Yemen, o campanie amânată
Pun pariu că Preşedintele Barack Obama simte că îi urcă aciditatea în gât atunci când se gândeşte la Orientul Mijlociu. Şi pentru că cele două campanii din Irak şi Afganistan-Pakistan nu sunt de ajuns, situaţia din Yemen a început să devină neplăcută. George Bush al II-lea a pornit două campanii militare ca parte a unei politici îndrăzneţe (sau nesăbuite, depinde pe cine întrebi) de refacere a Orientului Mijlociu. Obama a decis că este mai bine să încerce să păstreze un echilibru al puterii între şiiţi şi sunniţi şi să stabilizeze regiunea. Lucru care se dovedeşte mai greu decât pare şi nu mulţumeşte pe nimeni.
Tergiversarea adoptării unei soluţii în privinţa programului nuclear al Iranului face parte, cred eu, din politica Preşedintelui Obama de a nu distruge singura putere şiită din zona Orientului Mijlociu, lucru care ar provoca un nou val de violenţă în zonă. Evident, Israelul este foarte nemulţumit de faptul că S.U.A. nu aprobă un asalt asupra instalaţiilor implicate în programul nuclear Iranian. Imediat după Israel, pe lista nemulţumiţilor, se află Arabia Saudită, cel mai mare stat-client Sunnit al S.U.A. în OM.
Hillary Clinton, Saud Al-Faisal
Acum două săptămâni, Prinţul Saud al-Faisal a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Hillary Clinton, că sancţiunile împotriva Iranului propuse de administraţia S.U.A. sunt o soluţie pe termen lung, în timp ce programul nuclear iranian necesită o soluţie imediată. În traducere liberă, Prinţul i-a dat una peste ceafă lui Madam Clinton şi i-a spus: "Eşti veriga slabă!" Având în vedere că, pe graniţa de sud a Arabiei Saudite, miliţii şiite se bat cu armata Yemenului, poate că punctul de vedere al Prinţului nu este chiar exagerat. Evident, Prinţul a declarat că orice eforturi de dezarmare nucleară în zona OM trebuie să includă şi Israelul, lucru pe care S.U.A. nu îl poate promite, iar Israelul îl va refuza fără discuţie. Aşa că situaţia nu avansează din punctul în care capra, lupul şi varza se acuză unul pe altul de rea credinţă.
Realitatea nu foarte plăcută a fostei puteri
BBC publică un articol în care analizează superficial relaţia specială dintre Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, care nu prea mai este specială de ceva vreme. Articolul este scris fără ranchiună, dând mai curând impresia că autorul doreşte să bată obrazul S.U.A. ştiind foarte bine că situaţia Marii Britanii nu se va schimba.
Partea amuzantă este că autorul citează declaraţiile lui Sir Christopher Meyer, fost ambasador al Regatului Unit la Washington, care se plânge că ţara sa a cerut anumite concesii comerciale din partea S.U.A., drept condiţie pentru participarea la războiul din Irak, şi că S.U.A. a ignorat cererea. Şi eu care credeam că Irakul a fost invadat ca să scăpăm lumea de un dictator. Presupun că guvernul Marii Britanii este dezamăgit de faptul că a pierdut nişte soldaţi, şi a cheltuit o mulţime de bani fără să primească în schimb modificările taxelor pe oţel şi acordului privind serviciile aeriene.
Dar nu cred că englezii ar trebui să se supere prea tare. O mare putere care nu îşi mai permite să acorde favoruri aliaţilor nu are cum să rămână mare putere mult timp. Cu toate astea, autorul remarcă, cu o uşoară notă de regret, faptul că:
Britain has declined from being the master, to being a rival, to being a partner and now to being perhaps simply useful.
Sic transit...
----
Sursa:
BBC, US and UK 'special relationship' not so special anymore
Peak oil is back
Dezbaterea pe tema „Peak oil” (atingerea punctului maxim de producţie pentru industria extractoare de petrol) a primit un nou impuls după publicarea de către The Guardian a declaraţiilor unor membri ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). Conform acestor declaraţii, cantitatea de petrol ne-exploatată este mai mică decât cea înscrisă în rapoartele oficiale ale IEA, ceea ce înseamnă că timpul rămas până când puţurile de petrol devin neviabile este mai scurt.
Pământul bălăcindu-se în petrol
Mai mult de atât, sursele au declarat că rapoartele au fost măsluite la cererea S.U.A., iar explicaţia vehiculată la şedinţele IEA este că rapoartele trebuie măsluite pentru a nu tulbura pieţele internaţionale. Se pare că reprezentanţii S.U.A. s-ar teme de fenomenul de „panic buying” şi de creşterea bruscă şi puternică a preţului petrolului. Însă o asemenea explicaţie nu este completă.
