul politic nu este să îşi vândă voturile primului candidat care le flutură în faţă o bancnotă sau încearcă să îi prostească cu mici şi bere. Cetăţenii sunt cei care se interesează de viaţa publică pentru a-şi apăra interesele şi care vor putea desface, în timp, încrengătura de baroni şi birocraţi care conduc România în folosul propriu, în momentul de faţă.
Prin natura sa, revoluţia deliberată şi ascunsă este lentă. Va fi nevoie de multe decenii de educare a noilor generaţii până când România va avea o pătură de cetăţeni implicaţi în politică şi care modifică încet-încet sistemul politic al ţării. Presupunând că această revoluţie poate fi lansată, este foarte puţin probabil că noi, cei din generaţia mea, vom apuca să vedem finalul în timpul vieţilor noastre. Dar, cu puţin noroc şi cu mult efort, nepoţii noştri o vor duce mai bine.