Smells like WWI
Vă mai aduceţi aminte de la ora de istorie (sau, mai nou, din documentarele de pe Descopery) acea veche politică de alianţe care se presupunea la începutul anilor 1900 că va împiedica un nou război? Vă aduceţi aminte că, de fapt, politica de alianţe şi de garanţii nu a făcut altceva decât să transforme o ceartă dintre Franţa şi Germania într-un ditamai războiul?
Dacă vă aduceţi aminte, atunci o să vă placă recenta declaraţie a Primului Ministru al R.P. Chineză, Wen Jiabao. Conform presei chineze şi pakistaneze, Jiabao a avertizat S.U.A. că orice atac asupra Pakistanului va fi interpretat ca un atac asupra R.P. Chineză. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri dintre premierii celor două ţări, iar Ministrul de Externe al Chinei a ţinut să o aducă la cunoştinţa autorităţilor S.U.A.
De asemenea, Primul Ministru Jiabao a anunţat că R.P. Chineză va acorda tot sprijinul de care Pakistanul are nevoie. Mai exact, sprijinul respectiv înseamnă avioane de vânătoare (inclusiv tehnologie stealth) şi accelerarea programului de construcţie a unui satelit pakistanez în China. Drept răspuns, partea pakistaneză a declarat că intenţionează să îşi revizuiască programul de colaborare cu S.U.A. în domeniul anti-terorismului.
Let's party like it's 1914!
Cică ar fi murit Bin Laden
Din câte spune presa internaţională, Bin Laden ar fi sărbătorit finalul zilei de 1 mai şi începutul zilei de 2 mai cu o petrecere cu artificii la vila sa somptuoasă de lângă Islamabad. Printre invitaţi s-au aflat diverşi luptători pentru libertate şi trupe speciale, cu toţii bine dotaţi cu artificii. Trei elicoptere militare au oferit un spectacol acrobatic, unul dintre ele fiind chiar nevoit să aterizeze pe nepregătite într-un câmp. Către finalul petrecerii, Bin Laden a trecut în paradisul lui Allah, unde îl aşteaptă fie fecioare, fie stafide, în funcţie de interpretarea textului original.
Nu am nici o îndoială că ştirea morţii lui Bin Laden, în caz că se dovedeşte a fi adevărată, a fost primită cu nespusă uşurare şi încântare de către membrii Partidului Democrat din S.U.A. deoarece acum au o armă excelentă cu care să îşi zdrobească rivalii în campania electorală care se apropie. Obama se poate declara de pe acum Pakistanicus sau Terroristicus şi îşi poate organiza un triumf pe Pennsylvania Avenue. Ar fi interesant să îl vedem defilând într-un car de luptă, de care a fost agăţată cu o pungă conţinând rămăşiţele lui Bin Laden, şi strigând: „Sunt mai bun decât Bush, măi! Yeeeeeeah!”
Singura problemă este că, de fapt, Bin Laden a câştigat în felul său. Dacă Osama ar fi fost capturat sau omorât la scurt timp după evenimentele din 11 septembrie 2001, asta ar fi reprezentat un triumf pentru S.U.A. Acum, la 10 ani de la aceste evenimente, după ce au murit mii de soldaţi în Afganistan şi Irak, după ce au murit mult mai multe mii de civili în cele două ţări şi după ce au fost aruncate miliarde pe apa sâmbetei, nu prea mai este atât de important faptul că a murit un om a cărui valoare este mai mult simbolică.
Mai mult, moartea lui Bin Laden nu rezolvă nimic. S.U.A. şi aliaţii săi continuă să fie implicaţi într-o campanie lungă şi grea într-o zonă a globului care se duce naibii pe zi ce trece. Faptul că Bin Laden a fost omorât într-o vilă construită la comandă în 2005, aflată lângă o academie militară pakistaneză, la două ore cu maşina de Islamabad nu o să fie trecut cu vederea de către puterile internaţionale. India a reacţionat imediat, aşa cum era de aşteptat, subliniind faptul că Pakistanul joacă de partea teroriştilor. Cererile autorităţilor pakistaneze ca S.U.A. să limiteze operaţiunile trupelor speciale şi a aparatelor de vânătoare fără pilot vor fi interpretate ca o încercare de a proteja terorişti (lucru care poate fi foarte adevărat).
Pakistanul este acum veriga slabă. Guvernul său este discreditat în ochii S.U.A. & co., iar situaţia din ţară este deosebit de fragilă. Nu cred ca are rost să mai spun că este în interesul Talibanilor şi al grupărilor pakistaneze anti-S.U.A./anti-India ca ţara să intre în haos decât să intre pe mâna unei facţiuni pro-S.U.A., iar S.U.A. nu pare să îşi permită în momentul acesta să jongleze şi cu un Pakistan în război civil sau în curs de dezintegrare. În fine. Să vedem ce urmează.
Clopotele bat pentru Pakistan
Pakistanul a devenit o ţară care nu ar trebui scăpată din ochi. Începând cu 31 iulie, inundaţii de o amploare nemaivăzută au distrus infrastructura, bunurile, oraşele şi recoltele din câteva provincii. Câteva milioane de oameni trăiesc în corturi (mulţi dintre ei nu au nici corturi), oameni care au pierdut tot ce aveau. Calamităţile de o asemenea amploare tind să aibă efecte sociale, economice şi politice extrem de puternice. Aş fi foarte surprins dacă Pakistanul nu va avea parte în următorii ani de o revoluţie sau de un război.
Tabără de refugiaţi în Sukkur. Copyright AFP.
Trupele S.U.A. se retrag din Afganistan. Sort of.
