Exerciţiu de imaginaţie
Acum ceva timp m-am supus pe mine însumi unui mic exerciţiu de imaginaţie. Mi-am imaginat, pe cât posibil, că sunt un ţăran afgan, născut şi crescut în ţara pustietăţii şi munţilor, cimitir al imperiilor. Am încercat să îmi imaginez cutumele şi obiceiurile unui asemenea loc. Şi, pornind de la aceste lucruri, am încercat să privesc relaţiile dintre afgani şi soldaţii europeni şi americani desfăşuraţi pe teatrul de operaţiuni Af-Pak.
La un moment dat mi-am dat seama că, dincolo de invidia generată de diferenţa de nivel de trai, o parte dintre afgani ne privesc ca pe nişte extratereştrii. Cred că un om obişnuit din Afganistan nu poate să înţeleagă ideea de respectare a drepturilor femeilor şi homosexualilor şi cred că nu înţelege nici de ce noi sprijinim asemenea idei. (Ca să fiu corect, ar trebui să menţionez şi că ideea de drepturi are un înţeles diferit într-un tărâm în care, dacă vrei drepturi, trebuie să fii bine înarmat şi să ai destui prieteni înarmaţi.) Singurele explicaţii care ar putea da sens unor idei atât de străine şi de stranii pentru afganul de rând este că europenii şi americanii sunt fie nebuni, fie perverşi, fie că încearcă să îi tragă pe sfoară în stil mare.
Nu cred că ar trebui să ne mirăm că diverşi musulmani caută să se refugieze în rândurile grupărilor radicale. Sistemul de valori şi cultura pe care le exportă S.U.A. şi, într-o mai mică măsură, Europa de Vest sunt mult prea străine pentru aceşti oameni. Idei pe care noi le-am adoptat în câteva generaţii le sunt băgate pe gât gata ambalate unor popoare care nu au de a face cu ele. Ajustările pe care le presupun aceste idei sunt prea bruşte şi prea puternice. E mai simplu să pui mâna pe arme pentru a-ţi apăra sănătatea mintală.
Trupele S.U.A. se retrag din Afganistan. Sort of.
James T. Conway, Comandantul Corpului Puşcaşilor Marini ai S.U.A., a declarat că trupele S.U.A. vor rămâne în Afganistan mulţi ani de acum înainte deoarece situaţia din ţară nu este destul de stabilă pentru ca forţele internaţionale să îşi permită să plece. La 8 ani de la invazia Afganistanului, S.U.A. a reuşit să o dea în bară complet pe două planuri: talibanii şi localnicii.
Copyright Finbarr O'Reilly/Reuters
În ciuda unei campanii prelungite, talibanii sunt încă departe de a fi înfrânţi, iar o parte dintre liderii locali din Afganistan luptă de partea lor. Ca să nu mai vorbesc de ajutorul pe care îl primesc din partea Pakistanului. Într-o ţară care nu a avut vreodată un sistem politic sau un sistem economic centralizat, adică într-o ţară care nu este ţară decât pe hârtie, talibanii se pot mişca în voie, pot găsi aliaţi, pot face rost de surse de finanţare, pot transporta arme şi mâncare, pot întreţine reţele de comunicaţii şi pot recruta luptători. Şi pot face toate aceste lucruri cu ajutorul localnicilor. Trupele S.U.A., în schimb, forţate să stea în bazele lor, sunt şi vor rămâne „strangers in a strange land”.
În ciuda cursurilor de pregătire frecvente şi a unei sume semnificative de bani cheltuite de către S.U.A., forţele locale sunt un dezastru de proporţii epice. Voluntarii îşi vând armele şi uniformele, se droghează, refuză să asculte de superiori sau dezertează. Din câte se pare, instructorii trimişi de către coaliţia internaţională au acceptat toată pleava Afganistanului la respectivele cursuri de pregătire. În consecinţă, armata şi poliţia afgană sunt pur şi simplu două mecanisme prin care localnicii mulg Vestul de bani şi zic mersi că străinii sunt aşa de proşti încât să îi angajeze, să le dea de mâncare şi să îi plătească. În aceeaşi ţară care nu e ţară, trupele locale nu văd nici un motiv pentru care ar asculta de guvernul central aşa că o parte dintre ele acţionează pe cont propriu, iar altă parte, foarte probabil, că luptă alături de talibani. Se ştie deja că fiecare serie de voluntari e plină de spioni şi informatori ai talibanilor.
Surprinzător este faptul că coaliţia internaţională, sub conducerea S.U.A., a reuşit să dea dovadă de o incompetenţă care mă face să mă întreb dacă nu e cumva deliberată. De ce ar fi deliberată? Asta veţi citi într-un articol viitor.
Trupele S.U.A. se retrag din Irak. Sort of.
Presa internaţională anunţă că trupele S.U.A. s-au retras din Irak. Oarecum. Pentru a da impresia că Preşedintele Obama chiar s-a ţinut de cuvânt, administraţia de la Washington a declarat că a retras din Irak toate... „combat troops”. Presupun că cei de la Casa Albă îşi închipuie că lumea o să creadă că în Irak au rămas doar medicii armatei S.U.A. sau nişte asistente medicale.
