Am un sentiment de déjà vu
Bomba a explodat cu un sunet asurzitor. Site-ul Wikileaks a primit un teanc de documente şi rapoarte din partea unei (unor?) surse din Armata S.U.A. care oferă civililor de rând posibilitatea de a arunca o privire în culisele războiului din Afganistan. Şi nimănui nu-i place ce se vede în culisele pline până la refuz de mizeria unei campanii haotice care s-a întins pe nouă ani de zile. Merită remarcat faptul că o anumită parte a Armatei S.U.A. este îndeajuns de dezgustată de conducerea civilă pentru ca să dea unui site ca Wikileaks o cantitate impresionantă de documente (zeci de mii).
Faptul că Armata S.U.A. a omorât mai mulţi civili în Afganistan decât este dispusă să recunoască reprezintă doar lucioasa bomboană care tronează în vârful colivei. Până la urmă localnicii sunt „collateral damage”, cu ţara lor cu tot. Iar corespondenţa dintre forturile construite de armata S.U.A. departe de oraşe şi comandamentele lor este doar glazura. E neplăcut să citeşti rapoarte care arată cum talibanii sau alţi actori locali strângeau laţurile în jurul grupurilor mici de soldaţi americani, izolaţi în forturile lor.
Dar blatul tortului, care pute de la o poştă, este dovada negru pe alb că mai toată lumea implicată în campania din Afganistan ştia că serviciile secrete din Pakistan i-au susţinut pe talibani de la bun început şi că nu au încetat niciodată să lucreze mână în mână cu ei. Şi e destul de probabil ca sprijinul să nu se limiteze la serviciile secrete. Membrii ai comunităţii de afaceri, elemente ale armatei, politicieni, este foarte posibil că toţi aceşti actori să fie implicaţi în legătura dintre pakistanezi şi talibani, care datează de la finalul războiului împotriva U.R.S.S..
De ce joacă Pakistanul la două capete? Pakistanul este o ţară săracă, prinsă între o serie de vecini mai mari şi mai puternici (India, China, Iran) dintre care unul (India) îi este duşman pe faţă. Astfel, Pakistanul, care are o graniţă respectabilă cu India, nu îşi poate permite să nu aibă spatele asigurat. Un Afganistan pacificat şi controlat de către S.U.A. poate fi primul pas către o colaborare militară Indiano-Afgană care să ducă la prinderea Pakistanului într-un cleşte. Afganistanul este „curtea din spate” a Pakistanului, care se va strădui din răsputeri să o ţină sub control.
În al doilea rând, campania din Afganistan (mai nou din Af-Pak) este profitabilă pentru pakistanezi, care au primit peste 1 miliard USD pe an din partea Washingtonului. Pentru regimurile deosebit de corupte din Kabul şi Islamabad, războiul este o oportunitate rară. În timp ce majoritatea afganilor trăiesc în sărăcie, Preşedintele Karzai, rudele lui şi diverşi alţi potentaţi şi-au cumpărat vile de milioane de dolari în Dubai, unde se vor refugia când talibanii vor ajunge la porţile Kabulului, lucru care pare din ce în ce mai probabil.
Strugurii s-au acrit
La şase ani de la penibila decizie a Congressman Robert Ney, Preşedinte al Comitetului Administrativ al Congresului S.U.A., de a ordona restaurantelor din incinta Congresului să schimbe numele cartofilor prăjiţi din „French fries” în „Freedom fries”, atitudinea americanilor s-a schimbat radical. Deşi glumele pe seama laşităţii francezilor nu au încetat cu totul, se poate spune că tonul s-a schimbat.
The Americans are fried all right
The Council on Foreign Relations şi Pew Research Center au dat publicităţii rezultatele unui sondaj efectuat o dată la patru ani în rândul publicului şi al membrilor CFR cu privire la probleme de politică externă şi la atitudinea americanilor faţă de alte ţări. În luna mai a anului 2003, în urma refuzului Franţei de a participa la invadarea Irakului, 29% dintre participanţii la acest sondaj aveau o părere bună despre Franţa. Astăzi, numărul celor care apreciază Franţa a crescut la 62%. Se pare că „Freedom fries” s-au cam sleit între timp.
