Note şi observaţii – partea a III-a
Condiţia opusă, cea mai sigură pentru puterea partidelor, este apatia publicului, recunoştinţa pentru favorurile mărunte şi un sentiment puternic şi general de inutilitate a luptei politice. Cu toate acestea, apatia politică, inutilitatea şi recunoştinţa meschină nu sunt naturale. Ceea ce se află în spatele lor nu este "natura umană", ci credinţa cetăţenilor că politica şi guvernul pot face prea puţin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă; credinţa că cetăţenii nu sunt conduşi de oameni cărora le-au încredinţat puterea lor, ci de circumstanţe şi de "forţe" istorice, de lucruri pe care oamenii nu le pot controla; credinţa că abuzurile de putere şi nedreptăţile sunt cumva inevitabile şi trebuie îndurate pentru că nu pot fi eliminate. - W. Karp
Despre partide
Teoretic, în sistemul democratic de guvernare, puterea stă în mâinile poporului, iar rolul partidelor este de a identifica şi promova persoane capabile de a administra banul public şi de a lua decizii care privesc modul de desfăşurare a vieţii politice, economice şi sociale a ţării. Practic, ştim cu toţii că acest lucru nu se întâmplă, deoarece partidele sunt interesate, în primul rând, de supravieţuirea şi bunăstarea proprie şi, în acest scop, vor promova candidaţi dispuşi să se ocupe de aceste lucruri. Aşa cum se poate vedea în fiecare zi, partidele sunt mai mult decât dispuse să încurajeze corupţia şi iresponsabilitatea diverşilor demnitari.
Este în interesul partidelor să limiteze dezbaterea subiectelor de interes public şi tragerea la răspundere a demnitarilor. Este în interesul partidelor să limiteze înţelegerea modului în care ţara este condusă. Este în interesul partidelor să limiteze participarea la vot prin încurajarea apatiei şi prin concentrarea eforturilor lor asupra părţii needucate, naive sau corupte a electoratului. Într-un cuvânt, este în interesul partidelor să limiteze sau să interzică accesul cetăţenilor la putere.
Spre ghinionul nostru, partidele deţin monopolul asupra vieţii politice din ţară, lucru care le permite să se constituie într-o a doua bază de putere, diferită de cetăţeni, dar mult mai puternică. Un ales trebuie să se supună judecăţii alegătorilor doar o dată la patru ani, însă are de a face cu partidul în fiecare zi. Mai mult, alegătorii pot fi prostiţi, cumpăraţi sau furaţi, însă e mult mai greu să faci aşa ceva partidului. Iar partidul are la dispoziţie mai multe metode decât masa cetăţenilor de a-şi ţine aleşii la respect sau de a neutraliza rebelii sau adversarii. Este de ajuns să ne aducem aminte de faptul că lucrările de modernizare a Bucureştiului au întârziat ani de zile deoarece un partid a decis să lupte cu toate forţele împotriva primarului oraşului.
Sursa puterii partidelor este exact monopolul lor asupra puterii politice. Cetăţenii pot să meargă de la un partid la altul, dar nu pot să evite sistemul pentru că nu există alternative. Monopolul este încurajat de stat şi de magnaţii din mediul de afaceri, care se pot ridica deasupra taxelor impuse de stat şi care preferă să discute direct cu reprezentanţii unui sistem centralizat, şi de liderii confederaţiilor sindicale, care îşi trag puterea din protecţia acordată de stat sistemului sindical. Sistemul de troc bani contra protecţie legislativă este cel în care se află acum România, iar rezultatul său este centralizarea puterii de decizie în mâinile unui grup restrâns de politicieni şi oameni de afaceri.
De asemenea, putem spune că este în interesul partidelor să blocheze orice încercare de reformă a vieţii politice, economice sau sociale. Reformele tind să introducă factori aleatori, lucru care deranjează pe cei ce preferă un sistem predictibil. Lor li se alătură magnaţii care şi-au creat averile în moduri nu foarte cinstite şi care preferă să aibă cât mai puţină competiţie. Mai mult, o mişcare de reformă încununată de succes într-un anumit domeniu poate da cetăţenilor ideea de a extinde reforma şi către alte domenii. Iar mişcările de reformă tind să atragă exact genul de oameni pe care partidele îl evită: oameni inteligenţi şi entuziaşti, care nu sunt interesaţi de păstrarea în viaţă a unui sistem corupt.
Astfel, este în interesul oamenilor corupţi şi nu foarte competenţi, care ajung să populeze partidele, să promoveze oameni la fel de corupţi şi de incompetenţi, dar care au în comun acelaşi lucru: înţeleg sistemul şi se pricep să îl facă să meargă.
Pentru Cristi şi mulţi alţii ca el
"Ce putem face?" este întrebarea pe care ne-o punem cu toţii, însă nu există decât un singur răspuns: Implică-te acolo unde contează! Democraţia tinde să degenereze în dictatură sau în oligarhie (cum este cazul României) pentru că cetăţenii îşi închipuie că democraţia este un sistem care merge de la sine. Un sistem care nu are nevoie decât de un impuls electoral din patru în patru ani pentru a rezolva toate problemele. Dar este clar că s-a ajuns unde s-a ajuns din cauză că noi, cetăţenii, am permis acest lucru. Atunci când puterea este în mâna poporului, cam tot acolo e şi răspunderea.
Ce se poate face? Soluţii există, însă nu sunt nici simple, nici rapide. Dacă idealul tău este să rezolvi problemele guvernării societăţii între o bere cu prietenii şi un comentariu pe un blog, atunci mai bine uită de toată chestia asta. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine este necesar ca întreg sistemul de relaţii dintre alegători şi aleşi să se schimbe. Alegătorii trebuie să aibă o plajă mai mare de candidaţi dintre care să aleagă (adică nişte alternative reale la obosiţii de partid şi de stat).
De asemenea, alegătorii trebuie să aibă la dispoziţie o procedură rapidă de îndepărtare din funcţie a unui ales prea corupt sau incompetent. Influenţa nefastă şi exagerată a partidelor şi a finanţatorilor partidelor trebuie atenuată sau eliminată. Dacă sistemul cu care ne luptăm este prea mare, trebuie spart în bucăţi care pot fi izolate şi modificate.
Corupţia nu o să dispară niciodată de tot, dar un anumit nivel de corupţie discretă poate fi tolerat, atâta vreme cât guvernul îşi face treaba. Pentru incompetenţă nu există scuze. Partea mai grea o sa fie găsirea de oameni civilizaţi şi de bun simţ dispuşi să treacă prin circul electoral pentru a ajunge în funcţii în care pot face treabă. Însă, pe măsură ce circul este adus sub control, se vor găsi şi asemenea oameni.
Dar nimic din toate astea nu o să se întâmple de la sine. Your call.
Poţi să începi de aici.