După 20 de ani de libertate
Se poate spune că criza economică a pus capăt mulţumirii absurde care a dominat societatea română în ultimii ani, în care goana după bani a distrus structura ciudată de valori moştenită din perioada comunistă şi modificată în sărăcia şi dezamăgirea anilor '90 pentru a o înlocui cu o fantastică lăcomie. Sub impactul dispariţiei bonusurilor, măririlor de salarii şi, până la urmă, a locurilor de muncă, societatea română s-a văzut nevoită să privească din nou în ochi sistemul politic pe care l-a tolerat fără mari probleme atâta vreme cât o parte a populaţiei avea destui bani pentru shopping. Evident, priveliştea sistemului politic nu este una plăcută.
La 20 de ani de la Revoluţia din 1989, România are, în mare parte, acelaşi sistem politic ca şi pe vremea comunismului. Ţara continuă să fie condusă de un grup restrâns de oameni care controlează cea mai mare parte a vieţii politice şi o parte a vieţii economice şi care acţionează în folosul propriu, în timp ce restul ţării este lăsat să se descurce cum poate. Este adevărat că acest sistem a trecut prin schimbări majore pe anumite planuri, dar trebuie subliniat că modul fundamental de funcţionare a rămas acelaşi. O gaşcă de politicieni şi oameni de afaceri, nereprezentativă şi ruptă de restul populaţiei, coruptă şi clientelară, continuă să facă jocurile, având ca scop principal propria supravieţuire şi îmbogăţire.
Şi cum ar putea fi altfel? Oamenii care au creat şi care populează acest sistem sunt cei formaţi în perioada comunistă şi care, după Revoluţie, au construit din reflex singurul tip de sistem în care ştiau să funcţioneze şi în care erau relevanţi. Din acest punct de vedere, trăsăturile strâmbe ale „democraţiei” române sunt perfect explicabile: un sistem bazat pe partide fără ideologii, dominat de personalităţi care trag după ele partide pline de nulităţi, corupţia şi clientelismul care protejează mediocrităţile şi interesele, apatia şi ignoranţa electoratului care visează aiurea la un nou Vlad Ţepeş.
Şi, pentru că sistemul nu poate supravieţui fără aceste trăsături fundamentale, ele nu au cum să dispară în timpul crizei economice. Este inutil să ne aşteptăm la competenţă din partea Guvernului, Preşedintelui sau Parlamentului deoarece competenţa contravine legilor sistemului actual. Competenţa este duşmanul politicienilor care au ajuns la putere îngrădind opţiunile unui electorat ignorant. Cooperarea pentru binele ţării este inacceptabilă pentru găştile rivale de politicieni şi oameni de afaceri care se luptă din patru în patru ani pentru a ajunge în poziţia de a jefui banul public şi resursele ţării.
De ce ne-ar mira că, atunci când a venit momentul deciziilor dureroase şi nepopulare, cei care suferă sunt tot fraierii de la baza societăţii şi nu rechinii care prăduiesc bugetul cu firme căpuşă şi contracte preferenţiale, deoarece supravieţuirea rechinilor şi a sistemului este mai importantă decât supravieţuirea populaţiei. Pe de altă parte, fraierii respectivi sunt cei care susţin şi legitimizează sistemul cu voturile lor. Răsplata pentru aceste voturi va fi o economie convalescentă pe termen mediu (cel puţin), dar nişte rechini sănătoşi.
Rezultatul previzibil al aventurii României pe tărâmul crizei economice va fi sporirea controlului statului asupra economiei, menţinerea prestigiului României de ţară guvernată de hoţi şi incompetenţi şi locul fruntaş pe care îl ocupăm în clasamentul celor mai slab dezvoltate ţări din Europa. După 20 de ani de libertate, suntem exact acolo unde am fost întotdeauna, în ţara furtului căciulii şi a ciclului etern al morţii caprei vecinului. Şi aici vom rămâne până când vom scăpa de găştile de la putere şi de sistemul bazat pe interesul propriu şi pe termen scurt al unui grup restrâns de oameni corupţi.
Problema absenteismului
Alegerile pentru Parlamentul European, ţinute duminică de-a lungul şi de-a latul României, au fost caracterizate de un absenteism masiv , lucru nu foarte surprinzător. Românilor nu prea le pasă de Parlamentul propriu, ale cărui decizii exercită o influenţă importantă asupra vieţilor lor. Cu atât mai puţin le pasă de un Parlament îndepărtat, despre care ştiu foarte puţine lucruri.
Este foarte probabil ca, la nivel de popor, românii să nu înţeleaga sistemul de guvernare al ţării şi, în consecinţă, să nu înţeleagă rolul şi scopul Parlamentului. Pe de altă parte, nici Parlamentul nu pare să înţeleagă bine ce se întâmplă sau, poate, parlamentarii se mulţumesc să lase Guvernul să le uzurpe prerogativele şi să conducă ţara prin ordonanţe şi să dea vina pe Guvern pentru tot ce se întâmplă.
Însă absenteismul nu a fost doar o problemă locală, de data asta, ci la una la nivel european, lucru care ar trebui să ridice nişte semne de întrebare. Situaţia actuală, la nivel european, este o combinaţie de criză economică şi apatie/insatisfacţie politică. Din acest vid de oopţiuni politice care a determinat peste 40% din populaţia Uniunii Europene să stea acasă în ziua alegerilor, poate să apară orice.
Atât Partidul Naţional-Socialist, cât şi bolşevicii din Rusia s-au ridicat la putere pe fondul unor probleme politice şi economice. Este adevărat că situaţiile nu sunt identice, însă această apatie electorală poate să aibă consecinţe neplăcute. În cel mai rău caz, Europa o să aibă parte de un nou lider harismatic, ceea ce prezintă întotdeauna un risc. O altă alternativă este transformarea absenteismului într-o tendinţă pe termen lung care va duce la ieşirea din politică a aproape jumătate din cetăţenii Europei.