James T. Conway, Comandantul Corpului Puşcaşilor Marini ai S.U.A., a declarat că trupele S.U.A. vor rămâne în Afganistan mulţi ani de acum înainte deoarece situaţia din ţară nu este destul de stabilă pentru ca forţele internaţionale să îşi permită să plece. La 8 ani de la invazia Afganistanului, S.U.A. a reuşit să o dea în bară complet pe două planuri: talibanii şi localnicii.
Copyright Finbarr O'Reilly/Reuters
În ciuda unei campanii prelungite, talibanii sunt încă departe de a fi înfrânţi, iar o parte dintre liderii locali din Afganistan luptă de partea lor. Ca să nu mai vorbesc de ajutorul pe care îl primesc din partea Pakistanului. Într-o ţară care nu a avut vreodată un sistem politic sau un sistem economic centralizat, adică într-o ţară care nu este ţară decât pe hârtie, talibanii se pot mişca în voie, pot găsi aliaţi, pot face rost de surse de finanţare, pot transporta arme şi mâncare, pot întreţine reţele de comunicaţii şi pot recruta luptători. Şi pot face toate aceste lucruri cu ajutorul localnicilor. Trupele S.U.A., în schimb, forţate să stea în bazele lor, sunt şi vor rămâne „strangers in a strange land”.
În ciuda cursurilor de pregătire frecvente şi a unei sume semnificative de bani cheltuite de către S.U.A., forţele locale sunt un dezastru de proporţii epice. Voluntarii îşi vând armele şi uniformele, se droghează, refuză să asculte de superiori sau dezertează. Din câte se pare, instructorii trimişi de către coaliţia internaţională au acceptat toată pleava Afganistanului la respectivele cursuri de pregătire. În consecinţă, armata şi poliţia afgană sunt pur şi simplu două mecanisme prin care localnicii mulg Vestul de bani şi zic mersi că străinii sunt aşa de proşti încât să îi angajeze, să le dea de mâncare şi să îi plătească. În aceeaşi ţară care nu e ţară, trupele locale nu văd nici un motiv pentru care ar asculta de guvernul central aşa că o parte dintre ele acţionează pe cont propriu, iar altă parte, foarte probabil, că luptă alături de talibani. Se ştie deja că fiecare serie de voluntari e plină de spioni şi informatori ai talibanilor.
Surprinzător este faptul că coaliţia internaţională, sub conducerea S.U.A., a reuşit să dea dovadă de o incompetenţă care mă face să mă întreb dacă nu e cumva deliberată. De ce ar fi deliberată? Asta veţi citi într-un articol viitor.
Am un sentiment de déjà vu
Bomba a explodat cu un sunet asurzitor. Site-ul Wikileaks a primit un teanc de documente şi rapoarte din partea unei (unor?) surse din Armata S.U.A. care oferă civililor de rând posibilitatea de a arunca o privire în culisele războiului din Afganistan. Şi nimănui nu-i place ce se vede în culisele pline până la refuz de mizeria unei campanii haotice care s-a întins pe nouă ani de zile. Merită remarcat faptul că o anumită parte a Armatei S.U.A. este îndeajuns de dezgustată de conducerea civilă pentru ca să dea unui site ca Wikileaks o cantitate impresionantă de documente (zeci de mii).
Faptul că Armata S.U.A. a omorât mai mulţi civili în Afganistan decât este dispusă să recunoască reprezintă doar lucioasa bomboană care tronează în vârful colivei. Până la urmă localnicii sunt „collateral damage”, cu ţara lor cu tot. Iar corespondenţa dintre forturile construite de armata S.U.A. departe de oraşe şi comandamentele lor este doar glazura. E neplăcut să citeşti rapoarte care arată cum talibanii sau alţi actori locali strângeau laţurile în jurul grupurilor mici de soldaţi americani, izolaţi în forturile lor.
Dar blatul tortului, care pute de la o poştă, este dovada negru pe alb că mai toată lumea implicată în campania din Afganistan ştia că serviciile secrete din Pakistan i-au susţinut pe talibani de la bun început şi că nu au încetat niciodată să lucreze mână în mână cu ei. Şi e destul de probabil ca sprijinul să nu se limiteze la serviciile secrete. Membrii ai comunităţii de afaceri, elemente ale armatei, politicieni, este foarte posibil că toţi aceşti actori să fie implicaţi în legătura dintre pakistanezi şi talibani, care datează de la finalul războiului împotriva U.R.S.S..
De ce joacă Pakistanul la două capete? Pakistanul este o ţară săracă, prinsă între o serie de vecini mai mari şi mai puternici (India, China, Iran) dintre care unul (India) îi este duşman pe faţă. Astfel, Pakistanul, care are o graniţă respectabilă cu India, nu îşi poate permite să nu aibă spatele asigurat. Un Afganistan pacificat şi controlat de către S.U.A. poate fi primul pas către o colaborare militară Indiano-Afgană care să ducă la prinderea Pakistanului într-un cleşte. Afganistanul este „curtea din spate” a Pakistanului, care se va strădui din răsputeri să o ţină sub control.
În al doilea rând, campania din Afganistan (mai nou din Af-Pak) este profitabilă pentru pakistanezi, care au primit peste 1 miliard USD pe an din partea Washingtonului. Pentru regimurile deosebit de corupte din Kabul şi Islamabad, războiul este o oportunitate rară. În timp ce majoritatea afganilor trăiesc în sărăcie, Preşedintele Karzai, rudele lui şi diverşi alţi potentaţi şi-au cumpărat vile de milioane de dolari în Dubai, unde se vor refugia când talibanii vor ajunge la porţile Kabulului, lucru care pare din ce în ce mai probabil.