Banii, Talibanii şi americanii
După opt ani de campanie împotriva Talibanilor, administraţia S.U.A. a început să se întrebe de unde au duşmanii lor bani de aruncat pe armament, solde, operaţiuni de recrutare. Din câte se pare, profiturile obţinute de pe urma vânzării opiului afgan şi din alte activităţi ilegale nu sunt suficiente pentru a finanţa toate operaţiunile Talibanilor. Aşa că acum a ieşit la lumină un fapt care nu îi surprinde foarte tare pe oficialii S.U.A. aflaţi la post în Afganistan.
S.U.A. şi alţi donatori internaţionali au investit câteva miliarde de dolari în Afganistan. O parte din aceşti bani a ajuns în mâinile Talibanilor sub forma taxelor de protecţie pe care contractorii trebuie să le plătească. Practic, dacă doreşti să faci parte din programul de reconstrucţie al Afganistanului şi să duci la bun sfârşit un contract de infrastructură, trebuie să plăteşti taxa de protecţie. Dacă nu plăteşti, muncitorii angajaţi vor fi atacaţi, inginerii pot fi împuşcaţi, iar construcţiile pot fi sabotate sau aruncate în aer.
“Everyone knows this is going on,” said one U.S. Embassy official, speaking privately.
Recomandări de pe Internet
Un comentariu interesant al lui William Pfaff:
On Afghanistan, there seems to be no coherent reason or vision as to why we are there. To “catch” Osama bin Laden, ten years after his crime? But you don’t have to take control of a country of 250 thousand square miles and 3l million people in order to catch a terrorist leader. (Especially when it is taken for granted that he actually is in Pakistan.) You don’t have to take it upon yourself to solve Afghanistan’s internal social problems or to “defeat” (how, no one knows) the Taliban military, political and religious uprising in the country. What has that really to do with Americans?
Guvernul din Pakistan, prins între Pashtuni şi SUA
Paraşutişti pakistanezi
Graham E. Fuller, un fost şef de rezidenţă CIA în Kabul şi actual vicepreşedinte al National Intelligence Council (CIA), oferă a scurtă analiză a efectelor presiunii guvernului SUA asupra autorităţilor Pakistaneze. Guvernul SUA doreşte ca autorităţile Pakistaneze să se confrunte cu Talibanii, care par să aiba mână liberă în zona aparţinând etnicilor Pashtun, de o parte şi de alta a Liniei Durand.
Fuller consideră că guvernul Pakistanez nu îşi permite să lanseze o ofensivă militară împotriva Talibanilor, fanaticii islamişti din zonele montane, deoarece acest lucru ar radicaliza şi unifica întregul grup Pashtun, ar stârni toţi naţionaliştii şi islamiştii neafiliaţi Talibanilor şi ar duce la fragmentarea Pakistanului şi Afganistanului. Pe de altă parte, guvernul nu îşi poate permite nici să refuze cererile venite de la Washington, deoarece se bazează pe statutul de aliat al SUA. În plus, pakistanezii nu pot nici să îşi permită să alieneze Afganistanul, deoarece ar fi prinşi la mijloc între inamicul tradiţional, India, şi un Afganistan devenit brusc ameninţător.
Merită remarcat că cel mai important efect al campaniei SUA din Afganistan, care durează deja de aproape 8 ani, este aducerea Pakistanului la un pas de colaps. Un al doilea efect este transformarea Talibanilor, o sectă din Afganistan, în principalul vehicul al naţionalismului Pashtun de ambele părţi ale graniţei.
Fuller îşi încheie analiza printr-un apel la înlocuirea prezenţei militare SUA, care s-a transformat dintr-o soluţie într-o problemă, cu organizaţii non-militare internaţionale şi neutre. Având în vedere cariera lui Fuller în cadrul CIA, presupun că prezenţa trupelor speciale şi a serviciilor de informaţii pentru "monitorizarea situaţiei" este de la sine înţeleasă.