O creştere bruscă şi puternică a preţului petrolului va face economiile ţărilor dezvoltate să se oprească, moment în care populaţiile vor cere guvernelor să ia măsuri. Singura măsură logică din punct de vedere politic, la nivel internaţional, este împărţirea echitabilă a resurselor. Având în vedere că S.U.A. ocupă o parte a Orientului Mijlociu (partea cu petrolul) şi că a investiţi de-a lungul timpului mult timp şi mulţi bani în această ocupaţie (ca să nu mai vorbim de o mulţime de soldaţi căzuţi la... datorie), aveţi trei încercări la dispoziţie să ghiciţi dacă administraţia S.U.A. este dispusă să împartă petrolul cu alte ţări.
Dacă nu se ajunge la nici o înţelegere, cel mai probabil că situaţia se va rezolva în maniera tradiţională: război. De altfel, Sun Bigan, fost trimis special al R.P. Chineză în Orientul Mijlociu, a declarat recent că:
Obama’s new Middle East policy is only a strategic change. Yet America’s global goals and hegemonic complex cannot change. America always tries to hold the world’s main oil ‘switch’. There is thus competition and cooperation between China and America. In particular, America views China as a strategic competitor. And bilateral discord and clashes are unavoidable. China must not drop its guard in the Middle East over its oil interests and security.
-----------------
Surse:
The Guardian, Key oil figures were distorted by the US, says whistleblower
Silk Road Economy, Sun Bigan's unavoidable clashes comment
Banii, Talibanii şi americanii
După opt ani de campanie împotriva Talibanilor, administraţia S.U.A. a început să se întrebe de unde au duşmanii lor bani de aruncat pe armament, solde, operaţiuni de recrutare. Din câte se pare, profiturile obţinute de pe urma vânzării opiului afgan şi din alte activităţi ilegale nu sunt suficiente pentru a finanţa toate operaţiunile Talibanilor. Aşa că acum a ieşit la lumină un fapt care nu îi surprinde foarte tare pe oficialii S.U.A. aflaţi la post în Afganistan.
S.U.A. şi alţi donatori internaţionali au investit câteva miliarde de dolari în Afganistan. O parte din aceşti bani a ajuns în mâinile Talibanilor sub forma taxelor de protecţie pe care contractorii trebuie să le plătească. Practic, dacă doreşti să faci parte din programul de reconstrucţie al Afganistanului şi să duci la bun sfârşit un contract de infrastructură, trebuie să plăteşti taxa de protecţie. Dacă nu plăteşti, muncitorii angajaţi vor fi atacaţi, inginerii pot fi împuşcaţi, iar construcţiile pot fi sabotate sau aruncate în aer.
“Everyone knows this is going on,” said one U.S. Embassy official, speaking privately.
Viţelul de aur se întoarce
Istoria are un mod ciudat de a se repeta în cele mai neaşteptate moduri. Acum vre0 două mii de ani, cetăţeanul Cristos Iisus a decis să viziteze Templul din Ierusalim, un loc faimos la nivel local, dar de care puţini oameni auziseră în rest. Pe vremea aceea existau multe temple sau locuri sacre mai faimoase, iar Ierusalimul era cam la fel de popular pentru lumea civilizată cum este Bucureştiul în zilele noastre. Spre neplăcerea lui, Iisus a dat la poarta templului peste nişte cetăţeni descurcăreţi care îşi amplasaseră tarabele cu monede de aur şi argint aproape de intrare, ei fiind echivalentul birourilor de schimb valutar de astăzi. Posibil să fi oferit şi servicii de "retail banking" sau "consumer finance".
Cert este că lui Iisus nu i-a plăcut faptul că aceştia se aflau în apropierea Templului. Nu i-a plăcut nici ceea ce prezenţa lor în acel loc sugera, ştiut fiind chiar şi de personajul care mai târziu a fost denumit fiul domnului că nimeni nu putea să îşi pună taraba la uşa Templului dacă nu sprijinea financiar, dar neoficial, gloria lui dumnezeu. Enervat pe apropierea făţişă dintre lumea spirituală şi cea materială, Iisus a decis că e momentul să facă nişte curăţenie. Asta se întâmpla înainte ca religia pe care Iisus nu a apucat să o vadă l-a transformat pe el şi rămăşiţele sale pământeşti într-o industrie foarte profitabilă.