Evident, realitatea e altfel. În Irak au rămas 50,000 de soldaţi S.U.A., care compun o foarte „combat force”, iar forţa respectivă nu va pleca din Irak aşa curând. De fapt, nu se ştie când şi dacă o să plece. Cel mai probabil, S.U.A. o să menţină baze militare în Irak pe termen nedefnit, plus imensa ambasadă din Baghdad.
Am un sentiment de déjà vu
Bomba a explodat cu un sunet asurzitor. Site-ul Wikileaks a primit un teanc de documente şi rapoarte din partea unei (unor?) surse din Armata S.U.A. care oferă civililor de rând posibilitatea de a arunca o privire în culisele războiului din Afganistan. Şi nimănui nu-i place ce se vede în culisele pline până la refuz de mizeria unei campanii haotice care s-a întins pe nouă ani de zile. Merită remarcat faptul că o anumită parte a Armatei S.U.A. este îndeajuns de dezgustată de conducerea civilă pentru ca să dea unui site ca Wikileaks o cantitate impresionantă de documente (zeci de mii).
Faptul că Armata S.U.A. a omorât mai mulţi civili în Afganistan decât este dispusă să recunoască reprezintă doar lucioasa bomboană care tronează în vârful colivei. Până la urmă localnicii sunt „collateral damage”, cu ţara lor cu tot. Iar corespondenţa dintre forturile construite de armata S.U.A. departe de oraşe şi comandamentele lor este doar glazura. E neplăcut să citeşti rapoarte care arată cum talibanii sau alţi actori locali strângeau laţurile în jurul grupurilor mici de soldaţi americani, izolaţi în forturile lor.
Dar blatul tortului, care pute de la o poştă, este dovada negru pe alb că mai toată lumea implicată în campania din Afganistan ştia că serviciile secrete din Pakistan i-au susţinut pe talibani de la bun început şi că nu au încetat niciodată să lucreze mână în mână cu ei. Şi e destul de probabil ca sprijinul să nu se limiteze la serviciile secrete. Membrii ai comunităţii de afaceri, elemente ale armatei, politicieni, este foarte posibil că toţi aceşti actori să fie implicaţi în legătura dintre pakistanezi şi talibani, care datează de la finalul războiului împotriva U.R.S.S..
De ce joacă Pakistanul la două capete? Pakistanul este o ţară săracă, prinsă între o serie de vecini mai mari şi mai puternici (India, China, Iran) dintre care unul (India) îi este duşman pe faţă. Astfel, Pakistanul, care are o graniţă respectabilă cu India, nu îşi poate permite să nu aibă spatele asigurat. Un Afganistan pacificat şi controlat de către S.U.A. poate fi primul pas către o colaborare militară Indiano-Afgană care să ducă la prinderea Pakistanului într-un cleşte. Afganistanul este „curtea din spate” a Pakistanului, care se va strădui din răsputeri să o ţină sub control.
În al doilea rând, campania din Afganistan (mai nou din Af-Pak) este profitabilă pentru pakistanezi, care au primit peste 1 miliard USD pe an din partea Washingtonului. Pentru regimurile deosebit de corupte din Kabul şi Islamabad, războiul este o oportunitate rară. În timp ce majoritatea afganilor trăiesc în sărăcie, Preşedintele Karzai, rudele lui şi diverşi alţi potentaţi şi-au cumpărat vile de milioane de dolari în Dubai, unde se vor refugia când talibanii vor ajunge la porţile Kabulului, lucru care pare din ce în ce mai probabil.
S.U.A. începe să antreneze trupe în Tadjikistan
Ken Gross, ambasadorul S.U.A. în Jumhurii Tojikiston, a anunţat că ţara sa intenţionează să deschidă un centru de pregătire a trupelor din Tadjikistan. Centrul va fi amplasat la 45 de kilometri de capitala Tadjikistanului, Duşanbe, şi va pregăti trupele locale pentru operaţiuni împotriva traficanţilor de droguri şi a teroriştilor. De asemenea, Gross a declarat că S.U.A. nu intenţionează să stabilească o prezenţă militară în Tadjikistan.
Tadjikistan
În teorie, totul sună frumos. În practică, S.U.A. o să pregătească trupele locale aşa cum doreşte guvernul local. La fel ca în alte părţi, prin traficanţi de droguri se înţelege acele persoane care fac comerţ cu droguri independent sau mână în mână cu actori locali care se opun guvernului. Cam aceeaşi definiţie se aplică şi teroriştilor.
Traficul de droguri şi anumite activităţi criminale (de ex. răpiri pentru răscumpărare) sunt printre puţinele moduri de a face rost de mulţi bani în zonă, motiv pentru care fiecare guvern sau gaşcă cu sprijin politic este deja bagată până în gât în ceea ce prin alte părţi se numeşte crimă organizată.
Având în vedere că orice om cu o armă în mână poate deveni un terorist şi că republicile Asiei Centrale sunt pline de arme şi de grupuri care acţionează contra guvernelor, este lesne de înţeles de ce guvernul din Tadjikistan este gata să colaboreze cu S.U.A. şi de ce are nevoie de trupe bine antrenate.